de Florin G. de Roxas


Vasile, era un barbat voinic; poate prea voinic.
Isi traise viata dupa cum a crezut el ca e mai bine.Uneori mai bine, alteori mai rau, dar a trait-o.Numai acum, la batranete, incepuse sa se planga de ea.Ba ca n-are noroc, ba ca i-a fost soarta impotriva, ba ca nu merge-n sus, ba ca nu merge-n jos,... mereu avea ceva de care sa se planga ca nu e asa cum ar fi vrut el.
Avusese nevasta si 2 copii.Ii pierduse insa, din cauza bauturii.Ii placea tare mult sa bea.Gasea in bautura aceeasi senzatie pe care o gasea si o curva in placere.
Cat timp au fost copiii mici, nevasta-sa nu se indurase sa-l lase, de frica sa n-o judece mai tarziu ca au crescut fara tata.Acum insa, tocmai de asta o judecau, ca nu-l lasase mai devreme.
si timpul trecea,...
Cu bucuriile si cu tristetile lui.

Nimeni nu stia de ce e Vasile asa rau din fire.
Bautura doar il facuse mai rau, dar ceva rau in el , avea de la inceput .La inceput trebuia sa fie altceva.

Si dupa cum se stie, cine cauta gaseste. Asa s-a intamplat si cu mine. L-am intalnit odata intr-o carciuma si m-am asezat la masa lui. Nu te alunga niciodata. Ii placea sa povesteasca, iar daca nu avea chef de povestit, ii placea sa asculte. Il prinsesem in toane bune. Avea chef de povestit. Am comandat inca un rand de bere la halba si l-am rugat sa-mi povesteasca ceva din copilaria lui.(Asa sunt ziaristii, fac cum fac si tot la ceea ce vor ei sa afle ajung!)

Pe vremea aia sa tot fi avut vreo 8-9 ani si toti il strigau Valica. Asta era numele lui de alint.
Tat-su il parasise pe la 6, asa ca traia numai cu maica-sa si frate-su mai mare, cu vreo 3 ani ca el. Casa lor era la poalele padurii. Iarna auzeau lupii urland atat de aproape de casa ca le clantaneau dintii in gura de frica.
Dar acum nu era iarna, abia daduse coltul ierbii si toata natura isi revenea la viata. Padurenii isi incepeau muncile agricole pe langa casa.Asta nu le aducea prea mare profit, numai ii ajuta sa mai aiba ceva legume si fructe, pentru care sa nu plateasca, sa nu le cumpere.
Copiii, se simteau ca in Rai. Parca toata lumea ar fi fost a lor.Parca nimeni nu le mai avea grija de cand venise primavara.
Valica, Ghita - frate-su - si Lica, un baiat de prin vecini,se jucau in prund, pe malul Cracaului.Aruncau cu pietre dupa pasari, fugareau oile si cainii ciobanilor, si alte asemenea prostii.Pasarile au zburat. Ciobanii au ajuns si ei cu oile si cainii mai departe, si nu mai ramanea nimic de facut pentru ei.
Si-atunci a venit Valica cu ideea sa se bata intre ei cu pietre. Ceilalti doi nu gaseau asta chiar amuzant, dar vazand ca Valica arunca cu pietre in ei, au inceput si ei, sa se apere.Si s-au harjonit asa vreo jumate de ora, pana cand Valica l-a nimerit pe Lica in arcada, mai mai sa-i scoata ochiul.Vazand sangele curgand din ochiul prietenului sau, si mai ales stiind ce-l asteapta acasa a fugit in padure si s-ascuns intr-un copac.
O auzea pe ma-sa strigandu-l, promitandu-i ca nu-i face nimic, numai sa vina, dar n-o credea si nu s-a dus acasa.
A venit noaptea, i s-a facut somn si foame, asa ca s-a gandit ca ar fi mai bine sa fie acasa. Ia cateva nuiele pe spinare, dar dupa aia mananca, se culca si uita.Si a coborat.
Mama-sa l-a dojenit - ca nu e frumos, ca nu asa se joaca copiii.El a promis ca nu se va mai intampla si a convins-o. A induplecat-o sa-i dea de mancare si sa-l lase sa se culce.Ea l-a lasat sa se culce.

A adormit.
Visa urat.
Parca il lovea din nou pe Lica cu piatra, vedea sangele curgandu-i din ochi, fugea si se urca in copac, cobora din nou acasa,...numai ca de data asta mama-sa il batea. Il batea cu dusmanie, il batea cu parul, il batea ca si cum n-ar fi fost fiul ei...
Si s-a trezit.
Mama-sa statea pe stinghia patului si plangea.
Avea in mana un par.
Acelasi par cu care il batuse.
Deci nu visase; mama-sa il batuse prin somn.

Probabil de asta era Vasile asa....






Sfarsit






secvente din volumul "VREMEA AMINTIRILOR"