Și toate din cauza dlui.Coca, piticul dansator, vestitul pitic dansator.A picioarelor sale imense, murdare, cu tălpile aproape negre, dansa întotdeauna desculț. A veșmintelor sale exotice, cine nu își mai amintește de hainele acelea japoneze sau turcești, de hainele acelea frumos colorate, de hainele dlui.Coca care zburau alături de el prin aer, în mișcări care sfidau durerea, plictisul, nepăsarea, în mișcări atât de imposibile încât, prima oară când îl văzuse Emma Lia închise ochii de spaimă gândindu-se că acum va cădea și se va sparge...din cauza inimii lui de pitic, "fericirea e un mic pitic dansând".
Acest pitic era la mare modă. Cei bogați, cei puternici, cei frumoși aveau dreptul, aveau suprema satisfacție să-l aibă pentru un sfert de oră, maximum o jumătate de oră (dar numai la mareșal dragă, numai la mareșal) pe celebrul pitic dansator pentru ei, pentru sufletele lor. Domni cu ceafa groasă , care de-abia știau să se semneze, doamne morale sau mai puțin morale, distinși intelectuali, floarea corpului nostru ofițeresc, toți vroiau să-l aibă, să-l admire, în acele vestite recitaluri, atunci când timpul se oprea din loc și înțelegeau, uimiți, că ei sunt pulbere, țârâna de pe tălpile acestui pitic.
Măscuș nu intra în categoria celor potenți și suferea foarte, era un ambiț acolo, le-ar fi scos ochii prietenilor, l-ar fi uimit pe proaspătul general Hașdeu, i-ar fi încântat pe partenerii de afaceri, trebuia să aibă piticul, oricât și orice l-ar fi costat. Întoarse orașul cu susul în jos și printr-o cunoștiință a unei cunoștiințe reuși, cu multă cheltuială, să fie acceptat pe o lungă listă de așteptare.Se mai îmbolnăvi de gripă un senator, la care dl.Coca ar fi trebuit să danseze vineri seară, un căpitan de industrie era plecat iar următorul pe listă era un tip care mirosea groaznic așa că, Meta, asistenta dlui.Coca îl antamă pe Măscuș " nu-i place să fie atins, nu-i place să i se vorbească, trebuie privit doar cu coada ochiului, gândiți-vă ce scandal teribil a făcut la Klitemnester pentru că cineva a tușit atunci când el dansa....".Și veni și ziua, mai bine zis noaptea.Trecură cinsprezece minute, și încă cinsprezece, și altă jumătate de oră și piticul dansa, dansa, lumea își ținea respirația, era ceva cu totul și cu totul nemaivăzut, nu era nici o logică, Măscuș acesta era un anonim, "n-are nici măcar 500 de milioane dragă, acolo, iar nevastă-sa...nevastă-sa poartă de două ori aceeași rochie!"; totuși exista o singură explicație-piticania se îndrăgostise lulea de Elena Mae. Era îndrăgostit până peste urechi de când o văzuse, "domnița de ghiață", așa îi spunea, domnița de ghiață îi luase mințile, era un pitic fericit, arhifericit, vroia doar să stea în preajma ei, să o vadă, să o simtă. Iar Elena Mae îl ura și îl disprețuia teribil "nu trebuie să dau nici o explicație....de ce...pentru că arăta așa cum arăta...pentru că avea curajul să-și ridice ochii și să se uite la mine, piticania aceea...pentru că avea bani, foarte mulți bani...de ce câștiga atâta ? de ce își permitea să arunce cu banii pentru mine, de ce își permitea să-mi satisfacă orice capriciu ? era doar un lucru, folositor o perioadă de timp"
-Nu-ți bate joc de omul acela, o contrazise pentru prima oară pe prietena ei, Emma Lia.Nu-ți place de el, îl disprețuiești, spune-i-o de-o dată dar nu-l mai chinui.
-Ce-ți pasă ție, e treaba mea și numai a mea! Așa cum el e al meu!
