TENACITATE

Terasa cu flori nu mai zâmbește, nimic nu mai este pe placul viselor sale. A crezut că dacă se va muta undeva în munți, departe de oameni, va fi mai liniștit, va munci mai nestingherit. Nu a fost așa, muțenia naturii, îl reducea la tăcere, dându-i bătaie de cap. Era absorbit de acea natură, care îl contorsiona nemiloasă și el, marele om, acum era mica fărâmitură, în fața frumoasei panorame a naturii, de acum plictisitoarea panoramă.

Același lucru de dimineață până seara, ciripit de păsărele, muncă și hrană. În scurta pauză se ducea până la izvor, pentru a aduce apă proaspătă și repede la treabă.

Masa de dimineață, de cele mai multe ori sărea peste ea, se limita doar la o cafea, pe care o sorbea fierbinte așa cum îi plăcea lui. La prânz, trăgea la frigiderul antic și de demult, deschidea ușa, care nici el nu mai știa cum de se ține acolo, uitându-se lung, neștiind pe care din conserve, să o aleagă. Câteodată nu rămânea decât una, dar timpul de gândire era același, pentru că de acum se gândea la farfuriile aburind, cu mâncăruri proaspete, frumos mirositoare. Când în sfârșit, alegea conserva cu pricina, constata, după ce o tăia bineînțeles, că nu mai are pâine. Cu un ochi la masa de lucru și unul la conserva tăiată, neștiind la care din ele să renunțe pentru a câștiga timp, uitând de pâine, lua conserva într-o mână și se ducea către masa de lucru, revăzând câteva note, printre înghițituri.

Seara era o dezmierdare, oarecum, lumina naturală îl părăsea, iar lampa de birou, îi scotea ochi, cu farul ce-l bătea. Așa că se lăsa de muncă, în cele din urmă, preparându-și un ceai, din florile adunate de pe pajiștile din apropiere. Ceaiul, opărea burta goală, pentru că de obicei, îi plăcea să-l bea fierbinte. În cele din urmă, punea bucățele de pâine uscată, rămasă din prânzurile anterioare, pe care o spărgea cu greu, pe un fund de lemn, cu mânerul cuțitului. Acum ceaiul, avea în sfârșit și ceva consistent în el. Mirosul de pâine înmuiată în ceai, îl mai stabiliza, dându-i motiv să zâmbească, cu cana ținută căuș în mâini, să se încălzească.

Obsedat de muncă, cu speranța în suflet, după o cană de ceai cu pâine uscată, încerca să facă rezumatul zilei, ceva mai optimist, făcându-și totodată planul pentru zilele ce urmau. Faptul că rezultatul era bun, adică numărul zilelor până la terminarea lucrări scădea văzând cu ochii, îl făcea să se culce optimist, mulțumit oarecum, sperând că va ieși el și din asta.

11.11.2006.