Hai să-ți arăt o frunză de libertate,
Dar să te prefaci că o-nțelegi.
Cu o mână să o prinzi avid de pleoape,
Cu cealaltă să încerci să îi vorbești.

S-ar putea să nu vrea s-o săruți,
Dar e normal, ăsta e jocul ei!
Când vrea să fugă, iar tu te faci că nu te uiți,
Să te înfigi în ea, zdrobindu-ți buzele necoapte de-ale ei.

Ș-atunci, cu o sfială crudă, vorbind prea mult în loc să tacă,
Netezindu-și penele din aripile-i ce cresc,
O să-ți spună mângâind un ciot de piatră:
“ Cum de-ai știut că eu te mai iubesc? “