PLANETA CU SPIONI


— Ședință de analiză! țipă plin de entuziasm difuzorul de deasupra patului, și Vlase ridică spre el ochii somnoroși.
Am crezut că o să se aplece să-și ia pantoful și să arunce în el, cum a mai făcut-o și altă dată. A oftat, a dat din umeri și s-a ridicat din pat. S-a maturizat, îmi spun eu.
„Sau a îmbătrânit“, șoptește în mine Draky, drăcușorul de folosință personală. Toată noaptea am stat și am privit în monitoare cum Ali Mehmet le-o trăgea în draci celor două locotenente stagiare, făcându-l pe Vlase să se foiască neliniștit. „Încă îi mai place de Alina“, șoptește Draky. Alina fiind stagiara cea blondă care anima toată atmosfera.
— Mimează atât de bine, că aș jura că-i place, spun eu la îndemnul lui Draky.
Vlase strânge din dinți și privește la Alina, care, mângâindu-i încântată lui Ali partea penetrantă, se întoarce spre camera video reglată chiar de ea la începutul serii și ne face cu ochiul.
— Curva dracului... curvă nenorocită ce ești, înjură Vlase și iese trântind ușa.
Alina îmi mai face încă o dată cu ochiul și, lăsându-l mofluz pe Ali, se îndreaptă spre baie.
— Proxeneți nenorociți, șuieră ea în microfon. Nu va mai ajung banii de filme porno și-ați hotărât să ne puneți pe noi să vă facem unul. Să fiu a dracului dacă nu vă raportez...
— Ce ai, fată dragă? mă mir eu sincer nedumerit. Eu credeam că-ți place...
— Dacă mai știu eu puțină arabă, ăsta zice că tot mai bine este cu bărbații, așa că ai ocazia să vii să încerci.
Îmi dreg vocea și tușesc cât pot de oficial.
— Raportează!
— Cretinilor, raportez: ăsta vrea să cumpere un tractor, nu fabrica de tractoare...
Gem înfundat. „Ai belit-o!“ jubilează Draky, și tare mi-e teamă că are dreptate. De două săptămâni îl urmărim pe Ali, pusi pe urmele lui de o sursă care ne dă ca sigur faptul că arabul nu numai ca învârte bani grei, dar are de gând să cumpere cea mai importantă fabrică a orașului. Toți am fost puși pe jar și nu s-a economisit nimic.
— Drace, șoptesc, și Draky rânjește: „Nu îmi folosi numele în deșert!“
— Ce fac? întreabă Alina.
— Îmbrăcarea și îmbarcarea! Ne întoarcem la unitate...
Asta a fost noaptea. Am prins trei ore de somn spre dimineață, și acum analiza obișnuită de duminică.
— De ce și-or fi închipuind unii că duminica se prind mai ușor spionii, nu știu, zău, se lamentează Vlase.
În sala de ședință, Alina, așezată lângă geam, savurează câteva raze de soare.
— Þi-a priit noaptea, văd, îi șoptește Vlase furios.
Ea dă din umeri nedumerită și se întoarce spre colonel, care pufnește nervos pe lângă aparatura de interceptare. Învârte de butoane, apasă pe comutatoare, apoi întinde spre noi un deget acuzator.
— Unii uită că eu sunt comandant aici. Chiar dacă avem aceeași vârstă, eu sunt comandant și ei sunt agenți de teren, și se duc acolo unde îi trimit eu.
„Că mult ce ajung ei acolo!“ șoptește Draky timid, parcă și el timorat de prezența colonelului. Singurul de aceeași vârstă cu colonelul sunt eu, dar să fiu al dracului dacă pricep ce are cu mine. Misiunea am primit-o gata „digerată“ și am acționat numai ca om de teren. Vlase își așează cele câteva fire de păr, privește apoi în sus și bate de trei ori cu degetele în birou.
„Colonelul a «digerat» misiunea“, îmi șoptește Draky. Semnele lui Vlase îmi spun că o să discutăm despre altceva, nu despre eșecul de azi-noapte.
