Dimineata trezita de o moarte de seara



Sfatul unui patit... nu iubi! Nu am gandit asta pana acum doua minute cand am murit. S-a stins pur si simplu lumina, viata din mine. Sunt langa corpul meu cazut pe birou. Urat mai sunt! Sunt cu capul pe caietul meu de insemnari... obrazul sta pe ultima fila din jurnal, ultima zi din viata mea... nu stiu cum am murit. Ma vad plin de sange... nu exista nici o rana... ma examinez... sange din urechi, din gura, din nas... sangele iesit si prin ochi! A erupt sufletul meu ca un vulcan nervos... o revolta impotriva vietii, iar corpul meu a fost de acord... iata deci sunt mort!

***

M-am trezit mai devreme azi dimineata. M-am trezit asa de devreme ca am avut timp sa-mi fac un mic referat, bineinteles luat aproape tot de pe net. In timp ce ma pregateam sa plec au inceput sa-mi apara flashuri din visele pe care le-am avut noaptea. Era sa nu mai cobor din tranvai incercand sa-mi interpretez imaginile din subconstient. Am visat ca eram la o nunta si Oana se indrepta cu un cutit insangerat spre mine. Nu am incercat sa ma feresc pt. ca simteam ca am o mare incredere in ea. Totusi cu fata plina de lacrimi imi impunge cutitul in centrul pieptului... in ultima imagine apare o mireasa imbracata in negru care se uita la mine zambind. Si ma trezesc brusc, transpirat si speriat. Bezna in camera, bezna care imi provoaca o anumita teama... intind mana spre telefon... oftez... joi 6 martie 2003 3:45... De trei zile ma trezesc la aceaiasi ora.

***

Ajung la scoala si ma duc direct la ea la clasa. Era singura.
- Neata! salut entuziast.
- Neata, Florin! Asa devreme? Parca tu intarzii de obicei!
- Azi e ceva mai special... Nu stiu ce am de vreo trei zile, ca ma trezesc prea devreme!
- Inseamna ca ai griji sau... ma rog, esti odihnit!
- Odihnit nu prea cred... am visat!...
- Pe mine?
- Cam da!
- Wow!
- Mda... ma omorai...
- Cu un sarut cu care ti-am furat sufletul... ca o zana rea din basme grecesti. Sau te omoram de geloasa?... Ah! Scuza-ma! Continua!
Nu am putut sa mai continui. Nu-mi mai gaseam cuvinte pt. ca am inceput sa ne uitam fix unul la altul. In urmatoarea clipa era in bratele mele. A urmat un sarut prelung de unde am furat o voiciune si o fericire care insa nu a durat o vesnicie... fericirea este efemera. Lupti mult ca sa obti o bucatica din luminatia ei, iar atunci cand o ai, cand o gusti, pleaca grabita!
- Hai sa plecam!
- Oana?! tu nu ai lucrari azi? nu ai stat tot week-end-ul sa te pregatesti? Aseara mi-ai zis ca esti foarte bine pregatita si ca nimic nu o sa te opreasca din calea spre succes!
- Tu ai reusit!
- Acum am eu probleme!... ma uit pe geam un minut si decid... Hai sa plecam mai repede ca sa nu ma vada profu' de romana! Stii bine ca face urat daca afla ca am chiulit!
Ne-am luat ghiozdanele repede si iesim din scoala. Ne indreptam spre autobuz si fara sa vreau intorc capul... venea profesorul, venea 'Eutanasiu'... "E clar ora urmatoare o sa iau 2!"
- Ei bine! Acum ce facem? Unde mergem?
- Nu stiu! Spune tu!
- Tu ai propus sa plecam acum te rog spune-mi tu unde sa mergem! - Daca ma gandesc bine... nu am fost demult in parc!...
- Dar e foarte devreme si e cam frig!
- Si ce daca?! Tu ai sa ma incalzesti!
Ajungem la destinatie dupa un drum cu autobuzul prin oras, acelasi cu o calatorie cu barca pe o mare agitata.
Cand sa intram in parc ne intalnim cu o colega a Oanei, Alina. Alina o fata draguta, parul saten cu suvite blonde si ochi caprui care ii exprima de fiecare data foarte bine starea ei sufleteasca. Am cunoscut-o mai bine... o fire copilaroasa si se vede ca respecta si aplica fiecare cuvant al mamei sale!
Era sa trecem pe langa ea fara sa o bagam in seama. Ne-a oprit ea:
- Buna dimineata, copii! Cum de sunteti in fata parcului cand orele au inceput de... (se uita la ceas concentrata)... de 30 de minute! Oana, chiar azi cand avem atatea lucrari! Iar tu, smechere, din cate stiu, tu ai doua ore cu 'Eutanasiu' si pe la fizica nu prea ai calcat de vreo luna... te mai si lauzi!
- Sunt eutanasiat deja! raspund ingrijorat. Sunt eutanasiat rau de tot ca m-a vazut cand am iesit din scoala! Eh! Si acum ce poate sa-mi faca?! sa ma omoare?!
- Da' nici bine nu o sa-ti fie de-acum incolo! Oana tu ai de gand sa vii azi la scoala? Totusi scapi de niste lucrari!
- Oricum as fi luat numai zece! exclama razand. Hai du-te la scoala TU ca noi o sa fim in parc! Du-te mai repede ca sa nu intarzii si la a doua ora!
- Ma gonesti?!
- Cam da! Vrei sa iti spun in termeni duri sa pleci?! MARSh la scoala!!!
- Florin, macar tu sa nu te iei dupa nebuna asta! Hai la liceu ca sa nu te certi cu profu dup-aia!
- Nu merg!
- PA! zice Oana printre dinti si incruntandu-se.
A suparat-o pe Alina cu atitudinea ei, lucru pe care l-am observat cu usurinta si eu si Oana.
- Ai suparat-o!
- Da, stiu! La cat de enervanta este merita un tratament mai dur decat al meu! Ne ia pe noi la intrebari! HA!
- Totusi e colega ta de clasa...
- Si ma enerveaza!
Am tacut. Nu avea nici un rost sa dezvolt discutia pt. ca nu imi este o foarte buna pritena Alina! Si pe deasupra m-as fi certat cu Oana.

