Prin zarile infinite isi pierduse ingerul aripile, printre miile de stele se prabusea usor. Demoni aruncau cu vorbe-n el...cazuse ingerul...Pe pamant era revolta. Cine omorase ingerul? Vai...era chiar ingerul luminii ce cu raze l-a strapuns. Drept pedeapsa, ingerul luminii cazu. Statea si plangea in sinea sa, dar nu recunostea ca era cazut. Oamenii plangeau micul inger omorat, se revoltau si tipau la ce era acum ingerul intunericului, iar ingerul plangea pe ascuns, stia si el ca si-a omorat fratele. Isi aducea aminte de zarile impartite cu micul inger, de oamenii ocrotiti, de oamenii pierduti, intelesese ca il iubea pe acest mic inger mort...Din miile de flacari ce-l mistuiau pentru pacate, aparu o lumina. Era chiar micul inger ce ii sterse lacrimile de pe obraz. Acum el era ingerul luminii.

"Nu plange, inger negru, eu inca te mai iubesc", si ii dadu mana sa-l mai salveze inca o data, caci ingerul intunecat era ca un copil, iar copiii trebuiesc iertati.

Tinandu-se de mana cei doi ingeri se transformara in doua raze, una foarte puternica, cea mai frumoasa dintre raze, si una intunecata. Cea radioasa era ingerul mic, iar cea intunecata ingerul cazut. In fiecare zi ingerul intunecat plangea si uda lumea cu lacrimile sale, iar ingerul mic ii incalzea. Intr-o zi ploioasa, ingerul mic il intreba de ce plange. El ii raspunse:

"Pentru ca nu pot sa te vad decat dupa ce plang si plang ca sa te tin de mana asa cum o faceam inainte"

Induiosat de vorbele sale, ingerul mic ii spuse:

"Nu mai plange acum, sunt aici, am inviat!"

El renunta la radierea sa mare si se facu o simpla raza. Asa si ingerul intunecat.
De atunci, in fiecare zi, doua raze mai aparte ies din soare pentru a ocroti lumea...