— Știm cu toții despre necesitatea de a face economii... Cei mai mulți fac. Dar alții se aruncă în niște cheltuieli exorbitante... și mai ales nejustificate. (Scotocește prin sertar și se uită fix la mine.) Poate poți să ne spui ce anume ai vorbit la telefon în ultima săptămână de... 22 de milioane?
„Las-o dracului“, șoptește Draky, „chiar atâta ai vorbit?“ Ridic din umeri.
— Nu se poate, e vreo greșeală, încerc eu o apărare vagă.
— Nu e nici o greșeală! O sută douăzeci și trei de telefoane, dintre care unul singur la un post fix. Restul, numai la mobile, de parcă v-a născut mămica voastră cu mobilul la ureche. Și un telefon este de o jumătate de oră. Ce ai vorbit, domnule, o jumătate de oră?
— Mi s-a raportat situația operativă din teren...
— Pot să sun și eu să verific?
— E un agent sub acoperire. Nu cred că o să se deconspire...
— Lasă-mă totuși să încerc...
„Fugi!“ mă îndeamnă Draky. „Fugi, cât mai ai timp!“ Taci, mă, îi spun eu, că poate nu răspunde, dar...
— Aloou, răspunde glasul gâlgâit al Emiliei, și colonelul mă privește crunt, dar vocea și-o face suavă.
— Bună, puișor! Ce mai faci tu? întreabă el persuasiv și cuplează difuzorul să auzim toți.
„Mamă, ce mai curvă!“ se miră Draky, auzindu-i vocea mieroasă.
„De colonel vorbeam“, mă temperează el simțind că mă enervez. "Curvă bătrână, nu glumă", îi confirm eu.
Colonelul intră ușor în joc, nu dă nici un indiciu, alunecă cu mișcări de balerin printre întrebările Emiliei, și până la urmă:
— Dar cine e la telefon? Remus, tu ești? – și ea continuă înainte de a primi răspunsul: Am crezut că nu o să mai suni.
— Eh, și tu, am vrut să te fac nerăbdătoare... așa, ca acum. Ești nerăbdătoare acum?
— Sigur ca da, râde ea gâlgâit și râsul ei umple sala de ședințe.
Vlase a uitat de Alina și rânjește spre mine cu gura până la urechi.
— Și eu sunt nerăbdător și pregătit, șoptește colonelul calin. Vrei să vezi?
— Da, da...
Colonelul privește crunt la noi, apoi duce microfonul la șliț și-l deschide și-l închide brusc.
„Poate și-o prinde“, șoptește Draky, și râsul excitant al Emiliei umple aerul. Mi s-a părut că au ciulit urechile și cei câțiva soldați care măturau prin curtea unității.. Știu că-i o prostie, difuzorul nu se aude până în curte, dar așa mi se pare.
Colonelul își ia rămas bun de la Emilia, apoi se întoarce spre noi:
— Ați văzut cum înțeleg unii să cheltuiască fondurile atât de reduse pe care le avem la dispoziție? Ce ai de spus?
— Agent sub acoperire... folosim un limbaj codificat și știți că nu sunt obligat să-mi divulg sursele atâta vreme cât obținem rezultate.
— Și ce rezultate ai obținut dumneata în ultimul timp? mă întreabă el sarcastic.
„Þi-a servit-o, așa că trage-i-o“, mă îndeamnă Draky.
— Păi, de exemplu, analizând și folosind informațiile obținute de la astfel de agenți, am reușit să evităm ca Obiectivul Zero să fie vândut mafiei arabe.
Alina a chicotit scurt, Draky a tăcut și Vlase a făcut semnul nostru codificat pentru „îți dau o bere!“.
— Bine, făcu colonelul, dintr-o dată îmbufnat, pe viitor să aveți mai multă grijă de fondurile care știți că sunt tot mai puține – și ne-a expediat.
Obsesia noastră cea de toate zilele era și rămânea Obiectivul de prioritate Zero, adică fabrica de tractoare. Motivul era simplu: în patruzeci și opt de ore, putea - teoretic - să treacă de la producția de tractoare la cea de tancuri. Toate tinerele inginere de la întreprindere erau atent filate ca nu cumva în timpul orgasmului să trădeze formula oțelului inoxidabil care ruginea după prima ploaie.