***
Am intrat in parc. Se simtea o adiere de vant rece insa soarele aparuse si isi facea treaba. Ne-am asezat pe o banca langa lac. Sunt mereu fericit in astfel de momente. Deodata am simtit cum inima imi batea mai repede si mai tare... am ramas surprins! Emotiile au disparut demult... de fapt nu au existat emotii in fata Oanei niciodata. M-am gandit ca poate e teama, insa mi-e nu imi este teama de nimic... ciudat! Nu mi-am dat seama ce se intampla! Ma simteam in acelasi timp ciudat! O teama cu un inceput de furie. Furios nu am aveam de ce, si chiar toata saptamana nu am avut suparari.
- Aici veaneam cu Catalin si cu Simona vara trecuta. Era frumos... si mergeam acolo unde vezi pomul ala cu radacinile iesite din pamant. Cand eram mai mica acolo ne jucam leapsa.
Am observat o oarecare notalgie in ochii Oanei. Simona este cea mai buna prietena a ei, care e cu noi in liceu. Ca un film episodic... 'surorile' in generala, iar a doua parte in liceu. De Catalin nu stiam nimic, era un simplu baiat ca multi altii.
- Catalin acum nu e in Bucuresti. S-a dus la Pitesti ca are treaba cu fratele sau si nu vine 2 saptamani la scoala...
- Bafta lui!
De aici a inceput sa vorbeasca intruna de acest Catalin. M-a deranjat enorm pt. ca in parc, pe banca, era locul nostru, chiar un refugiu, iar Catalin era acum un intrus. De obicei nu ma deranja daca vorbea de vreun baiat, insa acum ma irita prezenta lui in discutia noastra.
- Lasa-l pe Catalin... are treaba la Pitesti, nu are timp de un portret acum!
- Mda... stii ca a fost iubitul meu mai demult...
- Acum aflu.
- Mda...

