poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2395 .



Orbul și idealistul (II)
proză [ ]
Taina orbului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [revelatie ]

2007-03-04  |     | 



Trecuseră șase luni de la întâlnirea cu orbul. Deși refuzam frenetic să-mi recunosc metamorfoza, mă amăgeam conștient că sunt același. Gândurile îmi stagnau proptite în predicțiile orbului. Mai mult decât atât, trăiam cu spaima continuă că mă pot ajunge previziunile acestuia. „Sunt foarte liniștit în ceea ce te privește pentru că sunt convins că viața ta, de azi înainte nu va mai fi la fel. Voi fi mereu în gândurile tale. Deja îmi aparții cel puțin pe jumătate. Cealaltă jumătate o las oamenilor. Așa se vor apropia mai mult de mine. Asta este menirea ta!” închise el conversația noastră, concisă de acel macabru ” Vom vedea!”. A urmat o noapte extrem de agitată; mă hotărâsem să renunț la conviețuirea printre semeni. M-am mutat chiar în dimineața zilei următoare într-una dintre casele de la marginea parcului, unde mi-am închiriat o cameră, care era înaltă și străjuită de niște stâlpi de lemn, în care unul dintre foștii chiriași încrustase cu un cuțit, un calendar în stil gregorian. Cei șase stâlpi îmi aminteau de brâul Domnului care sprijinea cupola Periei de la Săpânța. În odaie am găsit o laviță pe care ședeau suprapuse șase pături care suplineau salteaua; eventual și o pernă. În mijlocul camerei trona o masă cu două scaune; în colțul dinspre apus se sprijinea de zid un dulap din lemn masiv fără uși, iar la geam rânduite, câteva volume vechi aliniate pe rafturile unei imaginare biblioteci. Acolo am sădit sămânța depresiei, acolo am învățat să detest pe furiș bucuria oamenilor, să mă bucur cu lașitate de nefericirea lor. De la același geam l-am căutat pe orb zilnic, fixat ca o mumie de muzeu, din spatele draperiilor maronii. I-am vânat silueta minut cu minut. Am repetat la infinit și în detaliu, replica pe care doream să i-o administrez precum un chinez obsedat de răzbunare.
Proprietarul era un bărbat trecut de 70 de ani, mărunțel și cu o calviție tribut închinată ostentativ tâmplelor sure. Privirea lui, de un albastru spălăcit îmi zădărnicea încrâncenarea. Zilnic, la aceeași oră îmi aducea mîncare rece. Deseori revenea în cameră pentru a pleca cu farfuria neatinsă. Era profund ascuns în tăcerile sale. Extrem de politicos, refuza să îmi vorbească. Nu am putut memora timbrul vocii, pentru că l-am auzit vorbind doar cu două ocazii: prima dată atunci când m-am mutat și a doua oară când mi-a comunicat că refuză banii pentru de-ale gurii. Privirea lui îmi provoca aduceri aminte din privirea orbului. Parcă erau înțeleși și parcă știa motivul prezenței mele acolo. Aceași tainică tăcere, aceiași pași târâți între ușă și masă și ușă. O pendulare unică în cotidian, între refugiile noastre.
Azi se împlinea jumătate de an de când mă abandonasem în obscuritate. S-a oprit în dreptul ferestrei. Privea spre parc, parcă desenând fiecare gravură nervoasă de pe frunzele copacilor. Eram ca doi saltimbanci obosiți după fiecare spectacol al circului vieții. Târziu, epuizat de agitația privirii, îmi spuse:
- Poate a obosit. Poate!? … de aceea nu mai vine în parc.
L-am privit atent. Apoi am cedat:
- Despre ce vorbiți?
- Orbul. Nu pe el îl așteptați? Nu pe el îl căutați?
Era inutil să neg. Cui servea minciuna?
- Da! Orbul. Pe el îl caut.
Îmi era teamă! Eram în pragul disperării. Mă amenința anxietatea, pentru că temerile legate de posibila relație dintre moș și orb deveneau reale. Am preferat să mă golesc de gânduri și mai ales de temeri. Bătrânul s-a întors spre mine și m-a privit lung. Apoi își plecă privirea și-mi spuse cu o voce stinsă:
- Mâine, vă rog să părăsiți camera. Este timpul să vă dedicați cauzei dumneavoastră. Să vă împliniți menirea.
- De ce să plec? ...
Replica îmi scăpase. Se îndreptă spre ușă cu capul plecat. În timp ce ușa se închidea l-am auzit spunând “să aveți putere pentru ceea ce va urma”. M-am îndreptat spre geam. Fără speranța de a regăsi orbul căutam răspunsuri la ceea ce în fapt se dovedea a fi izgonirea mea din acest refugiu. Frământat de frica de a mă reda acestei lumi mă ghemuisem pe laviță. Eram asemeni unei larve care căuta lumina.

