Efectul de formă


Știu, nu sunt deștept dar toată viața m-am străduit să par. Meteahna asta am avut-o de copil când credeam ca dacă am cele mai multe note de „foarte bine, cinci” în sistemul de notare de atunci e ceva de capul meu !
Pe vremea aia fusesem puși la chiaburi, ni se luase totul din casă și „munceam” să câștig și eu un ban să plătim cotele. Domnul învățător Emilian ne da în timpul orelor mici compuneri. Prima propoziție pe care o formulam i-o spuneam Mioarei. A doua i-o șopteam Lucicăi, sta în bancă în fața mea cu Mioara. A treia propoziție era pentru mine. Și tot așa până terminam cele trei compuneri. Pentru fiecare „foarte bine, cinci” primit de fete luam 25 de bani drept recompensă. Se întâmpla uneori ca ele să n-aibă să-mi dea banul, și strângeau datorie cam 10 lei de fiecare. Le amenințam, de azi nu vă mai spun nimica, așa că a doua zi se achitau.
Soru-mea mai mare îmi trimitea scrisoare de la internat, era la școală în Pitești, te rog mult de tot împrumută-mă cu 25 de lei să-mi iau o bluză. Nu-ți dau că n-ai de unde să i înapoiezi.. După mai multe scrisori mă înduplecam însă. În asemenea împrejurări, cum să nu cred că e ceva de capul meu ?
Apoi în clasa a VII-a am plecat și eu la școală în orașul Rupea, între Sighișoara și Brașov să mi să piardă urma, n-are rost să mai amintesc motivele.
Acolo m-am îndrăgostit de Carmen, fată frumoasă, știa să cânte la pian. Mă răsfăța „Micul meu Einstein” doar fiindcă și ei îi rezolvam problemele la matematică. Îmi cânta la pian, îmi citea poezii și mă servea cu cele mai bune „delicatesuri”, coacăze negre, rozinci și vișine spaniole. M-am despărțit și de Carmen , plecasem la înalte studii în București.
Când am terminat facultatea, mama mi-a zis, vino la Colibași că ești aproape de casă, pe noi ne-au lăsat puterile. Însoară-te cu a lui Menovie sau dacă te vrea cu a lui Oncete.
A lui Menovie fusese în clasă cu mine. Când domnul Emilian o scotea la tablă nu știa să arate pe hartă pe unde curge Dunărea, mai mereu nimerea cu bățul prin Munții Apuseni. Trecuse multă vreme de atunci și se făcuse o codană ! Toți băieții o jucam la horă mai ales că absolvise Școala Tehnică Sanitară din București. Nea Menovie, eram vecini, avea în luncă, un teren de vreo cinci ori mai mare decât fâșia noastră cu meri domnești. De câte ori ajungeam acasă, sâmbăta ca și acum, mă plimbam pe lângă meri și îmi făceam planul, visam cum o să cultiv acolo, varză, morcovi, cartofi ... și dacă fata o să fie ascultătoare ne facem casă în București ! Dar dacă om avea un copil și-o semăna cu ea ?
- Mamă, n-o iau!
- Mă băiete, e drăguță, are școală, te ajută și Menovie, de ce n-o iei ?
- N-o iau și gata, vrei să râdă copiii la școală de băiețelul meu ?
N-a fost chip să mă înduplece !
De gura tatei am mers în pețit și la Aneta, fata lui Oncete. Tată-său fusese căpitan în al doilea război mondial, era foarte autoritar și avea cel mai mult pământ în Satul Vulturești, acolo nu se întinsese colectivizarea.
Aneta fusese premiantă în tot timpul școlii, terminase o facultate, n-aveam motive s-o refuz, dar ea mă voia ?
În seara când am pețit-o, am vrut să-i trezesc amintiri nostalgice.
- Eram în clasa întâia când am mers amândoi după colindețe, i-am spus.Ne țineam de mână și înotam prin zăpadă, mai ții minte ce frumos era ?
- Îmi pare rău, nu-mi amintesc absolut nimica, și dădea din cap a lehamite, ca și cum eu inventasem povestea că altceva nu eram în stare să-i spun.
- Tată, Aneta e îndrăgostită de un băiat îl cheamă ca pe mine, am făcut armata împreună și s-a lăudat c-a iubit-o. Nu l-am crezut atunci dar acum că am fost la ea și am stat de vorbă, m-am convins, nu-și amintea nimic de când ne țineam de mână !
M-au lăsat în pace, aveam alte planuri, nu era timp de însurătoare. Ca proaspăt inginer aveam de făcut orice treabă chiar și muncă neplătită. Partidul mă însărcinase să țin conferințe despre Independența Energetică a României care va să fie prin anul 2000. Ce îndepărtat mi se părea acel an prin 1974 ! Mă pregăteam intens, nu îmi plăcea să citesc după o hârtie, vorbeam liber despre șisturile bituminoase din Canada bogate în petrol. E o problemă de tehnologie și de timp ca acestea să fie exploatate rentabil, spuneam eu. Chiar și energia solară va fi captată industrial cu ajutorul unei platforme de mari dimensiuni ce se va construi pe Lună. Energia captată va fi trimisă pe pământ prin fascicole de raze. Deși asemenea tehnologii nu sunt accesibile României, noi vom beneficia de energia valurilor marine din Mangalia, sunt o mulțime de brevete românești. Vom utiliza chiar și energia vântoasă de pe vârful Omul dar mai ales energia nucleară de la Cernavodă. Acestea or să aducă negreșit independența energetică a României.
Cine mă asculta ? Câteva babe și mai mulți moși care moțăiau răslețiți într-o sală de câteva sute de locuri. Se trezeau brusc când începea filmul, totdeauna după conferință urma un film gratuit.
Cum între timp mă împrietenisem cu o fată, o rugam, vino să asculți ce le spun ălora la conferință, poate îmi dai vreo sugestie.
- N-o să înțeleg nimic.
- Parcă eu înțeleg notele muzicale când mă iei la concert ? Da îmi place ! Doar atâta să-mi spui, vorbesc frumos ?
Ne-am îmbrăcat elegant și-am mers la Sala Dales că acolo urma să țin conferința. Eram mai emoționat ca altă dată, nu voiam să mă fac de rușine în fața viitoarei neveste.
Să mă dau mare am vorbit atunci despre energie și efectul de formă ! Ca întotdeauna babele și moșii trăgeau aghioase, dar acolo în sală, o persoană era numai ochi și urechi.
- Ai fost convingător, ai reușit să-mi captezi atenția prin fluența și autoritatea tonului. Ești intuitiv, ai făcut exact ce trebuia în situația dată.
Că eram în al nouălea cer e puțin spus. Tocmai atunci am primit un telefon din Slobozia, ați fost recomandat de la Centru să ne țineți o conferință despre energie. Vor participa toți directorii de întreprinderi și școli. Puteți veni ?
- Sigur că da !
Am fost așteptat la gară, m-au luat cu mașina și m-au cazat la hotelul Gospodăriei de Partid. Am mâncat la restaurantul cel mai bun din oraș și am tăifăsuit așteptând ora 17.00 când trebuia să țin conferința. Deja îmi ticăia inima.
Domnul, pardon, tovarășul care îmi ținea de urât zice, pentru efortul dumneavoastră de a pregăti conferința, primiți 50 de lei, semnați aici să avem formele îndeplinite. Am făcut un gest că nu e cazul, dar până la urmă am semnat, mă gândeam să-i cumpăr o amintire viitoarei mele soții. Era deja 17.00 și un sfert.
- Să mergem în sală, i-am spus eu, nu e elegant să mă las așteptat.
- Asta e problema, n-am strâns pe nimeni, ziceau, lasă-ne domnule cu efectul nu știu cui, econferința e prea savantă pentru noi și sala e goală.
Am împietrit.
- Vă dau banii înapoi !
- Nu e cazul ! Dumneavoastră ați pregătit materialul, eu am anunțat oamenii, toată lumea a muncit, a ieșit foarte bine ! O să vă invităm și altă dată !
- Nu pot să primesc banii pe degeaba ! V-o prezint dumneavoastră. Și-am vorbit timp de o oră așa cum îmi programasem.
La ce s-o fi gândit tovarășul în timp ce eu „demonstram” consumul de energie inimaginabil de mare datorită formei neaerodinamice a vehiculelor nu știu, dar am înțeles atunci cât de confortabilă este pentru oamenii deștepți reflexia unui maestru al dodecafonismului muzical. N-au importanță spectatorii, muzica bună sună la fel de bine și într-o sală goală !



Nicolae Aurelian Diaconescu