poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-29 | |
- Bună …
- Bună. - Nu mă recunoști? Nu știi cine sunt? - Ba da. Știu cine ești, deși aș putea spune foarte bine că nu te recunosc. Nu ești persoana de care m-am îndrăgostit. - Cum așa? - Probabil m-am înșelat în privința ta. Erai cu totul altcineva decât mă așteptam să fii. Poate că eu îmi doream mai mult decât îmi puteai tu oferi. - Ce îți doreai și nu ți-am oferit eu? - Acum e prea târziu să discutăm despre noi. - Niciodată nu e prea târziu. - În cazul de față este. Acum suntem doar tu și eu, nu noi. - Putem fi din nou noi. - Am avut ocazia să fim și am fost. Acum s-a sfârșit. - Dar putem fi din nou. - Noi înseamnă eu și altcineva. În cazul tău există acel altcineva. - Da. Dar altcineva-ul de care vorbești nu înseamnă o singură persoană. Pot fi mai multe când e vorba de noi. - Atunci e vorba de un grup. Eu mă refeream la noi ca și cuplu. Doar în cuplu e vorba de dragoste. - Dar eu te iubesc pe tine. Dacă mai există altcineva, există doar fizic și atât. - Dar există - … și atât. - Te-ai gândit la sentimente? - Da. Știu că te iubesc. - La ceilalți te-ai gândit? La altcineva te-ai gândit în afară de tine? - Altcineva nu mai contează. Am investit fără rost mult timp și multe sentimente în altcineva decât în mine. - Iar acum vrei să recuperezi investiția făcută. - Nu. Vreau să repar ceea ce am greșit. - Anume … - Să-ți ofer dragostea pe care o meriți. Pe care o meritai. - Corect spus o meritam, numai că acum sunt un alt om, altcineva, iar acest altcineva poate merită mai mult decât poți tu să-i oferi. E drept: poți încerca, dar este o problemă. - Care? - Dacă te voi lăsa. - Și de ce nu ai face-o? - Pentru că ai impresia că poți intra în viața mea așa ușor, când ai chef. Ai pierdut de mult privilegiul acesta. - Și nu îl pot redobândi din nou? - Nu îl poți decât redobândi. - Atunci mă bucur. - N-ai pentru ce. Era un pleonasm. - Și … cum aș putea să-l redobândesc? - Nu știu. Asta nu ține de mine. De noi. Se întâmplă pur și simplu. - Cum … se întâmplă? Nu înțeleg. - Este vorba de iubire. O să înțelegi cândva. - Adică, vrei să spui că nu te iubesc? - Crezi doar. - Nu cred. Știu. Sigur te iubesc. - Te-ai gândit vreo clipă că te-ai putea înșela? - Nu. - Pentru asta nu e prea târziu. - De ce lucrurile trebuie să fie numai cum vrei tu? - Nu sunt pentru că vreau eu să fie așa, ci pentru că așa trebuie să fie. - Răspunde-mi: te-ai gândit că poate nu mă iubești? Că poate doar crezi că mă iubești? Poate doar vrei să mă iubești? - Nu. Dar mă gândesc acum. Te iubesc! - Te-ai gândit cam puțin. Dar mă rog, unii gândesc foarte repede. Cum ți-ai dat seama? - Pentru că nu mă gândesc la altcineva și mă gândesc mereu la tine. - Da, dar există și altcineva. - Există pentru că trebuie să existe. - Nu există trebuie. Trebuie a fost inventat drept scuză pentru a ne justifica niște acțiuni pentru care nu vrem să ne asumăm răspunderea. - Există pentru că era mai comod. - Așa mai merge. Și acum, te-ai săturat de comoditate? - Sarcasmul tău mă doare. - Scuză-mă! Nu m-am putut abține. Oricum, lăsând la o parte sarcasmul: comoditatea este plictisitoare? - Da. Tu mi-ai oferit speranța. - Nu am știut că este atât de rău. - Dar nu am spus că e rău, ci … banal. - Speranța e ultimul lucru pe care și-l poate pierde un om. Un om care nu mai visează, e trist. Un om care refuză să mai viseze, nu mai e viu. Frumusețea vieții este a visa. Bucuria vieții înseamnă a face să ți se împlinească acel vis. - Eu te visez pe tine. - S-ar putea să ajungi o persoană foarte tristă. - Voi lupta pentru visul meu. Mă vei lăsa? - Nu te pot împiedica să faci tot ce îți stă în putință să-ți realizezi visul. Numai că, dacă odată, aș fi luptat alături de tine, de data asta, lupta va fi dusă doar de unul dintre noi. - Spune-mi un lucru: am șanse să câștig? - Un vechi proverb oriental spunea: „câmpul de luptă este un haos. Cei care speră că vor scăpa cu viața, vor muri, iar cei care s-au dus cu gândul morții, vor scăpa cu viață”. Într-o luptă totul este relativ. Poți câștiga sau poți pierde. Un bun general știe că poate să piardă orice luptă, dar asta nu înseamnă că nu se luptă. Își dorește victoria, dar știe că poate pierde oricând. Asta nu-l împiedică să continue. Un soldat știe că poate să moară oricând, dar asta nu înseamnă că nu speră că o să supraviețuiască. Unele bătălii sunt făcute doar pentru a fi purtate. Important este să te bucuri de luptă și să înveți ceva ele. Eu nu pot să-ți spun decât atât: „nu voi lupta împotriva ta”. - Deja mă simt mai bine. - Deja ai pierdut