"Totul sau nimic".
Te duce cu gândul la un risc asumat.
Dac-ar fi să gândim logic, la o astfel de miză, categoric șansele, deși par egale, sunt preponderent defavorabile. Știți doar: când ai mai mare nevoie, atunci pierzi.
Motivul, cel mai adesea îl găsim în viața de zi cu zi, (ca virgulă cauzalitate - și nu trebuie să căutăm prea departe), în aberantele nemulțumiri sentimentale, derivate nu neapărat din nevoi, cât, aș îndrăzni să afirm: din lăcomie. Deși, statistic demonstrat, efectul respectă regula defavorizantă, cel mai probabil e că subiectul conștientizează acest, hai să-i spunem: "joc independent de voința proprie", în care se implică prin auto-expunere, substituind rațiunii generatoare de echilibru, o inconștiență rezumată în final de cele mai multe ori așa: "dracu m-a pus...". Cu riscul de a fi suspectat de tupeu, pentru că nu sunt un "jucător", mai ales la miza asta, am încercat adesea să-mi explic fenomenul, mai exact "mecanismul" unei astfel de decizii. Am dat la început peste niște chestii standard, din care aș exemplifica poate doar două, mai reprezentative:
|Disperare| = Ghinion, sau |Optimism| = prostie *(ăsta poate fi și invers).
Evident, n-am ajuns la nici un rezultat. Zic: "hai să sap mai adânc... poate... poate". Am început să dau de ciudățenii:
|Fericire| = Iluzie, sau |Dragoste| = Sex, (ăsta chiar sună prost, un fel de modul de 69 perpendicular!).
Și totuși "mirul", un fel de |NOROC| există, îmi spuneam: "uite la ăla... uite la aia..."
Și-atunci am decretat, de unul singur, așa ca boul, că numai eu cred idioțenia asta:
|Mâine| = nu cred că poate fi mai rău de-atât.
Mai mult ca sigur se va dovedi că m-a(m) înșelat... și de data asta.