Piticul zbura prin aer, cu tălpile lui mari, cu tălpile lui imense, ca un obiect straniu, de pe altă lume, legat de foarte puține fire aici, pe pământ. Dansa aproape în fiecare seară în grădina familiei Măscuș și toată protipendada se strângea să-l vadă. Acțiunile dlui.Măscuș crescuseră imens în urbea noastră. Iar ea, Elena Mae, profita de orice prilej ca să-l facă să sufere.Râdea de el.Îl punea să-i cumpere lucruri inutile, pe care le arunca sau le spărgea în fața lui.Se afișa cu zeci de băieți pe-acolo pe unde știa că piticul poate s-o vadă. Nu-i răspundea la scrisori, la telefoane, răspândea florile primite pe trotuar. Își bătea joc de el pe față, îl numea "piticanie, handicapat, monstru".Piticul plutea zilnic, pe muzică clasică, Lifar, Rimsky-Korsakov, Satie dar și pe melodiile lui Gardel. Piticul răbda, răbda, convins că cine se iubește se tachinează. Ba chiar o ceru de soție și îi făcu cadou un ou Faberge și un inel scump.Ca să-l vadă, peste o zi, pe inel, la locotenentul de cavalerie Roșu, iar oul, lăsat în gaj la Sachsen și Sachsen pentru niște parfumuri franțuzești de duzină și un metru de tul..."inel de damă, plângea piticul, purtat de ditamai armăsarul, și-o face cu el, i-o trage, ascultă-mă pe mine, domnule, dar lasă...lasă...." și spunând aceste lucruri se uita îngrozitor de trist la K, "și ochii parcă dansau, așa, cu o tristețe ca și atunci când mâine știi sigur că vei muri și mai sunt atâtea lucruri, atâtea lucruri pe care nu le-ai făcut pe lumea asta", K din cine știe ce motive îi era simpatic piticului și acesta i se confesa când și când, în ultima vreme din ce în ce mai des, mai ales de când văzuse comportarea rece a Emmei Lia când erau împreună, în rarele ocazii când erau împreună. Dar și Emma Lia îl plăcea pe dl.Coca, pentru că putea să-l asculte.
"De ce domnișoară, de ce? Ce n-am eu și alții au, doar pentru că sunt mic ? Doar pentru că sunt urât? Am și bani de a-ș putea să vă îngrop în ei, și pe dl.Măscuș și pe tatăl dumitale, cu familii cu tot.Sunt vestit.Iar cât despre sex...sunt vestit și pentru asta, multe femei s-ar târî prin țârnă ca să se culce cu mine.Și atunci, de ce ?"
-Domnule Coca, de ce nu vrei să înțelegi ? S-a terminat, așa sunt femeile, Elena Mae n-a ținut niciodată la dumneata, ai fost bun doar ca panaramă de-o clipă și ca să-i satisfaci diversele caprițuri, mai rău, nici măcar asta n-o mai interesează...fi dumneata mai înțelept și retrage-te., ...
Dar piticul avea și el, ce ciudat, o inimă. Când pricepu că n-a fost să fie, că orice strădanie mai rău o va îndârji pe Elena Mae împotriva lui propuse un ultim, extraordinar spectacol, acasă la dl.Măscuș.Era gol până la brâu, avea o piele vânătă, de mort ar fi zis Emma Lia dacă n-ar fi fost șocată, dacă n-ar fi fost lovită puternic de suflul a ce avea să se întâmple, și toată lumea fu din nou șocată, de obicei dansa în haine bogate, niciodată nu-și arătase vre-o bucată de piele.
"Prieteni, în ultima mea seară pe această lume, ar fi zis foarte serios piticul, vreau să dansez pentru o femeie foarte specială " și Elena Mae era pală și rece ca un stâlp de sare, "o femeie pe care am iubit-o mai mult decât orice pe lume", Elena Mae lăsă ochii în jos, "și pentru care voi face ceea ce o s-o facă fericită-să dispar total". Meta puse la patefon "Milonga sentimental" și piticul se inclină foarte serios și grav în fața invitaților perplecși.
"Și-atunci am simțit că vrea s-o facă, că o s-o facă", îi povesti Emma Lia unui Adam Poderatz îngândurat peste câtva timp."Și-atunci am simțit o ură nestăpânită pentru Elena Mae, păpușa Dulce, prietena mea cea mai bună, pentru faptul că își bătuse joc de omul acesta așa cum nimeni n-ar fi meritat să-ți bați joc de el".Și piticul începu să danseze.
Avea în mână un fel de iatagan, părea o sabie de recuzită, din carton "dar era chiar un iatagan, s-a aflat pe urmă că bunicu-său fusese turc, brutarul din Plevna, sabia aceea era moștenire de familie-și era a naibii de tăioasă".Piticul își tăie venele de la mâini.Și dansă în casa Măscuș până muri.