De stâncă se apropie o corabie în care el o recunoscu pe Tweede Daphne; și din ea coborî Ferrante care acum îl elibera pe osândit. Totul era clar. În cursul navigării lui, Ferrante întâlnise - cum ne asigură legenda că s-a întâmplat - pe Iuda întemnițat pe oceanul deschis, ispășindu-și trădarea.
"Îți mulțumesc, îi spunea Iuda lui Ferrante - dar pentru Roberto vocea venea desigur de pe buzele lui Gaspar. "De când am fost înlănțuit aici, de azi de la orele nouă, nădăjduiam că voi putea să-mi răscumpăr păcatul...Îți mulțumesc, frate..."
Te afli aici doar de o zi sau chiar de mai puțin? întreba Ferrante. "Dar păcatul tău s-a petrecut în acel de al treizecilea și treilea an de la nașterea Domnului nostru Isus Hristos, adică acum o mie șase sute și zece ani..."
"Vai, om neștiutor", răspundea Iuda, "sigur că acum o mie șase sute zece ani de-ai voștri fost-am eu pus pe stânca acesta, dar încă n-a trecut și nici nu va trece vreodată o zi de a mea. Tu nu știi că, întrând în marea ce înconjoară insula asta pe care sunt, ai pătruns într-un univers ce trece pe-alături și prin lăuntrul universului vostru, iar aici soarele se-nvârte în jurul pământului ca o țestoasă care la fiecare pas merge mai încet decât înainte. Astfel, în lumea asta a mea, ziua mea dura la început cât două de-ale voastre, iar după aceea trei, și tot așa mai mult, până acum, când după o mie șase sute și zece ani de-ai voștri eu sunt tot mereu la ora a noua din zi. ȘI peste puțin timpul va fi și mai încet, și pe urmă și mai încet, iar eu voi trăi pururea ora a noua din anul treizeci și trei de la seara din Betleem..."
Dar de ce? întreba Ferrante.
"Pentru că Dumnezeu a vrut ca pedeapsa mea să consiste în a trăi pururea vinerea sfântă, sărbătorind pururea și în fiece zi patima omului omului pe care l-am trădat. În prima zi a osândei mele, în timp ce pentru ceilalți oameni se apropia asfințitul, și apoi noaptea, apoi zorii zilei de sâmbătă, pentru mine trecuse un atom dintr-un atom de minut de la ora noua a acelei vineri. Dar încetinindu-se de îndată și mai mult cursul soarelui, la voi Crist învia, iar eu eram tot la un pas de ora aceea. Iar acum, când pentru voi au trecut secole și secole, eu pururi la o fărâmă de timp de clipa aceea..."
Dar soarele acesta al tău se mișcă și el, și va veni ziua, poate chiar peste zece mii și mai bine de ani, când vei intra și tu în sâmbăta ta."
"Da, iar atunci va fi și mai rău. Voi fi ieșit din purgatoriul meu ca să intru în infernul meu. Nu va înceta durerea acelei morți pe care am cauzat-o, îmi voi fi pierdut posibilitatea, care încă-mi rămâne, ca să fac ce s-a întâmplat să nu se fi întâmplat."
"Dar cum anume?" "Tu nu știi că la distanță nu prea mare de aici trece meridianul antipod. Dincolo de linia aceea, atât în universul tău cât și în al meu, este ziua de ieri. Dacă eu, acum eliberat, aș putea trece de linia aceea, m-aș afla din nou în ziua mea din joia sfântă, deoarece scapulara asta pe care o vezi pe umerii mei e lanțul care constrânge soarele meu să mă întovărășească precum umbra mea, și să facă ca oriunde m-aș duce, orice timp să dureze cât al meu. Atunci aș putea să ajung la Ierusalim călătorind în timp de o foarte lungă zi de joi, și să ajung înainte ca trădarea mea să se fi întâmplat. Și l-aș salva pe Învățătorul meu de soarta lui.
"Dar", obiectă Ferrnate" dacă împiedici Patimile nu va mai fi fost niciodată Mântuirea, iar lumea ar fi astăzi în prada păcatului originar."
"Vai", strigase Iuda plângând, "eu care mă gândeam doar la mine însumi! Dar atunci ce trebuie să fac? Dacă las să fi făcut ceea ce am făcut, rămân condamnat. Dacă răscumpăr greșeala mea, împiedic planul lui Dumnezeu, și fi-voi pedepsit cu osânda. A fost așadar scris încă de la-nceput ca eu să fiu osândit la damnare?"

Insula din ziua de ieri - Umberto Eco