poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2837 .



De ce nu mergea la biserica
proză [ ]
de Mihaela Plesa

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaiplesa ]

2003-06-26  |     | 



Bineinteles ca o data, de doua ori, a mers si el la biserica. Ar fi fost imposibil sa stea deoparte cand venea vremea Pastelor. Nu ar fi mers nici atunci ,dar lumea se scurgea toata inspre biserica, astfel ca pe ulite si prin casele oamenilor, unde urla pustiul cu dinti de lup infricosator, cum numai in munti mai auzise lupii urland, cand I s-a facut dintr-odata de mers munti si a plecat sa ii vada.
N-a putut deci suporta pustiul acela din preajma Pastelor si pana la urma a parut ca cedeaza rugamintilor fierbinti ale Matildei care ii tot spunea, de cand se stiau ei doi locuind singuri in casa aceea:
- Haide maica intr-o zi cu mine la biserica, nu o sa iti fie decat bine daca mergi …
A lasat-o pe batrana sa creada ca de dragul ei merge, ca doar nu era prost sa admita ca pustiul acela de pe uliti ii facea un gol in stomac ce-I dadea o stare aproape de lesin.
Nu vedea insa cum putea sa-I fie bine dupa asta, batrana se ruga la icoane si aprindea candele de cand o stia el, platea acatiste, ducea cosuri cu pomana si impartit la biserica. Si? Asta nu I l-a adus niciodata pe barbat-sau de pe front si nici vreo lumina de bucurie vreodata pe obrajii scofalciti. Tot o umbra pe langa casa era, fara un rand de toale mai de Doamne –ajuta, fara o paine mai alba pe masa. Avea batrana ei incapatanarea ei de catar, pe care o numea credinta.
- Credinta in ce, tanti Matilda?
- In Cel de Sus, mama.
- Unde il vezi tu pe cel de sus, tanti Matilda? Se bagase in vorba si Gaga, cu balele lui.
- Io il vad maica, il vad.
Gaga s-a uitat o vreme pe sus, ca dupa avioane de razboi si nu a vazut nimic. Ar fi izbucnit in ras, dar se parea ca nu era momentul si locul, batrana vorbea foarte serios de Cel de Sus si cand vorbea despre el I se luminau obrajii aceia scofalciti inauntru de zici ca avea felinare pe dedesubt, sau un ochi inchis acolo, in frunte.
- Eu pot sa il vad vreodata, tanti Matilda?
- O sa poti, Gaga, o sa poti, cand o veni vremea…
- Vremea cui? Continuase in gand Gaga. Ca el de vremea aia nu auzise. Stia ca via trebuia culeasa cand Ii venea vremea si porumbul la fel, stia cand se intorc berzele, dar pe Cel de Sus nu il vazuse niciodata si tare avea indoieli in privinta lui.
Batrana se intorsese la ale ei ca de obicei, fara sa isi piarda vremea cu palavrageala. Atunci nu avea decat sa indrazneasca sa il intrebe pe Bagabont, poate stia el ceva.
- Tu l-ai vazut vreodata pe Cel de Sus, Bagabontule?
- Te pomenesti ca l-ai fi vazut tu, ai ?
- Nu l-am vazut, soptise, de aia te intreb. Tanti Matilda il vede toata ziua, cand vrea ea, si mai si vorbeste cu el.
- Mie imi spui, Gaga? Se strecoara printre candele si bolboroseste ca o stafie, cica Al de Sus o aude.
- Da de unde stii tu ca nu o aude?
- Iar esti prost, mai taci din gura…
Glasul Bagabontului nu sunase prea convins, asa ca l-a lasat cotrobaind prin lazi si unghere ale casei prapadite, niste toale mai acatarii, cu care sa se arate si el la biserica. A vazut lumea imbracata frumos, flacai cu palarii pe o fasna si nadragi aproape albi, falfaind pe sub cojocele de miel, a mirosit fetele inflorate ca vara aproape, soptindu-si secrete la urechile inrosite de frigul primaverii abia incoltite la Cetate. Pana la urma va merge chiar asa, in nadragii lui vesnic gauriti, in ce avea pe acasa de purtat.
Dar Matilda era prea bucuroasa ca baiatul s-a hotarat sa mearga la biserica pentru a-l lasa sa se imbrace asa. Nu se stie exact ce a facut, dar pe la ora inserarii avea si el nadragi aproape albi si chiar palarie din aceea pe o fasna si era gata de biserica asa cum nu fusese niciodata. Cosul cu merinde si lumanari era si el pregatit de prispa mica, inghesuita, stralucind de alb: fasole frecata, prajituri de post, o sticla de vin, doua pahare si ouale randuite si ele frumos printre colacii pufosi.