o luptă. Orice moment de slăbiciune te costă. - Deja am câștigat un prieten. - Deja ai pierdut un altul. - Nu contează nimeni altcineva, decât tu. - Oricine este important pentru cineva. - Dar pentru mine ești tu. Doar tu. - Dar tu nu ești pentru mine … - Dar voi fi. - … ceea ce înseamnă că ești pentru altcineva. Și nu mă mai întrerupe. Asta rămâne de văzut. - Nu alegem noi persoanele pentru care să fim importanți, ci pe cele pe care le considerăm importante. - Ai parțial dreptate. Nu alegem, că alegerea este un act cognitiv, ci le simțim. - Tot timpul te-ai priceput la cuvinte. - Asta mi-e meseria, știi bine: pun cuvintele să facă ce vreau eu. - Dacă nu putem controla sentimentele – cineva mă iubește pe mine, fără ca eu să-i impun lucrul acesta – de ce nu accepți că și eu te pot iubi fără ca tu să mă poți controla? - Oamenii au un dar aparte de a iubi persoane nepotrivite. - Ce înțelegi tu prin persoane nepotrivite? - Relația cu o persoană înseamnă o serie de situații, de trăiri, de acțiuni etc. O persoană nepotrivită este ca o piesă de puzzle, care deși se potrivește ca formă în joc, imaginea pe care o poartă face notă discordantă cu restul jocului. - Se pare că oamenii sunt atrași de lucrurile mai puțin normale. - Sunt puțini dintre noi aceea care caută liniștea, rutina. De regulă suntem niște firi energice, ne place să ne mișcăm, să cercetăm. Probabil de aceea ne și complicăm viețile, pentru a avea satisfacția rezolvării. Uneori, mai bine spus – adesea, creăm atâtea dezechilibre, reacțiile negative pe care le producem sunt în lanț, asemenea pieselor de domino, că nu le mai putem gestiona și ajung să ne copleșească. Unii clachează. Alții dau bir cu fugiții. - Eu nu voi claca și nu voi renunța. Tu m-ai învățat să sper. M-ai învățat să visez. Mi-ai arătat că visele pot deveni realitate. - Vis și realitate. Linia de demarcație între ele e atât de fină că unii nici măcar nu o observă. - A fost o vreme când visam. A venit o vreme când am renunțat la vis. Ai apărut tu și mi-ai arătat că visele mele nu sunt doar vise. Eu visam că trăiesc, tu m-ai făcut să trăiesc ce-am visat. Acum te visez pe tine. De ce refuzi să fii realitatea visului meu? - Și pe tine te visează altcineva. Tu, de ce refuzi să fii realitatea visului altcuiva? - Nu pot controla visele nimănui. Nici măcar pe ale mele. Tu mă visezi? - Nici că se putea o întrebare mai directă. - Reformulez: tu visezi la cineva? - Da. Visez pe cineva. - Întâmplător, sunt eu acea persoană? - Este dreptul meu de a visa și nu trebuie să dau socoteală nimănui pentru asta. - Dar dacă aș fi eu acea persoană, nu crezi că aș avea dreptul să știu lucrul acesta? - Orice om are dreptul de a visa, dar nimeni nu are dreptul de a știi ce visează celălalt. Celălalt poate să-i spună ce visează, căci are acest drept, de a se exprima, însă nimeni nu este obligat să spună ce visează. - Dar eu ți-am spus pe cine visez. - E dreptul tău la exprimare. Eu mă folosesc de dreptul meu de a tăcea. - Simt o doză de răutate. - Doar pentru că nu ți-am spus dacă te visez? - Nu, că nu mi-ai spus pe cine visezi. Nu mă interesează dacă mă visezi pe mine sau pe altcineva. - Ba te interesează. Și chiar foarte mult. Nu te interesează că ești în visul altcuiva, ci ții morțiș să afli visul meu. - Poate că e vorba de egoism. Ai dreptate. Nu mă interesează deloc că sunt visul altcuiva și mă interesează visul tău pentru că tu ești la rându-ți visul meu. Nu mi-ar displace deloc dacă și eu aș fi în visul tău. Ar fi minunat dacă ne-am visa reciproc. Mă acuzi de egoism, dar vrei să spui că numai eu te visez pe tine? Pe tine nu te mai visează nimeni altcineva? - Cum bine spuneai: nu putem controla visele nimănui, nici măcar propriile vise. - Atunci, cu ce e mai important altcineva-ul meu decât altcineva-ul tău? - Nici o ființă sau lucru nu are o importanță stas. Noi suntem cei care le acordăm un anume grad de importanță în funcție de modul cum reușesc să ne impresioneze. - Te pot întreba ceva? - Da. Dar asta nu înseamnă că îți voi și răspunde. Dă-i drumul. - Cât de important este pentru tine altcineva-ul tău? - Din moment ce este doar un potențial altcineva, în foarte mică măsură. - Dar altcineva-ul meu? - Când ai spus ceva, mă gândeam doar la o singură întrebare. - Atunci sper să nu greșesc când concluzionez că de fapt altcineva-ul meu este foarte important pentru tine datorită sentimentelor tale pentru mine. Nu? - Bine, recunosc: te iubesc! Doar nu voiai să-ți spun de la început asta? Eu cu cine mai dialogam atât? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate