Capul de Poet este vinovat, cu cat mai mare Poetul, cu
atat mai mare inversunarea nebunului de a arunca o
piatră ucigatoare in acest cap.
Tatal meu vitreg, armeanul, dus să-si odihneasca
odihna la cimitir nu-mi mai este imbarbatare: Lasă
fata tatii, nebuni sunt pe toate drumurile si pietre
la fel, poetii sunt doar pentru aceia care stiu să
iubească sufletul cuvintelor...Cu el vorbeam de marea
poezie a limbii romane si de marea poezie universală,
atunci cand gaseam cuvinte pietre prin reviste de doi
bani...
Atunci nu murise inca Marin Sorescu, pe el mi-l
lovisera miseii, si mă durea sufletul pană dincolo de
lacrimă aruncatul cu piatra in Poet...
Repetabilă piatră ucigatoare de Luceafar, aruncată iar
si iar de un alt urmas al nebunului de atunci...
Si acum iar, aruncatul cu piatra in Nichita
Stanescu... si nu-s balamucuri suficiente pentru
acesti aruncatori de pietre... Nebunii liberi
formatori de opinie, curati ca lacrima noroiului,
negri in cerul gurii, ingeri negri mirosind a catran
si pucioasă scuipănd venin tot pun mana pe pietre...
Să arunce paiatra cel nevinovat, cel fără de păcat...
Of, Doamne, te-au rastignit pe tine Isuse, de ce n-ar
arunca nebunii cu pietre in Poeti?

Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti, si totusi...
cine se uită in gura nebunului e mai nebun ca
nebunul...Dar ce să fac dacă piatra nebunului ucide si
mortii incă odată si inca odată?
Si ce dacă Nichita a baut si a scris pe servetele?
Putea să scrie si pe piatra cu care CT Popescu aruncă
azi.. a scris cum nimeni altul n-a scris pană la el...

Atat de tristă e neiubirea, atat de urat mirositoare
ura propriei incapacitati de a iubi cuvintele in
necuvinte... atat de complexata neputintă a oamenilor
clisee, fantastice - virulente... Ce milă imi este de
acest Cristian Tudor Popescu...ar fi putut ajunge Om
dacă ar fi putut auzi cu sufletul cuvintele poetilor
pe care azi ii loveste cu piatra...
Acesta ar fi si un răspuns personal pentru acei care
mă intreabă de ce nu mai public poezie, de ce nu mai
duc pe la reviste ceea ce scriu... Fiindcă nu mai
suport violenta, fiindcă asa cochetand putin cu poezia
nu poetă, nu vreau sa mor lovită de piatra cuvant a
vreunui nefericit... Poate ca vreau tăcand, să previn
nefericitul imbold al vreunui alt nebun de-a ucide!
Si iartă-i Doamne, si dă-le putină minte si ceva
suflet... zadarnică-i desteptăciunea dacă inima-i
pustie... prea multă desteptaciune duce la nebunie, la
performanta acestui Sport national: aruncatul cu
piatra in capul Poetului.