- Muri Delu, Dumnezeu să-l ierte! Săndel vărsă cîteva picături din paharul de votcă, pe fața de masă, apoi oftă de două ori. O dată pentru sufletul răposatului, a doua oară pentru nesiguranța mîinii, în pahar nu mai era nici jumătate din lichid. Am auzit că dintr-o răceală banală și netratată. L-a dus la spital de urgență și pînă să-i facă kaghebeul ăla la inimă, a și dat colțu'.
- Dumnezeu să-l ierte, zise Bicuță. Dar dacă tot de îmbolnăvești mai bine să fie de sculament decît de răceală. A fost un om bun și un client la fel, chiar dacă l-am găsit în caiet cu 70 de mii restanță. Poate îi achită vreun prieten datoria. Bicuță se uită insinuant în jur, peste capetele celorlalți, care întîmplător priveau pe fereastră, sau erau foarte atenți la carpeta cu răpirea din serai, sau își consultau ceasul, ca și cum treburi presante i-ar fi așteptat undeva, aiurea.
- L-am cunoscut și eu, zise poetul. Nu eram foarte buni prieteni, mai mult client, am cumpărat de la el în cîteva rînduri ouă de prepeliță. Eu cred că munca și grijile afacerii ăleia cu păsăreturi l-a dat gata. Îmi vindea ouăle sub prețul pieței, cu opt mii. bucata. Am jucat și poker de cîteva ori cu el, nu prea știa el, dar avea un noroc chior. Dau un rînd de coniac în memoria lui. Bicuță! Cîte un coniac mic pentru mine, domnu’ profesor, Săndel, Dan a lu’ Nașu și Bidigaie. Sper că n-am omis pe nimeni. Privirile celorlalți reveniră brusc asupra paharelor și a ceștilor de cafea.
- Ba pe mine. Ce, io nu sînt om? zise Bicuță bodogănind. Adică patronul n-are și el drepturi? Bicuță umplu paharele, începînd cu al său, pe care-l puse deoparte, în spatele tejghelei.
- Opt mii zici? întrebă profesorul. Un preț bun, dar cred că își recupera el banii din altă parte. Cît crezi că ai pierdut la poker? Vezi dacă nu ești informat? Delu era un jucător foarte bun, am jucat și eu pe vremuri, pînă mi-a interzis nevasta, că pierdeam prea mult, așa că îl știu. Dar asta este, despre morți numai de bine, era un om vesel și l-a luat Dumnezeu cam de tînăr. Am fost cu el acum cîțiva ani la priveghi, cînd a murit bunică-sa. Am jucat copcică toată noaptea lîngă sicriul ăleia bătrîne, cică i-ar fi plăcut și ei să-și vadă nepoții cu cartea în mînă. Cartea de joc, desigur. Nu v-am spus că mi-am vîndut mașina?
- Adică Dacia, zise Dan a lu’ Nașu. Și cît ați luat pe ea?
- Paișpe milioane. A luat-o un băiat de la service, a încăput pe mîini bune, adică. Oricum n-o mai puteam ține, se găurise de tot podeaua, după iarna asta cred că mă porecleați Flinstone. Nu-i mai funcționa kilometrajul și nici vitezometrul, dar avea tetiere noi. Acum caut alta, dar aș vrea una mai bună, poate nemțească, la mîna a doua. Că bani de nouă nu am.
- Știu eu unul, și-a adus din Germania un Citroen și e foarte mulțumit, zise Săndel. Și aia are aer condiționat și tetiere de cap. Și multe alte chestii, nu le mai rețin.
- Citroen în nici un caz, nu vreau să-i bag bani în buzunar primului ministru, am auzit că ar avea acțiuni acolo. Și nici Renault că din cauza ăstora sunt taxele alea cele mai mari din Europa. Prea îți ține statul în brațe și le face toate mofturile.
- Păi cu logica asta ar trebui să nu mai cumpărăm nimic, toți grangurii din ministere au acțiuni pe undeva, replică poetul. Nici curent electric să nu mai folosim, nici benzină. Ba chiar nici înghețată să nu mai mîncăm. Mîine poimîine cine știe ce mai auzim, poate și banii de pe votcă se duc în buzunarele vreunuia de sus. Bine, în măsura în care ies dintr-ale lui Bicuță, ceea ce mă mai liniștește.
- Da’ una nemțească? Am auzit că sunt cele mai tari, întrebă Bicuță. Mercedes, Audi sau BMW.
- De alea chiar să nu aud, Bicuță, sunt prea scumpe. Am văzut zilele trecute în curtea unui țigan din Buzescu, un Hammer, au scos un stîlp de la poartă și au cioplit și casa nițel, ca să încapă în curte. N-aș vreau să fiu urmărit de poliție pentru afaceri cu metale ordinare și fier vechi. Poate un Opel sau un Ford…adică ceva mai accesibil. Sau o mașină japoneză.
- Ah, nu, izbucni Săndel. Japoneză nu, sunt foarte nesigure. Am eu un văr de-al doilea, Georgică, și-a cumpărat o Toyota. Nici n-a ajuns cu ea acasă și a și lovit-o de un pom, pe la Drăgănești Vlașca. Bine că a avut pusă centura și că a funcționat airbag-ul.
- Cum așa? Și era nouă? O fi avut ceva la direcție? Profesorul se arăta intrigat de acest aspect.
- Ba n-a avut nimic la direcție, mașina era nou-nouță, abia o cumpărase în lising. E drept, el era nițel cam parfumat, că băuse o sticlă de șampanie, de bucurie, la botul calului, adică pe capota mașinii. Și pe urmă i s-a făcut frică să conducă, așa că a mai băut două coniace mari, să prindă coraj.