***

M-am trezit în urma unor bătăi ușoare. Repetiția acestora mi-au adus certitudinea unei vizite. Am încercat un „Da! Intră!” cât mai hotărât. Mă simțeam extrem de extenuat. În camera intră o femeie a cărei frumusețe îmi tulbură profund liniștea.
- Bună ziua! Am venit să vă cunosc. Vă știu povestea.
Mă privi cu atenție, apoi continuă:
- Nu sunteți cu nimic diferit față de foștii chiriași. Astăzi vă voi însoți în vizită la ospiciu ...
Nu mai aveam răbdare s-o urmăresc; nici puterea de a mă lansa într-o conversație. Priveam fascinat această apariție. Agresivă în conversație, introvertită în sine, scurtă în verb, aplecată spre argument. Aceasta era definiția ei. Aveai nevoie de multă înțelepciune si răbdare să poți traversa puntea mincinoasă, pe care instinctele o interpuseră între ea și mine. “Joacă un teatru dur” –îmi spuneam. Fără efort, ea se hrănea cu iluziile mele. În fapt, femeia dovedea un excercițiu de apărare îndelung exersat. Aceleași instincte îmi spuneau că nu mai credea în nimic; remarcasem asta din privire, din atitudine. Sprâncenele arcuite veșnic înspre interior, privirea fixată pe reacțiile tale, tonul excesiv de amabil în contrast evident cu ostilitatea ei. Cine reusea să treacă dincolo de aparențe, era violat de subconștientul ei. “Un teritoriu cu acces interzis!”, îmi repeta obsesiv rațiunea, care-și dovedea uitilitatea pentru prima oară de când mă abandonasem aici. Nu adulterul era taina ei. Atitudinea ei o descria ca o persoană care face parte din categoria celor cărora nu le pasă că lumea îi bârfește, că femeiele îi blestemă farmecele, bărbații îi cerșesc trupul, poeții îi adoră inteligența și că actori la fel ca ea îi invidiau arta supraviețuirii.
- … m-ați ascultat?
- Undeva v-am pierdut cu certitudine doamnă! Vă rog …
- Oare de ce mi-a spus bătrânul că sunteți altfel? – se întrebase pe sine zâmbind. Spuneți-mi Elena. M-am recomandat mai devreme, dar observ că încă nu v-ați trezit. Vă aștept în sufragerie la prima și ultima ceașcă de cafea servită aici. Este cadoul pe care îl face acest bătrân senil fiecăruia dintre voi, atunci cand sunteți exilați între oameni. Vă aștept! …
Ieși fără să mai adauge ceva. Orice cuvânt îi părea de prisos. Își juca rolul cu artă. Toată ființa mea se concentrase pe acestă viziune. Mă gândeam la temerarii care se luptau pentru adoratia ei. Cine spera la docilitate putea sfârși devorat de nevoia ei de a fi dominată. Cu certitudine cineva, cândva trecuse puntea pentru a deveni un suflet pierdut prin labirintul sufletului ei. Tot ce a conceput geniul Divinității, era înmormântat și mumificat sub cicatrici. Taina si povara demnității ei era omagiul adus celui caruia i s-a dăruit. O taină știută numai de ea și trădată. Ea însăși trădase. Intrase în ea și ea acceptase asta; chiar căutase trădarea.
Ajuns în sufragerie am revăzut-o. Privea spre același parc, dar fără căutătura disperatului. Pe masă se aflau trei cești din care cafeaua își izbăvea aroma. Abia atunci l-am zărit pe bătrân. Se uita fix la mine. Mă cuprinsese o frică teribilă. Frisoanele condamnatului la moarte îmi cuprinseră trupul.
- Bună ziua! i-am spus gazdei mele.
- Elena, te rog servește-l pe domnul. Luați loc! mi se adresă bătrânul în timp ce îmi indica scaunul care îmi era rezervat.
Așteptă să mă așez, apoi continuă:
- Azi plecați, așa cum ne-am înțeles. Elena vă va conduce la ospiciu. O să vă revedeți călăul. O să vă acceptați condiția. Veți parcurge alături de Elena fiecare minut al acestei zile. La finele acestei zile, veți fi redat complet acestei lumi, iar din momentul despărțirii noastre vă rog să uitați această locuință, să uitați de mine și mai ales să vă uitați nebunia gândurilor aici. Vă rog insistent, chiar apelez la bunul dumneavoastră simț să nu îmi adresați nici o întrebare suplimentară. Elena vă va explica tot. Aveți la dispoziție o întreagă zi.
- Pot să vă mulțumesc de găzduire? i-am replicat.
- Era datoria mea. O datorie morală pe care o respect. Nu sunteți singurul care s-a rătăcit. Vă doresc numai bine! și-a încheiat bătrânul dialogul, după care părăsise încăperea.
Rămas singur cu Elena m-am ridicat de pe scaun și cu ceașca în mână m-am apropiat de fereastra care o încadra.
- Elena … pot să îți spun așa?
- Puteți orice domnule. Aveți voie și să mă iubiți, la fel ca ceilalți. Dar asta nu vă va ajuta cu nimic. Mă puteți avea, dacă asta credeți că vă ajută. Dar sufletul meu întunecat este pierdut. Eu nu mai am șansa de a mă întoarce printre cei vii, așa ca dumneavoastră. Soarta mea este legată de a lui. Am știut de cînd l-am văzut prima dată că îi voi aparține. Că voi ceda definitiv! Că îl voi iubi fără scăpare. Am acceptat fără să mi se ceară. Fiecare are destinul lui. Eu mi-l respect pe al meu. Dumneavoastră, trebuie să vi-l respectați pe al dumneavoastră. Știți despre ce vorbesc …
Abia atunci am realizat că fantoma orbului ne bântuia pe toți. Fusese singurul intrus, acceptat vreodată cu vrerea ei. Iubea cuvântul scăpat din umbra lui. L-a iubit, l-a dorit, era letopisețul istoriei existenței sale.
- La ultima vizită prin tenebrele mele, mi-a somat ființa: "Fără cuvânt nici nu exiști! Spune taina mea lumii! Þi-am permis să-mi fi soție!" Sunt aceeași de atunci, mai bogată în retorică, mai săracă în răspunsuri. Oare m-a iubit vreodată? Nu, sigur ... nu! Altfel era mumificat și poet. Este vocea sumbră a conștiinței noastre! Mergem la ospiciu! Dorește să vă revadă. La mine totul este rutină. Viața dumneavoastră abia de azi începe …






.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!