***

In jurul ore 12:00
- Vreau acasa! spune parca soptind.
- Langa lac, langa pomi, bineinteles nu pe banca, aici vreau sa fie acasa. (Zambesc) Imi place mult aici... as vrea acum sa fiu intr-o padure, langa un lac...
- Ca un haiduc... un rebel ce vrei a fi!
- Poate ca sunt!
- Crezi ca escapada asta te face rebel?
- Toate au un inceput.
Am condus-o acasa si grabit ajung si acasa la mine. Am tras linie zilei de azi, se pare ca era ca m-am grabit : 'Scoala nu, zi foarte usoara si relaxanta. Ce mai? Mai bine nu se poate!'. Am pus mana pe telecomanda, am dat drumul la televizor si asteptam sa adorm pe canapeaua mea confortabila! Cu greu am reusit sa atipesc, iar cand asta s-a intamplat, imi suna telefonul. Era Adrian.
- Da!
- Ce faci, frate? Unde esti? De ce ti-ai inchis telefonul?!
- Am fost in parc si ca sa nu ma deranjeze... Sunt acasa, de ce?
Intr-adevar imi inchisesem telefon ca sa dispara un 'intrus', insa n-am scapat si de intrusul cu numele Catalin!
- Ma gandeam sa mergem noi 4 in Papa Bun... ne imbatam ca porcii!!!
- Aaaa! Frate! La multi ani!
- Eh! multumesc! Deci, vii, da?
- Sigur, frate cum sa nu! Ora?
- Eu vreau la cinci sa fim acolo pt. ca mai pe seara o sa fiu cu ai mei. Saptamana asta nu cred ca o sa mai avem ocazia sa fim doar noi 'tevile'.
- Ok! La cinci in fata la Papa Bun... intalnirea tevilor!
Am revenit bineinteles cu telecomanda in mana si intins pe canapea asteptand cu nerabdare sa adorm si sa ma trezesc pe la trei patru.
Am adormit si am avut acelasi vis pe care l-am avut noaptea, iar la ultima secventa in care apare mireasa neagra, parca mai neagra decat era prima data, ma trezeste iar telefonul... de data asta era Oana.
- Buna!
- Da!
- Ce 'da'?!
- Da, te-ascult!
- Acum te-ai trezit dupa cum raspunzi!
- Da.
- Astia de la mine se intalnesc pe la cinci... mergi?
- Uh! La cinci am zis ca ma duc cu Adrian, Paul si Alin. E ziua lui Adrian azi!
- Eh! Bine! Du-te cu ei!
- Nu, nu, stai! Le zic ca nu mai vin, si merg cu tine!
(Stiu ca se supara daca m-as duce cu prietenii mei si nu cu ea. Am incercat sa o iau cu mine insa ea nu-i place pe ei si pe motivul asta nici eu nu o plac pe ea.)
- Du-te cu ei! E ziua lui Adrian! E o zi speciala asa ca du-te cu ei!
- Nu! Vin cu tine!
- O sa se supere!... In fine! Daca tu vrei! Atunci la cinci la Ceas!
- Ne vedem acolo!
Deja incepusem sa ma gandesc ce scuza sa-i prezint lui Adrian! Fac doua ture prin casa si intr-un final ma hotarasc sa-l sun:
- Alo! Salut!
- Ce e?
- Bai, eu nu mai pot sa vin! Am treaba!
- Ce?!
- Mda... tre sa plec... ma rog!
- Bai, Florine! Zi-mi ce problema s-a ivit?! Amana si tu frate!
- Nu pot!
- Florin! Ma supar rau! Si parca stiu ca te intalnesti cu aia!
- ... Ma rog!
- Bai, Florine! Da-o naibii p'aia! Te mai intalnesti tu cu ea!
- Am stabilit, ramane asa!
- PA!
- Nu-mi inchide telefonul!
N-am terminat de zis ca a si inchis. N-am mai sunat pt. ca daca ei nu accepta faptul ca aleg sa ma intalnesc cu fata pe care o iubesc, atunci nici ca vreau sa mai merg sau sa mai vorbesc cu ei! In gand mi-am zis ceva de genul: "Screw them!".

