Dilibob se opri o clipă la intrare în Ness Caffee Frappe, scoase telefonul mobil de ultimă generație, îl dădu pe silențios și-ncepu' să vorbească agitat, c-un interlocutor imaginar. Intrând, aruncă o privire în ușa cu geam termopan și păru mulțumit de ceea ce vedea...
-Asta vă privește! eu deja am stabilit ceva și nu sunt omul care să-și ia cuvântul înapoi... da... da.. sună-l tu eu sunt foarte ocupat azi...
În cafenea erau strânși poeții precum și IO Mircea, care privea absent o plasmă unde se ,,dădea în stambă'' Shakira, pe melodia ,,whenever, wherever''. Blândul păstor, fuma absent cu ochii pe fereastră. Toți știau că el de fapt, nu trage-n piept, ci pufăie doar, de amorul artei.
Se recita poezie, și Dilibob se-așeză la masa lui DonBag, cu servieta la vedere, agățată de încheietura mâinii drepte.
În ciuda dialogurilor sale flegmatice din lumea virtu', în realitate, Dilibob era bolnav de timiditate și tot timpul avea aproape o manie de-a nu părea ridicol. Numai că această meteahnă a lui, era antagonică cu dorința de afirmare, lucru care-l făcea de cele mai multe ori să calce-n străchini, cu grația unui elefant de două tone. Stătu o clipă în cumpănă, neștiind cum să se bage-n seamă cu DonBag...
- Ce timp mișto! salut! a venit colegul Sărman Amărășteanu? că nu-i văd ,,limuzina''? zise el pe nerăsuflate cu ochii țintă în ochii blândului păstor.
Acesta, stinse meticulos chiștocul în scrumieră, tuși discret, își privi preț de vreo câteva clipe unghiile impecabile și catadicsi să-i răspundă:
-Doamne-ajută! ce spuneai?
- Am suta de dolari la mine, pentru concursul pe care l-am organizat și câștigătorul e Amărășteanu...
- Superb, uite-l colo, mai în spate, după care își fixă privirea spre scenă, unde se recita, în continuare, poezie.
Sărman Amărășteanu, era un fel de geniu, a la secolul nouășpe, umbla pe jos, sau cu o mașină, la care uneori, când n-avea benzină, se înhăma chiar el, pentru a ajunge pe la vreun eveniment cultural. Astăzi, venise pe bicicletă, cale de vreo sută cincizeci de kilometri, și-o parcase la ușă, spre disperarea chelnerilor, care se gândeau că așa or fi poeții ăștia... mai freacky. Tocmai prezenta publicului volumele sale, arhicunoscute : ,,Cu bicilcleta, de la pământ la lună'', ,, Fratele meu, Prometeu'', și succesul anului trecut ,, femeie, păzea că vin!''. În traista sa enormă, se găseau tot felul de lucuri pe care el le considera ,,amulete'', șervețelul pe care se ștersese la gură,cândva, Ana Blandiana, acul de siguranță de la un balonzaider al lui Sorescu și piesa de rezistență un ceas cu cuc pe care-l avea din mâna Dorei Stănescu și care culmea, funcționa!
- Dragilor, am dorit să vă prezint aceste volume, ca și cum sufletul meu ar fi aici, pe masă, pe scaune, în paharele voastre... luați aminte, vă iubesc mă oameni! își încheie Amărășteanu discursul cu lacrimi în ochi privind furiș pe geam, să vadă dacă nu dispăruse bicicleta.
Dilibob o viră în direcția scenei și luă iute microfonul, încercând să pară și de treabă și malițios, în același timp, rezultatul fiind un dezastru:
- Bă frate Amărăștene! te faci că nu știi că ești câștigător? Sau crezi că Dilibob una promite și alta face?... doamnelor și domnilor! Mareleeeee câștigător la proba impusă de mine! Săăăărmaaan Amărășteaaanu!
Unii dintre cei din sală priveau cu amuzament, alții, de-a dreptul cu dispreț, ceea ce nu-i scăpă lui Dilibob. Lasă că avea să-i ,,încondeieze'' el, în virtu'!
Amărășteanului i se aprinseră ochișorii mici și rotunzi, de vulpe, dar mimă că nu-i prea pasă și gasi doar să spună:
- Banul e ochiul dracului, dar câștigat cinstit, devine răsplată de la Dumnezeu! n-aveți o țigară?....
Blazat, dar fără a lăsa să se vadă, Dilibob coborî și se duse direct la masa lui IO Mircea, cu gândul că trebuie să ia taurul de coarne.
- Plecăciune, până la pământ, ți-am citit textul ieri! Cine ești tu??, ești acest Bob Dylan al României.... acest Eros Ramazzotti... nimeni nu te poate anticipa! și, neinspirat total, chiar execută o plecăciune, care îl aduse cu nasul în mocheta roșie de trafic, trăgându-l greutatea monezilor din servietă. IO Mircea, se prefăcu a nu observa incidentul, iar DonBag, împuns de mila creștinească se duse și-l ridică pe Dilibob de ceafă. Acesta-i aruncă o privire încărcată de ură și-i șopti:
- Tu ai spus asta: ,,capul plecat, sabia nu-l taie'''!
- Da fiule, dar am uitat să specific să nu-l pleci prea mult, spuse blândul păstor, de data acesta cu o blândețe, parcă venind din cămările Raiului.
- Venisem cu gând să investesc și am fost primit cu răceală! nu tolerez așa ceva. Banii mei nu sunt buni? întrebă el sfâșietor zornăind servieta.
- Ei! ba da! Dar banul e ochiul dracului, orișicât...ia citește tu invers CARD.
Dilibob părăsi furtunos lucrările ședinței,iar la ușă dădu cu sete un picior în burta maidanezului cafeniu. Acesta îl privi o clipă, cu gândul să-l muște, dar se răzgândi, îi întoarse spatele și-o porni alene spre trotuarul celălalt.