„Jap! ”. Trăgându-i o palmă sănătoasă soldatului care ținea bâza, comandantul Plutonului AutoTransport, Abaza intră transpirat în biroul său. Era o zi caldă și nu se terminase încă. Era luni, și până vineri, ziua de baie mai era mult. Era vară și imposibil de cald. Muștele îi enervau până și pe oamenii mult mai calmi decât Abaza.
Și atunci, când intră în biroul său, îl lovi. Prima dată crezu că fusese de vină fasolea de cazan. Dar nu, nu era fasolea. Nu-l durea burta, nu se flatula răsunător, așa cum avea obiceiul. Oricum, n-ar fi contat prea mult pentru că furierul companiei ațipise cu capul pe registrul de intrări-ieșiri. Abaza observă în treacăt că avea boneta murdară. Și că mirosea vag a picioare nespălate.
Era altceva și Abaza începu să se îngrijoreze. Viața unui comandant de PAT este destul de liniară. Vibrolchene, radiatoare, arbori cotiți. Ulei. Mult ulei. Și praf. Și alte vibrolchene, radiatoare și arbori cotiți. Mesajul radio necodat „Abaza cheamă baza, Abaza cheamă baza”. Și aici, Abaza începu să găsească nucleul supărării sale. Nu citise niciodată „Cartea indolentului efuziv” și nici „Cum să scoateți bani din stările de greață și de vomă”. Și oare de ce ? Mariana Bretan, bibliotecara unității îi respingea cu îndârjire avansurile. Și oare de ce ? Ar fi trebuit să fie mai drăguță ,mult mai drăguță, gândi Abaza simțind nevoia să mugă.Și tâmpenia asta „Abaza cheamă baza”. Lui nu i se atribuise niciodată un cod, un cifru. Niciodată plutonul PAT nu avea să fie înconjurat în aura misterioasă și răcoritoare a „Biciclista cheamă catapeteasma” sau „Ascuțitorul solicită 3214”. Și de ce ? Fruntașul Apopuțoaiei nici măcar nu știa să spună bine „catapeteasmă” în trasmisiunile radiotelefonice, totdeauna îi ieșeau diverse alte trăsnăi, în general „cataplasmă”. Iar el, el...ei bine el nu știa decât de vibrolchene, radiatoare și arbori cotiți. Mâna albă și fină a Marianei Bretan s-ar fi umplut de scârbă în mâna lui mare și veșnic murdară. Încercase să se curețe inclusiv cu amestec de rumeguș, bile de rulment și săpun industrial. Și nimic. „Abaza cheamă baza „ Hmm, cât avea să mai dureze această stare de lucruri nedreaptă ?
Și atunci , în biroul cu perdelele trase „chiar, ce perdele murdare, de ce nu le-o spăla furierul ? Prea mult îl cocoloșesc”, plutonierul Abaza fu lovit brusc de Revelație. Pentru vecie drumul lui era schimbat. Își dădu seama că el și numai el, Fănel C Abaza, cu școala de subofițeri făcută la Sibiu, în vârstă de 37 de ani, el, plutonierul Abaza este sortit să fie Marele Găuritor. Pentru ca ordinea lucrurilor să rămână așa cum trebuie, el trebuia să găurească lucruri și oameni și să le îndosarieze în bună logică.
„Haț” primul lucru găurit fu cactusul de pe birou. Se lăsă găurit ușor și plutonierul Abaza trecu relativ facil prin gaura făcută șina dosarului. Era mai greu să închidă coperta. Dar o rezolvă și pe asta.
„Haț” „Auuu!” al doilea lucru găurit fu urechea furierului. Acesta fu atât de șocat încât se lăsă băgat în dosar fără să murmure.
„Prrr.prrrr” stația de emisie –recepție pârâi.
Și atunci, cu mândrie în glas pronunță în microfon„Comandantul Abaza cheamă baza”-