De fiecare data sosesc mai tarziu. De fiecare data imi fac un nod la batista si uit de ce l-am facut. Goana nebuna pe stazi, printre trecatori, n-ajuta la nimic. Am sa intarzii si azi la intalnirea cu mine.



Cele cateva vrabii topaiau nelinistite pe pervazul ferestrei. Primele care-i simteau lipsa, pentru ca el le dadea de mancare in fiecare zi. Nimeni nu stia unde plecase si guresele vrabii se intrebau... Dar cine poate sti ce se intrebau guresele vrabii? Incepea o dimineata noua in absenta lui si asta era cat se poate de suparator. "Ce simplu ar fi sa plec si sa uit", tasni in incapere gandul lui. Obiectele din jur erau aceleasi de care se impiedica noaptea cand se ducea la toaleta. Vru sa-si miste bratul, apoi capul, insa nimic nu se intampla. Pentru prima oara isi simti corpul ca pe o carapace, independent de vointa lui, guvernandu-se dupa legi necunoscute. Reusise. Reusise sa uite cum sa-si miste bratul. Se vazu de deasupra, intins in pat, intr-o nemiscare fireasca. Trasaturile fetei ii apareau neclare, imagini din fotografii suprapuse, alcatuind o singura figura, fara o varsta precisa. Se privi in ochi fara sa clipeasca, apoi privirea ii aluneca mai departe peste corpul inert din care tocmai plecase.
"Filosofia te indeparteaza de oameni", ii spusese Sandu, prietenul lui. "Si cum sa fac ca sa mi-i apropii?" "Iubeste-i, sufoca-i cu dragostea ta".
Ii trebui un oarecare timp pentru a reface conexiunile cu carapacea. Bratul se misca in cele din urma si poposi pe agenda de telefon de pe noptiera. O rasfoi neglijent apoi forma un numar de telefon. "Buna ziua. Cu Lili va rog". "Cine o cauta?" "Un fost coleg de liceu." "Lili la telefon" "Buna!" "Buna ce?" "Vroiam sa-ti spun ca zilele astea la Polul Nord a fost descoperit un barbat datand din epoca romantica, perfect conservat si ca iubita lui din secolul nostru este chemata la fata locului pentru identificare". "Si eu ce trebuie sa fac? Dar stai, tot nu mi-ai spus cine esti."
Brusc isi aminti dungile negre lipite parca de retina, ca umbre ale unor nevazute zabrele, dungi ce nu dispareau nici daca inchidea ochii. Si incaperea fara pereti sau cu peretii de sticla. Si genunchii lui striviti de un zid ce se refuza privirii si caruia ii simtea consistenta doar cand incerca sa treaca dincolo de el. Fara sa stie de ce ii raspunse: "Sunt un barbat cu genunchii insangerati", pe urma inchise peste hohotul de ras al fetei.


Toamna era alungata frenetic din curtea liceului. Cateva fete si cativa baieti strangeau in farase amintirea verii. Avu sentimentul ca a mai vazut odata aceeasi imagine si se gandi ca de fapt si-a uitat viitorul si fiecare clipa ce trece nu face decat sa i-l reaminteasca. Se auzi strigat. Era Sandu. "Ce inseamna Sandu?", se intreba in vreme ce, fara sa se intoarca il vazu cum se apropie. Sandu era paralela cu care se intalnea din cand in cand la infinit.
Acum in curtea liceului e iarna si Sandu n-ar avea pe cine sa strige chiar daca ar fi acolo. Curtea e pustie.


Ii placea sa o auda razand. Rasul ei ii cobora in vine galgaitor, umplandu-l de o prezenta mai certa decat trupul pe care-l strangea in brate. Nu mai stia de ce i-a telefonat. "Se intampla ceva inlauntrul nostru. In lipsa noastra cineva lucreaza asiduu, face ordine printre sentimente, claseaza emotii, amplifica sau micsoreaza trairi si noua ne comunica numai rezultatele. Doar concluzia finala.
In rasul peste care inchise telefonul nu mai descoperi nici o farama din rasul ei. "Timpul trece ireversibil", isi zise, multumit ca acest adevar nu-si pierduse valabilitatea.