- Și cum ziceai că te-ai procopsit cu pisica aia? Îl întrebă profesorul pe Săndel pentru a doua oară, zîmbind complice spre ceilalți, ceilalți fiind Dan a lu’ Nașu, poetul, Mișu electricianul și firește, Bicuță. Săndel mai povestise întîmplarea, dar de regulă, după mai multe pahare uita, așa că relua șirul poveștilor spre amuzamentul asistenței. Așa au aflat în mai mult de zece variante despre colegul său de armată, Rodinel și despre cum și-a petrecut luna de miere cu socrii, la mofete, în stațiune. Erau subiectele lui preferate în astfel de situații bahice, dar o făcea cu haz, spre deliciul celorlalți.
- Am plimbat-o o juma de zi cu mașina, pînă am ajuns la service și au găsit-o băieții sub capotă, la motor. Auzeam mieunat și nu știam de unde, am răscolit peste tot, în portbagaj, în torpedo...
- Cum să intre o pisică în torpedo, singură? întrebă poetul.
- Nu știu, dar orice e posibil, pisicile sunt imprevizibile, mai știți pe aia a doctorului, cu ciupercile…în orice caz, am luat-o acasă, după ce am băut cîteva beri cu mecanicul, prietenul meu din copilărie.
- Le-ați băut în altă parte, nu la mine, interveni Bicuță. De ce n-ați venit la mine, ce, eu am crăci?
- Le-am băut unde erau reci și ieftine, dar nu mai contează. După aia m-a invitat la el să mai bem niște palincă, spre bucuria nevesti-sii. Am băut și cîteva păhărele de palincă, apoi am ajuns acasă. Pe jos, mașina nu mai pornea, deși venisem cu ea de la mecanic. În final nu mai știu, s-a tăiat filmul, dar mi-a spus nevastă-mea că m-am culcat cu mîța în brațe. Adică așa mi-a spus ea, că eram zgîriat pe mîini și pe față, ba aveam și niște vînătăi mici, dar pe astea nu mi le-am putut explica. Ce, pisicile ciupesc?
- Ba eu am o explicație și pentru astea, zise Mișu. Și eu am avut o perioadă cînd mă cam parfumam prin cîrciumi…
- Nu la mine, să fim corecți, interveni din nou Bicuță. Nu mă băgați pe mine în bețiile voastre și în gura nevestelor.
- Deci nu la tine, Bicuță. Dar mă trezeam mereu a doua zi zgîriat și cu vînătăi. Nevastă-mea îmi spunea: „așa îți trebuie, cine știe pe unde ai fost și cu cine te-ai bătut”. Pînă mi-a deschis mintea un verișor și am ajuns o dată acasă normal, doar că m-am prefăcut abțiguit? Așa am aflat cine îmi făcea vînătăile și zgîrieturile. Deci, Săndele, varianta cu mîța e cusută cu ață albă.
Săndel căzu un moment pe gînduri, examinîndu-și mîna dreaptă.
- Să știi că ai dreptate, zise Dan a lu’ Nașu. E bun un verișor la casa omului. Am și eu unul care-mi vine cam nepot, de fapt. Și acesta m-a scăpat dintr-o belea. Era vară și stam în curte lîngă bucătăria de vară. Beam Murfatlar Corăbioară cu sifon și mă dezbrăcasem de cămașă. Deodată, îl văd pe nepotu-meu cum se uită atent la mine, știți, eu am mult păr pe piept.
- Te știm, parcă ești flaușat, zise Săndel.