***

Am intarziat cinci minute, ca de obicei! Am ajuns la locul de intalnire a celor din liceul meu. 'Ceasul' este o cladire in care se afla facultatea de arhitectura. O cladire desstul de solida si chiar inalta pt. perioada in care a fost construita. O fatada de culoare bej cu un acoperis de curand vopsit intr-un rosu oxid, si din cate am auzit este construita in stil grecesc si anume corintic... ceea ce pt. mine nu inseamna nimic, avand in vedere cultura 'arhitecturala' pe care o am. Si bineinteles, numele vine de la ceasul gigant de la ultimul etaj.
Mai aveam 10 de metri de parcurs si spre surprinderea mea nu zarea grupul la care ma asteptam. Insa pe o banca vedeam doua persoane. Ceva ma indemna sa ma opresc, sa nu mai inaintez. Iarasi a aparut teama aceea.
M-am apropiat si era Oana care il saruta pe un tip. Am ramas blocat... vroiam sa zic ceva , vroiam sa tip insa o greutate s-a 'asezat' pe piept, teama s-a transformat in furie. O greutate care ma cuprindea si nu-mi dadea voie sa ma manifest. Nu reuseam sa fac nimic. Deodata zambind intoarce capul sa vada daca apar (sigur pe mine ma astepta)... ma vede si fata ia devenit sobra, o intrerupeam din veselia ei, devenind rapid seriosa.
- Florin!
- Mda!
- Vrea sa-ti vorbesc!
Taceam.
- El este Catalin! Tocmai m-am impacat cu el. Imi pare rau!
Tacere.
- Te rog nu te supara! Sa stii ca tin la tine foarte mult, si intotdeauna o sa fii cineva apropiat pt. mine, un adevarat prieten... dar te rog intelege-ma! Nu stiu... nu pot sa-ti spun tot ce am de spus acum in fata. Te rog iarta-ma!
Ochii mi se inrosisera. Am inghitit in sec...
- Ok! Nu e nici o problema! Pa!
Intorc spatele si plec.
- Florin, nu pleca!
Nu raspund si imi vad de drum.
- Florin! Stai!
Cu spatele la ea incetinind pasul:
- Ce vrei sa fac?!
- Mai stai! Ai venit pana aici... sincer, n-am stiut ca o sa se intample asta!
- Frumos... imprevizibil!
Am grabit pasul a mai strigat dupa mine si a mai zis ceva, insa eu nu o auzeam si nu vroiam sa o aud. Nu ma duceam acasa, aveam nevoie acum de singuratate, sa ma limpezesc si sa uit tot ce ma supara. Deci, seara de abia incepea.
Ajung in statia de masina si pe trotuarul opus, stand pe gard, era Anca in asteptarea unui troleu. "Ai reusit sa o influentezi! Ai castigat! Ai fost impotriva mea chiar de la inceput, si iata ti-ai atis scopul... m-ai ruinat!". Anca, parul blond, ochii superbi, de culoare albastra cu o anumita sclipire in ei, nemaintalnita, o scanteie bizara. Intotdeauna ma privea cu ura, si desi nu e cea mai buna prietena a Oanei, asa cum e Simona, are o mare influenta asupra Oanei. Am vorbit odata cu Oana despre ea si mi-a zis ca 'este o fraiera! face pe rautacioasa si dupa aia vine si plange.'. M-a zarit si a zambit cu satisfatie. As fi vrut sa-i zic cateva dar imi era acum prea rau ca sa mai travesez.
Am luat masina si am ajuns in parc. Se intuneca. Incepusera sa se aprinda acele lumini slabe din parc. Am inceput sa ma plimb. Ma durea capul si pieptul. M-am oprit pe o banca si am stat cateva minute. O adiere imi racea fruntea si tamplele transpirate, racorindu-ma mi-am continuat drumul. Mergeam foarte incet ca sa ma linistesc... nu am reuseam. La un moment dat ajung pe un pod.
Ardeam, simteam respiratia fierbinte, vroiam sa ma arunc de pe pod in apa, sa ma racoresc... de tot. Sa nu mai ies la suprafata, sa scap de lumea asta nedreapta si tradatoare. Dar nu vroiam sa raman in apa acea mizera. Apa mi se parea murdara, plina de alge si de mazga, noroiasa. Era o apa statuta, de culoare verde, iar intunericul o facea neagra, dandu-i aspect de mlastina! Eu nu vroiam asta, eu vroiam puritate, lipezime, vroiam sa fiu curata de toate gandurile pe care le aveam. O uram pe Anca pt. ca a influentat-o pe Oana, il uram pe Catalin pt. ca exista, incepusem sa o urasc pe Oana, nu pt. ca s-a intors la Catalin, ci pt. ca nu a fost sincera, m-a tradat. O iubeam mai mult decat ma iubesc pe mine, dar nesinceritatea a facut sa decada in fata mea... gelozia disparuse.
Oricum, am luptat pt. ceva si m-am trezit ca nu am castigat nimic. Zadarnicia ma facea amarat, ma intrista enorm, si omora cheful de a trai din mine. Am ajuns la concluzia ca nimic si nimeni nu merita nimic. Satisfatiile sunt mari cand pui suflet, insa infrangerile sunt mai dureroase decat par.
Am stat e pod si m-am gandit intruna, iar daca cand imi aminteam secventa cu Oana si Catalin, inchideam ochii si strangeam pumnii. Deodata imi suna telefonul, era mama:
- Da!
- Florin! Unde dracu esti?
- In parc.
- Stii cat e ceasul?!
- Nu.
- Vino imediat acasa... e foarte tarziu!
- Bine.
- Cu cine esti?
- Singur.
- Vino acasa!
Am inchis si am luat-o incet spre casa. De obicei daca mama vorbea asa, incerca sa o linistesc, dar pt. mine nimic nu mai conta.

***

Am ajuns acasa si nu am avut texte cu parintii. Am folosit ca scuza "Sunt obosit!".
In camera dezordine, oricum nu mai conta pt. mine, nu-mi mai pasa de nimic. Era intuneric, m-am asezat pe pat. Stateam fara sa fac nimic, nu vroiam sa ma gandesc, incercam eventual sa uit de ce s-a intamplat cu cateva ore mai devreme. Ma simteam singur. vroiam acum sa plec din lumea in caree traiam, sa ma duc undeva unde nimeni sa nu ma cunoasca, sa incep o noua viata. Ochii ei verzi au reusit sa ma faca sa renasc, sa ma cunosc pe mine, si tot ei m-au doborat si ucis.
Deodata am aprins lumina, m-am dus la birou si am inceput sa scriu...