- Prezervativul este un obiect de igienă personală. Nu e nici o rușine să îl ceri la farmacie.
Fetița de nouă ani stă pe colțul băncii și explică tacticos puștuiului ciufulit și blonziu care dă din cap gânditor. Ai putea bănui că nu știe despre ce vorbește. Așa sunt copiii, spun vrute și nevrute, lucruri pe care le mai aud prin casă, pe care le mai văd la televizor.
- Contactul sexual protejat te ferește de necazuri. La mine încă nu e cazul, dar, chiar dacă nu există riscul să rămâi... e de preferat să nu te aventurezi în legături neprotejate. Știi... sunt tot felul de boli. Și dacă te îmbolnăvești trebuie să stai în pat și să faci injecție.
- Nu-mi place să fac injecție. Face blondocul ochii mari. Aproape că stă să plângă. Se și vede îngrămădit între plapumă și saltea și tremurând mai mult de frica acului lung și ascuțit decât de febra din cauza căreia bunicul preferă să citească ziarul în bucătărie în loc să meargă cu el în Cișmigiu, la leagăne.
Fetița pleoscăie, vădit mulțumită de reacție.
- Acum îmi dai și mie din guma ta.
Băiețelul își trage nasul și, cu inima îndoită, se oprește din mestecat, scoate bucata de cauciuc aromat și o întinde între degete, rupând-o în două. Cântărește din ochi bucățile și îi întinde fetiței una dintre ele.
Fetița înșfacă repede trofeul, îl strecoară în gură și îi aruncă băiatului printre dinți:
- Zgârcitule!
Băiatul nu o bagă în seamă. E prea preocupat să vadă dacă poate să mai facă baloane. Bășicile din vârful limbii îl ustură până la lacrimi.
- Ei, gata, nu mai plânge că nu te mănâncă nimeni. Dacă ai băgat la cap ce ți-am spus nu ai de ce să te temi.
Soarele se apropie de asfințit, întinzând umbre lungi pe asfaltul fierbinte. Ceilalți copii au mânat de ceva timp ciurda mămicilor, tăticilor și bunicilor către casă. Până și doamna din Germania, cu nas ascuțit și cu aer înțepat a reușit să se cărăbănească spre casă, târâtă în zigzaguri entropice de cei trei gemeni ai colonelului Zgabercea.
Cei doi copii stau singuri, pe banca ciupită de vărsatul anotimpurilor și de bricegele amorezilor Titi, Carolina, Mardale, Iorgu, Veronica, Mihaela, Robert și Mar...
Cu ziarul pe genunchi și pălăria de modă veche lăsată pe frunte, bătrânul ceferist Matache pare să facă parte din decor. Trupul lui mătăhălos, de bunic ajuns, ocupă jumătate de bancă. Lângă el, cei doi copii seamănă cu două bibelouri de porțelan chinezesc. Statura impunătoare a bunicului Matache face ca imaginea celor doi copii, mestecând unul lângă altul aceeași gumă aromată, să pară nimic mai mult decât un detaliu al începutului de toamnă.
- Te duci acasă? Deschide din nou discuția fetița.
- Îmhm....
- Când?
- Când zice bunicu’!
- Și când zice bunicu’?
- Nu știu... Stai să-l întreb.
Buchetul mărunt și plescăitor de zulufi blonzii se întoarce către bărbatul mătăhălos și îl împunge cu degetul. Înveșmântat în stratul de osânză, bunicul Matache nu pare să se sinchisească de insistențele băiatului.
- Ce face? întreabă fetița.
- Cred că se uită la meci. Ridică băiatul din umeri.
- Și cine bate?
- O să-l întreb la pauză. Lui bunicu nu-i place să fie deranjat.
- Și mai e mult până la pauză?
- Nu știu. Ridică băiatul din umeri gânditor. Poate că e deja repriza a doua!
- Și cât durează?
- Până se termină!
- Cum adică?
- Adică dacă intră în prelungiri, și se bate unsprezece metri...
- Aha. Aprobă plină de înțelegere fetița. Eu trebuie să plec.
- Mâine mai vii?
- Poate că nu!
- Da nici ieri n-ai venit!
- Poate că nu!
- Da, poate că nu. Ieri nici eu n-am venit.
- Da, poate că n-ai venit.
- Da tu n-ai mai venit niciodată aici.
- Nu, n-am venit niciodată.
- Auzi.
- Ce vrei?
- Mi-ai zis că dacă îți dau gumă îmi spui două secrete.
- Zău?
- Da, chestia aia cu injecția.
- Așa...
- Și ... cum te cheamă!
- Trebuie să plec.
Fetița se ridică grăbită de pe bancă.
- Unde te duci? o întreabă absent băiețelul, descoperind cu mirare că poată să facă balonașe de salivă!
- La meci. Poate prind pauza, sau poate intră în prelungiri.
- Și ție îți place la meci?
- N-am mai fost niciodată!
- Atunci mai stai. O să mai fie un meci și mâine.
- Nu pot. Mă duc să vorbesc cu bunicul. mai spune fetița și se pierde grăbită printre gratiile groase de noapte, care străpung indiferent lumina chior roșietică a felinarelor.
- Dar bunicul e aici. Strigă după ea băiatul. Te-am păcălit. Bunicul nu e la meci. Bunicul doarme...
Vocea subțire a băiatului se pierde în întunericul din ce în ce mai dens, prin care ecoul nu-și mai găsește drumul înapoi.
- Bunicule, hai acasă...
Matache Matahală, cum îi spun microbiștii din Giulești după porecla primită în timpul anilor de pârnaie, nu dă semne că s-ar sinchisi de îndemnul copilului. Prins parcă de vâltoarea unei acțiuni pe partea dreaptă a terenului, bătrânul pensionar rămâne nemișcat, ca încremenit în așteptarea deznodământului. Acțiunea de contraatac se prelungește minute în șir, și ore în șir. Băiatul crește, termină liceul, mai apoi facultatea. Se căsătorește, își crește copilul, își bate din când în când nevasta, atunci când își aduce aminte că, într-o dupamiază, în parcul Cișmigiu, o fetiță cu iarbă prin păr și cu obraz cenușiu și murdar, o puștoaică mirosind a frunze moarte, i-a vândut pontul cu prezervativul în schimbul jumătății mai mici dintr-o gumă de mestecat. Și el n-a ascultat-o. Așa că s-a însurat cu fata urâtă și proastă, atât de proastă că a rămas gravidă din prima
și singura dată când au făcut sex, și acela neprotejat. A trebuit să facă asta pentru că părinții lui îl crescuseră ca pe un tânăr responsabil și mai ales pentru că tatăl fetei, măcelar la hala de carne din Crângași, a promis că dacă n-o ia de nevastă îi taie sexul fără nici o protecție și i-l atârnă de gât lângă bolovanul de care o să-l lege înainte de a-l azvârli în lacul morii. Și ar fi trebuit să își aducă aminte de nenorocita aceea de bucată de cauciuc, în primul rând pentru că niciodată nu încetase să se teamă de injecții și pe urmă, aflase despre asta chiar în seara în care, pe bancă, în parcul Cișmigiu, îi murise bunicul.