- Deci se repede nepotu-meu la mine, că m-am și speriat, și-mi ia de pe piept o gînganie mică. „Știi ce e ăsta?” mă întreabă el. „Nu știu, că n-am nici ochelarii, ce e?” „E păduche lat. Li se mai spune chitariști, și se iau numai prin contact sexual. Vezi pe la cine ai fost în ultima vreme…” Vă dați seama că am intrat în panică. Mintea a început să lucreze, dar nu-mi puteam da seama de unde îi am. Grav era însă că trebuie să-i fi dat și lu’ Dina, nevastă-mea cîțiva. Chiar mi-am explicat de ce o tot vedeam scărpinîndu-se pe jos. Acum, trebuia să inventez ceva, cum era să-i spun „fă Dino, m-am regulat cu una și mi-a dat păduchi lați, vezi de te rade la păsărică”? dar tot nepotul m-a învățat, că Dina mea e cam credulă, nu stă să cerceteze prea mult. Într-un fel asta e o calitate, dar în alt fel nu e bine, că pînă să-i dau explicații cine știe ce-o apucă. Așa că am luat-o tare de tot. Am făcut pe furiosul, și seara, mi-am scos un chitarist d’ăla de pe piept și i l-am arătat „Dinooo, fiț’ar nesimțitele alea de la serviciu, unde vă lăsați soro, hainele, ce vestiar aveți voi, de m-ai umplut de păduchi?” Dina a făcut ochi mari, a bîlbîit ceva, și a dat fuga la baie. Acolo o auzeam cum oftează și plînge. Ea lucrează la bere, adică știți și voi, are niște colege în firea lor, dar uite că m-a crezut, asta era de bine. În final ne-am bărbierit amîndoi, pe piept l-am rugat pe nepotu’ să mă radă, acela dădea cu lama și murea de rîs „cum, nea Dane, i-ai spus să țină secret, că vă faceți naiba de rîs?” Așa îi spusesem Dinei, și ea ascultătoare n-a scos o vorbă față de nimeni. Vreo juma’ de an, adică mai precis pînă la 8 Martie, cînd s-au sărbătorit la fabrică între ele și după un pahar de bere s-a pilit și a povestit ălora. Bineînțeles că au rîs de ea, au făcut-o naivă, adică prostănacă, așa că a venit acasă nervoasă rău. N-am apucat să-i dau nici cadoul de ziua ei, că mi-a și tras vreo două și m-a gonit în bucătăria de vară, da’ acolo era cam frig, așa că a trebuit să fac focul în cuptor. De atunci am fost foarte atent la semne, să nu mă prindă. Că nici să te întrebe nevasta de unde ai vînătăi sau zgîrieturi, iar nu e bine. O dată aveam niște semne de la una aveam o vînătaie mare chiar pe gît, și am tot stat eu pe-afară pînă să se însereze, era și vară, ziua lungă…Dina „hai Dane la masă, că se răcește piureul” eu că una că alta, că mai am de reparat ceva, în final am fentat-o și m-am băgat lîngă ea în pat. Am început s-o giugiulesc, s-o ciupesc încet, ea că „hai, că n-am chef, că mă scol mîine devreme”. Eu nu și nu, o tot ciupeam pînă cînd a început și ea să mă ciupească așa încet, în glumă. Atunci i-am zis „noapte bună” și m-am culcat. A rămas ea nițel nedumerită, dar n-a mai zis nimic. Dimineața i-am arătat vînătaia „văzuși ce-mi făcuși? Cum mă duc eu acum la muncă”. Aproape că începuse să plîngă, nu știa cum să mă împace, în final i-am cerut niște bani, că ea ține casa. Dar asta era înainte de faza cu păduchii, acum nu cred că ar mai ține.
- Și zici că îi luasei cadou? Ia te uită ce gesturi elegante din partea ta, zise profesorul.
- Îi luasem o sticlă mare de votcă, cu gînd că tot eu o beau, și o cutie de bomboane și niște flori, pe care de fapt mi le-a dat o mătușă învățătoare. Știți, învățătoarele primesc multe flori, bomboane și statuete de ghips colorat. Îmi dăduse și o figurină de-aia, cu doi porumbei, dar m-am făcut că-mi scapă din greșeală și am spart-o. În final concluzia este că nu sunt proaste domnule, femeile astea, și te taxează cînd nu te aștepți. Așa că, Săndele, mai cercetează ce e cu mîța aia și cu vînătăile.
- Frecții, zise Bicuță. Și noi ținem o mîță în restaurant dar n-am avut niciodată vreo vînătaie din cauza ei. Cînd se supără, nevastă-mea pleacă la soacră-mea și după trei zile se întoarce, în timpul ăsta hrănesc eu mîța. Cînd se supără rău de tot, vine și cu soacră-mea la noi și stă și aia o săptămînă. Așa că nu vă mai plîngeți.
- Acu’, că tot intrarăm în UE, hai să bem pe chestia asta, propuse profesorul, ridicînd în lumina becului paharul murdar. Noroc!
- Noroc! zise și poetul
- Hai dracu’ noroc! concluzionă Săndel.