Între două inginere, câte o studentă, două, ca să nu ne ieșim din mână și să nu pierdem contactul cu tânăra generație.
„Știi“, suspina Draky uneori, „parcă mi-aș dori câteodată să nu fie atât de strâns contactul ăsta. Mă simt prins la mijloc“.
Altă duminică, altă ședință de analiză. După ce pleacă toți, mă reped la telefon: ceva mă intrigă la Emilia, care părea, vorba lui Draky, o curvă virgină.
— Ce faci? mă întreabă Emilia cu vocea ei atât de excitantă, de operatoare versată la un hot-line.
— Bine, răspund eu, și-l simt pe colonel cum îmi apare tiptil în spate; întinde o mână peste umărul meu și cuplează difuzorul.
— Sunt în oraș, băi, râde Emilia zglobiu, hai să ne întâlnim.
— Nu știu ce să zic..., încerc eu să mă eschivez, dar colonelul îmi face semn afirmativ. Bine, oftez resemnat, propune un loc și o oră.
— Păi, tu ești bărbatul, nu? Ia inițiativa, ce naiba!
Pentru prima dată, colonelul și Draky par amândoi de acord și rânjesc la unison.
— Bine, atunci, peste o jumătate de oră în Piața Sfatului, hotărăsc eu și trântesc receptorul.
Șeful mă privește neutru:
— Te duc eu la întâlnire! Dacă mă convingi că este agent sub acoperire, e perfect. Dacă nu, o aducem la unitate, o dăm pe mâna soldaților și scoatem adevărul de la ea.
„Ați încurcat-o și tu, și Emilia“, râde sarcastic Draky.
Dau din umeri, încercând să par nepăsător, și pornim…


* * *


Emilia stă tolănită pe băncile de lângă fântâna arteziană, într-o poziție care o avantajează. Colonelul, când o vede, se face mic în mașină și-mi șoptește:
— Lasă-mă aici și întoarce-te la unitate. Preiau eu cazul!
Fără prea multe fasoane, mă împinge jos din mașină, în timp ce Draky protestează: „Nu te duce, că ți-o suflă!“ – dar eu mă fac că nu aud și mă pierd printre clădiri.
Fac un mic ocol și mă întorc în piață. Emilia, plictisită de așteptare, pleacă, cu colonelul pe urmele ei. Ajunge în câteva minute în afara orașului, undeva sub poalele Tâmpei. Privește precaută în jur, nu-l vede nici pe colonel și nici pe mine, așa că își reia înfățișarea obișnuită a locuitorilor de pe Cygnus, un fel de caracatiță ceva mai bine dezvoltată. Se târăște spre incinta unde avea defazorul de spațiu–timp și dispare lăsându-l mofluz pe colonel. Îl aud cum bombăne în microfonul organic pe care am avut precauția să i-l implantez din timp:
— Și doar cei de pe Cygnus au promis că ne lasă nouă Terra! Să vezi ce scandal intergalactic o să se stârnească – și dispare într-o străfulgerare verzuie caracteristică continuumului spațio-temporal folosit de cei din Alfa Centauri.
„Deci asta era“, șoptește Draky, și îl simt cum se pregătește să dispară. ,Îmi pare rău dacă ai crezut despre mine că sunt o simplă refulare a minții tale suprasolicitate. Așa te-am făcut eu să crezi, dar de fapt sunt din constelația Deneb… În urma tratatului de la Eta Carinae, Terra a revenit în zona noastră de influență. Ai văzut și tu cum este respectat tratatul… Te las, mă duc să raportez...“
După ce mă asigur că Draky nu mai este prezent în mintea mea, mă pregătesc și eu de transfazare spre Drraper, de unde sunt originar. Înainte de a mă pierde în undele defazoare îl mai văd pe Vlase cum mă pândește ascuns după tufișurile de pe marginea drumeagului. Fiind în fază, reușesc să văd dincolo de înfățișarea lui terestră: e un băștinaș de pe Taurus! Mă scutur de un fior și, înainte de a mă pierde în transspațiu, o bănuială sinistră mă străbate: pe Terra nu mai este nici un om, ci suntem doar o mulțime de extratereștri care se spionează între ei!