S-au alaturat multimii frematatoare din fata bisericii care isi “ aranja locul “ in care cel de Sus avea sa primeasca si in care oamenii asteptau infiorati Lumina. Au nimerit si ei intre Ilinca si cei doi baieti si nea Fane cu scorpia lui de Dafina, primenita ca la nunta si cu trei feluri de prajituri de post pregatite pe masuta cu trei picioare. In scurt timp isi facea loc printre lume, se adunau grupuri grupuri, bisericute- bisericute, depanau amintiri sau se holbau tacuti la biserica, intr-o asteptare sora cu moartea si o odihna fara odihna pe care o puteai citi usor pe chipurile arse de soare si batute de necazuri. A ciocnit si el cu Fane, au facut schimb de pahare, au gustat si de la Ilinca:
- Ca doar Domnul a vrut sa mai apucam si Pastele asta si sa ne veselim de vinul asta ca sangele lui…
Bagabontul incepea sa se simte bine, pana la urma Cel de sus nu parea ca le vrea decat binele , intr-adevar, uite adunase aici amar de lume care astepta sa ia Lumina si sa o duca acasa, sa le lumineze si lor vietile ca niste buturugi uscate, le dadea vinul care era rosu si bun si iti facea picioarele sa tremure de la incheieturi de parca mai aveai o pereche de vene pe dedesubt care se incolaceau cu celelalte, le facea fetele mai luminoase si rosii, pe fete le-ar fi muscat de obraji si de buze, iar pe barbati I- ar fi dat pe toti la o parte ca sa le piara indrazneala aia ce ii apropia tot mai mult de cojocelele inflorate si sa ramana el singur cu ele…
S-a trezit ca dintr-un vis tulbure in momentul in care preotul pomenea tatal din ce in ce mai des, intr-o melodie care mai ca il adormise in miros de tamaie arsa, lumanare si vin, ceva de departe si din el, descoperit de cateva secunde, fragil ca floarea de visin cand da inghetul peste ea. S-a trezit revoltat si clocotind ca de unde numele tatalui aici? Ca ce avea Cel de sus cu tatal lui pe care abia daca si-l amintea suparat si clatinat, tinandu-se de garduri, impleticindu-se intr-o viata pe care nu o putea duce, dar nici lasa, lasandu-se purtat de vant si de vreme si crapand singur intr-un ger cumplit cine stie cand? Si parca toata inmuierea aia din genunchi si din vine ii trecuse dintr-odata ca luata cu mana, lasand locul unui tremur nervos, unei furii fara nume si fara adresa, pe care Matilda, ingenuncheata pe presurile curate, nu o vedea, nu o simtea, ea fiind patrunsa de vorbele ei cu Cel de Sus, de care numai ei doi stiau si nu mai voia sa spuna la nimeni..Tot atunci a vazut si pulpele Ilincai, dezvelite intr-o parte, a mai vazut ochii Verei tintiti pe ochii lui, jumatate acoperiti de basmaua inflorata , tragandu-se brusc inapoi ca doua coarne de melc si pironindu-se apoi pe podele. Atunci a vazut si desenele de pe pereti si cupola, o lumea aproape colorata care ii zambea sau il pedepsea cu privirea, nu stia exact de ce , ingeri si draci la un loc, o hora de neinteles care il ametea, totul urmarit din mijlocul cupolei de un batran cu barba lunga, alba, cu ochii aproape inchisi a intelegere, a suprematie acceptata: "eu va zic, voi asa sa faceti pentru ca eu stiu ce vorbesc". Apoi din nou pulpele Ilincai care l-au facut si pe el sa ingenuncheze, sa fie mai aproape de ele , ochii Velei scaparatori, neslabindu-l din ochi, frigandu-I insa spatele plecat. Nu stia exact daca s-ar fi ferit si el la randul lui de ochii aceia aproape umezi de caprioara asteptand sa fie ranita, stiind ca altfel nu se va putea sau ar fi luat-o pe fata afara de acolo, din locul acela plin de fum, de cantece neintelese, suflete izbavite si oameni tacuti, ar fi dus-o afara in padure, unde ar fi trantit-o in iarba, nu inainte de a-I acoperi cu mainile ochii, sa nu il mai priveasca asa, direct in el, in cel mai strafund pe care si-l cunoscuse pana atunci.
A iesit afara, in aerul racoros si tare al noptii palpainde de lumina, de contururi tacute, nedumerit, dar liber, nu avea nimic in comun cu batranul acela cu barba lunga, alba, nu se putea apleca si ingenunchea cuiva de pe pereti si din gand, despre care nu stia nimic decat ca ii scotea pe oameni afara din case si ii strangea aici, sau cu care mai vorbea batrana din cand in cand cand aprindea candela sau se ruga la El pentru tot felul de lucruri.

Se simtea tanar, nu avea nevoie de nimeni si nimic in afara de ce isi dorea, iar ce isi dorea avea pentru ca stia sa obtina,putea face orice ii statea in putinta. Si –a aprins si el o lumanare, a smuls si cateva fire din iarba din curtea bisericii pe care le-a facut manunchi si a pornit catre casa mai liber si mai fericit ca oricand de alegerea facuta, de lucrurile pe care avea sa le faca prin proprii puteri si pentru ca si le dorea.

-

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!