poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-31 | |
Ranit si gol stau pavaza propriului suflet.Puneti-ma la zid.Vreau sa mor in picioare,sa nu-mi amestec simturile;de parca ar mai conta…
-O ultima dorinta! -Sa nu fi ajuns atat de batran pe cat sunt astazi! -Speram sa ceri o tigara… -Si eu… -Atentie…Incarcati arm!Ochiti…Foc! Am invatat sa mor in picioare atunci cand as fi avut ocazia sa o faca mult mai comod… -Domnule Nor,cat mai e pana Acolo? -De ce oare toata lumea ma intreaba asta?Nici eu nu mai stiunici cat mai e ,nici unde e.Dar stiu ca trebuie sa ai rabdare…Apropos,tu fumezi? -Da ,de ce intrebi? -Eu nu sunt un nor obisnuit.Eu sunt un nor de fum.Norul TAU de fum! -Parca fumul nu e la fel fara o tigara sa-I tina de urat… -Adevarul e ca nici eu nu ma simt la fel de cand mi-am ratacit creatorul.Totul dureaza cam cinci zece minute la unii,la altii mai mult,oricum important e faptul ca dupa aceea te simti eliberat,curat…te nasti…Cam asa te-ai simtit tu atunci cand ti-ai vandut sufletul… -Asculta!Ne stim de prea putin timp ca sa ma judeci.Si in primul rand ceea ce am facut poarta un cu totul alt nume;demnitatea de a muri in picioare e o virtute nu un schimb de noapte sau o boala de rinichi…dar tu norule in schimb esti cancer…esti cancer in devenire… -Oricum ar fi…nu mai ai mult de stat…sa nu uiti un sfat…orice s-ar intampla…fereste-te de nori si de vodca…iar femeia…femeia e cel mai dulce pariu… Nori grei de fum se amesteacau cu gandurile intr-o combinatie de acum inteleapta si meschina in interior…Suflul meu se amesteca in culori pastelate , de toamna ,griuri se strangeau feeric la marginea prapastiilor mintii…prabusindu-se fara zgomot… Am invatat sa mor in picioare cand puteam sa o fac mult mai comod… -Atentie se inchid usile!Urmeaza statia cu un singur peron… -Pe stanga sau pe dreapta? -Auzi?Intrebarile astea nu se accepta aici.Negatiile ,afirmatiile mai pot fi trecute cu vederea insa intrebarile sunt rodul unei minti bolnave ,cu siguranta…Esti nou pe-aici… -Nu stiam ca exista metrou aici,SUS… -Sus…jos,cine mai stie.Sus ca distanta de la ce la ce?Si cine a zis ceva de metrou? Nimeni.Greselile nu sunt facute pentru a fi iertate si nimeni nu are nevoie de ele…aiurea… -Dar ai spus ca urmeaza o statie anume.Statia cu un singur peron… -Pai da…de altfel e singura statie care poate numai urma si nu precede caci altfel calatoria s-ar numi regres,ori AICI regresul nu e acceptat cu una cu doua… -Aici?Unde adica? -Daca ajungi intr-un loc anume…nu-I asa ca nu mai conteaza ca stii sau nu unde te afli?Asa ca e timpul sa incetezi cu intrebarile…timpul e pe moarte…Urmeaza statia… Tunelul este una cu aerul care-l umple perfect,concret,durerea despartirii de ceva anume si totusi necunoscut umple la randul ei aerul.Intrebarile se contopesc cu raspunsurile.Amintirile devin una cu aripile ce le simt mijind dureros prin omoplati.Pana acum nu ma intrabasem cum de pot zbura.O faceam pur si simplu,nerecunoscator cuiva anume,din inertie parca… Un gol imi umple stomacul,paradoxal.Si intamplator,inot cum n-am mai facut-o pana acum…respiratia si culoarea imi par acelasi lucru…totul are o sclipire azurie…miscari ba lente ba vivace imi umplu universul…Un salt…graviatia isi schimba sensul ,soarele se apropie amenintator si stralucitor…aproape…mai aproape…pana ce devine pescar,iar eu ma zbat din toata fiinta in acul unditei sale… -Uite comedie,am vazut-o si pe asta!Peste cu aripi!Si asta aici in apele noastre…Ptiu… Ma zbat intre degetele butucanoase ale pescarului cu miros de vodca si de mahoarca.Ma analizeaza,ma intoarca pe o parte si pe cealalta,inchinandu-se cu o expresie tampa si nedumerita pe chip. -Maica Sfanta! Stai sa vezi cand te-oi arata nevesti-mii ,cre’ ca o sa se inchine cu jdemii de cruci. Gatul imi purta inca in el o durere profunda si nu puteam respira…incercam totusi…zbatandu-ma…rana mi se umplea placut…foarte placut…caldura din gat era clipa…traiam cu toata simtirea…Mi-e dor de mare! Spate mi-e greu de aripile care deja au devenit putin incomode.Vantul a inceput sa-mi fie indiferent…nu-l mai simt…prieten poate…La asta nu ma gandisem pana acum.Vantul poarta in el ceva de femeie,nu stiu ce anume insa inteleg ca ochii iti ofera o imagine deformata a ceea ce te inconjoara,aberatii de lumina asa ca imi