I

În stinsa tavernă a haitelor de robi, sunt pentru a nu știu câta oară unul dintre veselii răgușiți ce stau "La taclale" îmbătați de fumul țigaretelor vâscoase și amețiți de tăria propice încălzirii și îmbărbătării spiritului.
Atât de diferiți, fiecare cu tendințe de a ne îndrepta caracterul care încotro optează, ne adunam cu o fericire stranie aici, unde un singur motiv efemer ne unește într-un mod cât se poate de evaziv.
Printre glumele mediocre și amantele pătate, extravaganții vremii sau vicioșii fără leac, sunt înconjurat și de satirici echilibrați sau cititori de romane ce-mi completează mulțumirea că aici suntem feriți de capriciile unor snobi incapabili de o viață pe cât de simplă, pe atât de frumoasă.
Ca o perpetuare, aceleași figuri cunoscute întregesc admosfera, de multe ori târzie, făcând-o să pară din exterior o adunătură de jeguri ale societății, fără a ști că unii dintre noi vom avea zâmbete din partea viitorului.
Cei ce se numesc ratați -însă- sunt numiți pe bună dreptate așa, datorită îmbătării spirituale cu prea multă artă falsă, nereușind a se mai întoarce și înțelege adevărata stare de lucruri.

"În taverna răgușită, doldora de oameni cruzi,
Stând la masa deznădejdii, eu păream un desfrânat."
("Cinci strofe"-Andone Gabriel)


II

Zâmbesc absent în urma unei glume proaste și privesc atent paharul cu spumă ce-mi aparține. Doi ochi albaștri mă vegheau, însă încerc să-i evit dar fără folos... În cele din urmă îi privesc atent, cât mai adânc posibil pentru a înțelege goliciunea lor.
Mă vrea! Mă uit la ea și-mi spun că o vedeam mult mai frumoasă cu o seară înainte, când în odaia primitoare m-a răsfățat în imaculatul simplu al lenjeriei de pat. Mi-aduc aminte fiecare moment cum mâinile obraznice tatonau orice zonă și formă încordată; sau hohotele vinovate ce o făceau din femeia reținută să pară un saltinbac în prezența mea și a întunericului. Învăluiți de aceeași dorință, ne șerpuiam rostogolindu-ne în goliciunea obraznică a trupurilor încălzite de pasiuni păcătoase, ce ne-mbibau răgazul îm mușcături și sărutări infinite.
Îmi amintesc acele ore ca și când fiecare urmărea împlinirea celuilalt, simțindu-ne reciproc sclavi dar și despoți, câini dar și regi, bărbat sau femeie, femeie sau bărbat, vers sau poezie...
Îmbătați nu doar de alcool și tutun, dar și de capricii, uitasem trăirile trecute ca doi oportuniști însetați de puterea momentului. O adevărată împlinirte m-a dominat în prezența suspectă a acestei amante, care deși se înfățișa doar alături de mine, acum pot spune că a fost cu totul a mea.

Acum mă întorc și o privesc iar. Mi-aduc aminte imaginile când alintată și caldă ca o felină, nu mai avea nimic de ascuns, exact ca poza unui pictor pervers, dornic de afirmare.
Îmi trosnesc în grabă degetele, cantr-un arpegiu final și revăd ondularea inspirată a mișcărilor ca o obrăznicie necalmă ce vibra în timpul serii ce trecuse.

"Dormi, felină obsedată de plăcerea de-a fi-nvinsă...
Dormi, felină torturată de-al duetului final...
Dormi, felină saturată de-al eternului simbol..."
("Litanii pentru miezul nopții"-Ion Minulescu)


III

Aceeași seară, aceleași amintiri, dar -ce era mai grav- aceleași gânduri ce mă dominau: "Ce caut eu, de fapt, aici? Cine e ca mine?" Îi văd pe cei din jur doar ca pe niște superficiali curioși și păgâni, plini de vlagă dar lipsiți de principii.
Tovarășii... doar un grup deloc diferit de altele, o simplă coincidență fiind între mine și ei, însă nimic stabil. Amanta... și ea fiind ca oricare alta, nereușind să mă uimească cu nimic mai mult decât celelalte. Declarațiile ei treceau pe lângă mine fără a mă atinge într-un fel, iar mâna ei simt cum devine din ce în ce mai grea.
Ajung să refuz orice vorbă, orice privire, atingere, glumă sau urare cu oricine până când sentimentul de aglomerare psihică mă-mpinge către bine. Oscilez un timp între a-i ierta pe tiți pentru pâcatul lor sau a mă descotorosi de ei cu totul.Cum eram eu, de fapt? Unul de-al lor? Sau, cum îmi place mie să cred, unul cu gânduri mult mai adânci decât ei?
Mare le-a fost tuturor surprinderea când din aglomerația de fum și oameni m-am ridicat fără a spune un cuvânt sau a mă uita undeva anume, și am părăsit locul, oamenii și stilul respectiv, lepădându-ma cu totul.

"Gândul vostru iar visează
Într-un somn de dup-amiază[...]
Mintea mea... cu cârma ruptă
Pe ocean intr-una luptă."
("Boală de gânduri"-Celelalte cuvinte)

Ianuarie 2004