folosesc toatesimturile odata moarte zburand lin pe langa norii de praf…ocolindu-i…Ma doare ca pana acum in calatoria mea nu am trait oameni…nu am simtit oameni…Oameni fericiti? Totusi satisfactia natanga de pa chipul brazdat al pescarului si presupusele jdemii de cruci ale nevestei sale au meritat toata durerea…Pestii nu pot sa planga…sau poate ca din lacrimile lor s-a nascut marea…Ciudati sunt oamenii… Lumina e tot intuneric inevitabil…Intuneric intr-o alta forma si nimeni nu e vinovat ca nu se intalnesc decat din timp in timp.Iubirea e o forma a luminii o reflectie a ei oricum au aceeasi obarsie…acelasi mormant… Drumul mi se pare din ce in ce mai plictisitor,mai ales ca destinatie imi e necunoscuta…urasc incertitudinea…si o ador deopotriva…Aripile mi-au obosit,asa ca ma opresc undeva pe o stea ca un cartof dolofan si luminos,care recita una din versurile sale probabil : -Un dumnezeu indisponibil, Zambeste undeva Iar eu ma simt batran,penibil In locul altcuiva… Te-ai intalnit vreodata cu o stea?Te simti de parca ai cunoste-o dintotdeauna.E un sarut inainte de primul sarut.Implinirea capata de acum noi sensuri…noi culori…lumea se invartea nu cu mine…dar in mine… -Esti ragusit? -Eu?Nu…cred…De ce ma intrebi? -DACA NU AI FI RAGUSIT AI CANTA IN TIMP CE AI VORBI.Asa ca si tu ca toti ceilalti,esti ragusit.Pacat! Asteptam o persoana deosebita…Nu aripile fac din tine inger… -Crezi? -Sigur. -Nu.Dar macar ajuta. -Ajuta? De ce? Crezi ca daca as fi avut aripi as fi putut sa zbor? Se poate zbura intr-o mie de feluri…Daca vrei pot sa te invat. -Da! Arata-mi! Ma apropii putin temator de steaua care zambste stirb catre mine iar inima mi se incalzeste din ce in ce mai tare.Parc-as cunoste-o…de undeva…dintotdeauna… -Asa.Acum inchide ochii usor si lasa-te in voia aerului.Simti? E frumos…stiu… Pentru prima data simt atat de multa singuranta intr-un gest ce se apropia de sinucidere…periculos de divin…Ceva imi spune ca nu trebuie sa am incredere in steaua mea stirba,dar tremur la gandul ca m-as abandona intru totul ei…m-ar putea darui abisului…nu mi-ar pasa…La cel mai mic dezechilibru ma pot prabusi de sus de langa ea rupandu-ma in mii si mii de bucati de inger…in miii de lacrimi…as fi fost ploaie… -Intinde palmele acum.Usor.Simte aerul care iti patrunde in vene…respira-l…danseaza cu el… Intaind palmele si cuprin steaua de mijloc.E rece,foarte rece dar sufletul imi e inundat de caldura care stiu ca tot de la ea vine.Chiar daca m-as prabusi…nu stiu…n-as sti…Bucati de inger ar aminti de dansul meu cu cea mai frumoasa stea… In mine se implatesc ganduri, resturi de amintiri…franturi de vise…inima imi tresalta intr-un cantec nou…cantecul MEU…Astazi a fost cea mai plina zi-noapte a noii mele vieti… Zborul meu capata din cand in cand cate un presto cate un adaggio imprumutand culori din jur.Eu nu ma pot vedea,dar stiuu ca sunt…altfel nu se poate…Greutatea aripilor am lasat-o acolo unde am lasat si cea mai frumoasa stea…Acum nu mai zbor…acum cant…Si ce cantec! Nici un cantec nu e mai frumos decat zborul… In pieptul meu si-a facut loc o durere infinta…brusc…Ca atunci cand te intalnesti prima data cu valurile si urasti marea…stiind ca nu va putea fi a ta decat pentru un timp…Si mai era ceva…Ah orice numai amintirile sa nu le pierd…Intalnirea dintre femeia marii si valuri.E ca si cand divinul ar intalni divinul…conflict al puritatii…razboi estetic…acolo unde nisipul curma un zbucium trist.Zambetul ei e ca un sunet ce intalneste pentru prima oara eterul si il imbata de frumos…Simt ca ea e locul unde incepe si se temina totul…fara prescurtari…prelungiri…rugi…taceri absurde…Acum stiu de ce norii imi faceau cu mana de cate ori eram abatut…Si eu am cunoscut-o! Ma simt impacat acum…atat de impacat de parca aripile le-as fi purtat mii de ani…fara jena…in ciuda tuturor si zborul imi pare acum atat de firesc inact nici nu pot sa spun ca zbor…nici nu cant…nici nu sunt…nu asta conteaza…Aerul ma respira…dansam un dans de stea…inexplicabil…firesc…lin…Sunt… -O ultima dorinta! -As vrea o tigara… Fumul se ridica usor in aer deasupra oamenilor-ganduri, deasupra pomilor in trecere si lumea se facea mica…din ce in ce mai mica…un punct…o lacrima…Cineva STIA… -Atentie…Incarcati arm’…Ochiti!…Foc! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate