SUPLIMENT DE
VITEZÃ

DRAGOȘ NONCIU



ROMAN



Iubite cetitoriu,

Multe ăi fi cetit de cînd ești. Cetește, rogu-te, și ceste și, unde-i vede’ că nu-ți vin la socoteală, ie’ pana în mînă și dă și tu altceva mai bun la ivală, căci eu atîta m-am priceput și atîta am făcut.
ION CREANGÃ





Tot ce cuprinde acest volum este pur imaginar. Probabilitatea de a se contopi cu cineva este întâmplare.

Suntem prizonierii viselor noastre.
DRAGOȘ NONCIU

SUPLIMENT DE VITEZÃ

de DRAGOȘ NONCIU

I

Se rupse ziua. Și începuse posomorâta, să ascundă ultimele resturi ce o dădeau de gol. Era cuceritoare, păsărelele nu mai aveau astâmpăr, cântau de se rupeau, cearta mare era între ele, cine sa facă cafeaua de dimineață. Andrei încă se întindea, în fotoliul ce îl legase aseară, cu gândul la fata ce o văzuse la bar. Fusese atât de preocupat, încât golise toată sticla de tărie, ce îi ținuse companie. Numai Ioana, femeia ce avea grijă de casa lui și de el uneori, gândindu-se la sufletul său, veni cu o cafea, dându-i cu aburul pe la nas.
-Și mă rog cărei Zâne îi datorăm asta?
-E blonda ce mi-a făcut zile fripte săptămâna trecută. Ști aseară eram atât de aproape că-mi și imaginam…
-Da… știu, mâinile pe unde nu trebuie.
-Ba mai mult, stăteam…
-Vezi tocmai aici este, mulți… ce mulți? Aș putea spune foarte mulți, bărbați, am pierdut eu din cauza statului.
-Nu,… la gura unui șemineu, pe o blană, cu un pahar din cel mai bun coniac in mână.
-Coniacul, văd că ți-a rămas în cap!
-Da, și corpurile noastre goale, se jucau de toata frumusețea pe pereții cabanei.
-Până la cabană, vezi că trebuiesc plătite facturile, inclusiv pe mine!
-Doamna Ioana, frumusețile naturi, sunt o nimica, pe lângă ce mi-a putut vedea ochii.
-Vorbești de parcă ar fi extraterestră, blonda nu e tot parte a naturii ăsteia!
-Ba da, dar cum poți vorbi despre o cascada vie, o zi însorită, roua unei dimineți senine, basmul copilăriei, când stai alături de un înger. Viața iți este vrăjită si plutești…
-În derivă! Ia-ti mătăluță cafeaua și fă parte din viată, numai așa îți poți plăti facturile!
Adevărul e, că de datori nu se plângea, ele erau parte din viata lui, ca de a oricărui om născut pe pământ. Așa că se debarasează repede de Ioana si pleacă cu cea mai mare viteză spre lumea văzută și nevăzută a pământului. Și cum putea mai bine, decât suindu-se liniștit, in mașina lui și plecând în tromba,… de care era ea în stare și cu fumul de rigoare, unde în altă parte, decât la mica agenție ce îi scoate puținii bani, pe care nu prea-i putea păstra în buzunar. Rudimentar dar sigur ajunge la adresă. Nici lui nu-i vine a crede, dar o ia ca atare și se desparte cu viteză de mașină, abandonând-o în stradă, ca pe o femeie ușoară, ce mă pisează la cap. „Prima regulă, nu te uita in spate, oare unde am mai auzit eu asta, că doar n-am făcut războiul! Si chiar daca îl făceam…”
-Bună Mircică!
-Șefu… sper ca nu iau bătaie ca am dormit aici! Știți,… am muncit ca un câine, la cazul cu splina!
-Auzi, pe mine prea puțin mă interesează unde-și lasă omul splina. Da! Mai important este, dacă vrei să mă înțelegi, cine i-a lăsat-o acolo.
-Da șefu, pe masa fetei, era prea aglomerat, știți… avea ora de anatomie la Școală!

-Lasă-mă, cu prostiile tale!
-Dar vorbeam de carmangeria, stăpânului ei! Ce era bine aprovizionată, cu toate cele!
-Acum, dacă a fost și fata la cumpărături, te iei de ea!
-Cumpărături șefu, dar știți cum e, la stil nu ne băgăm!
-Da, aici ai și tu dreptate!
-Păi, să vă „ezplic”…
-Sper că n-ai umblat la barul meu, noaptea trecută? Ai o limbariță, ce nu-mi miroase a bine!
-Șefu, barul, nu este decât un mobilier! La banii care-i câștigăm… Dar lăsați-mă să vă explic. Fata vroia sa gătească ceva la cuptor și de aici vine toată explicația!
-Și eu care mă gândeam, ca tu ai muncit noaptea întreagă la caz!
-Da… aaa am muncit, la o căzătură, știți… era așa de neajutorată!
-Că te-ai gândit s-o aduci la mine la birou, să-i dai ajutorul necesar! Ia spune-mi, ce fata ar veni aici, în hruba asta?
-Știti! Cazul a fost foarte greu, mai întâi am lucrat, dacă vreți să mă-nțelegeți, până am găsit pista de intrare,… greu, am luptat!...
-Mai ceva ca tactumare pe front, cunoaștem replica1 Dar, spune-mi tu mie, despre fata noastră, cea cu ora de anatomie, ce a luat organul, pentru nevoi particulare, dacă pot să mă exprim așa ca tine Mircică! Recapitulând, trebuie să mai și muncim! Astăzi trebuie să întocmim un raport despre organ. Dar Mircică, tot nu înțeleg, de unde, și până unde a ajuns splina la Corina.
-Astfel, ea era de mult urmărită de Bazil, șeful bandei, ce a pus la cale toata măgăria de care vă spuneam. Știți, informatorul meu stă la pânda si rareori greșește, a auzit, când Bazil promitea băieților lui, că o să-i facă zile fripte Corinei. Cauza, fiind o cearta mai veche cu aceasta pe un testament, al tatălui ei, ce fusese adresat pe numele lui Bazil o mare parte din avere, fără nici o legătura de rudenie cu familia ei.
-Lasă-mă să-nțeleg, cu alte cuvinte, cu un avocat bun, Corina l-ar da pe spate pe Bazil.
-Exact. Acesta neavând nici cea mai mica șansă în fața copilului, ruda de sânge a stăpânului.
-Care stăpân Mircică, că doar nu vorbim de Era sclavagismului?
-Da șefu, dar tatăl Corinei, era Bosul! Stăpânul, dacă vreți să mă-nțelegeți, că doar vorba aia, aveți și dumneavoastră stăpân!
-Mircică, îmi place că mă atingi unde mă doare mai tare, păi ști tu cine e șeful meu și de ce mă lasă pe mine!…
-Să aveți grijă de mine șefu, că știți, doar,… sunt singur la părinți!
-Câtă considerație pentru un pârlit.
-A, uitasem să vă spun, dimineață a sunat o domnișoară, ce era tare supărată, că nu i-ați lăsat numărul de telefon aseară, părea tare obosită, bănuiesc că a fost o seară sportivă, dacă pot să mă exprim așa,…. nedocumentat în această privință…
-Da! Ia să vedem cu ce mă aleg, din toata povestea de aseară. Așa că Mircică, fă pași prin lume și dă de lucru oamenilor din întreaga societate, ce așteaptă cu nerăbdare rezolvarea unui caz deosebit de negru. Până atunci să dau un telefon la cârciumă, poate barmanul știe ceva de blonda mea, căci nu am nici un număr și tare mi-e frică ca nici el. Dar de fapt cine este fata de care m-am îndrăgostit la prima vedere. Fără milă, a pus lăbuța pe mine și mă mistuie din toate încheieturile, dându-mi dureri de cap, sau poate de la coniacul ce l-am băut aseară, mai degrabă. Dacă renunț, mă consideră laș, dacă înving, mă va considera bărbat, cu toate că aseară n-am putut să scot un cuvânt în plus față de salut.
-Alo, barul Steaua de argint, Andrei sunt, auzi Conte, aseară am stat lângă o tipă blondă, ce-mi vărsa fiorii în oase, nu cumva din întâmplare ști ceva despre ea? A… să înțeleg că este nouă în cartier da, mulțumesc foarte mult, rămân dator. Da, știu că nu ți-am plătit nimic,… chiar atât de mult, nu se poate, oricum, datoria e datorie!
Dă să iasă din biroul ce îl scoate din sărite, când dă nas în nas, cu șeful.
-Bună ziua Andrei! Sper că nu deranjez.
-Să trăiți șefu! Chiar nu știam că sunteți prin oraș, că vă comandam caleașca lu’… nea’ Grigore, știți,… e greu, să-l scoatem din grajd, are calul bolnav și umblă greu, pe gratis!
-Andrei, cât mă bucur să te văd, niciodată nu m-am bucurat mai mult să te văd pe tine, parcă ai fi băiatul meu, așa mă minunez de tare.
-A… da, știu! Eram pe punctul de a închide maghernița. Când ai venit cu comanda asta de doi lei, ce o poate rezolva și un copil de doi ani și spui că este urgență de stat. Crede-mă m-am săturat până-n măduva oaselor să cred că sunt cel mai bun, să mă lauzi fără nici un ban, căci!…
-Andrei, sunt de acord cu tine, niciodată nu am putut să te protejez mai mult ca acum, iar în ceea ce privește banii! Să știi că ți-am trimis la timp salariile, chiar dacă a fost vorba despre nepotul meu, ce cred că nu-i chiar o piatră de moară.
-Pe cinstea mea, chiar mă bucur să lucrez cu Mircică, este un băiat atât de bun.
-Gata cu laudele, că sunt grăbit și cei de la conducere vor să știe cine este vinovatul, căci tot de la acesta am avut și niște scurgeri de informații…
-La răposat vă referiți de bună seama, nu la nepot, bănuiesc!
-Ascultă, știu că ai avut o noapte grea, ce a trecut cu greu, dar crede-mă, nu ai mai multe griji ca mine, ce trec prin străfundul capului și par a fi de nerezolvat!
-Norocul vostru că mai cunoașteți oameni ca mine, în capul căruia să se spargă toate oalele.
-Andrei, de ce dramatizezi, ști cât de mult te stimez? Să înțeleg că ai rezolvat cazul și trebuie să vin cu altul să nu șomați, „băieții”, de talia voastră sunt învățați să muncească din greu!
-Știți, acum că ați adus noi argumente, o să trebuiască să muncim la ele și va mai dura ceva timp până ce vom termina.
-Andrei, am adus totul aici în acest dosar, să ai mare grijă, nici chiar Mircea nu trebuie să știe decât ceea ce îi spui tu.
-Da șefu, credeam că Mircică este nepotul,…
-Crede-mă, este mai bine așa, vom ști sursa în cazul unei scurgeri de informați.
-Deci tot capul meu va suferi, credeți-mă sunt într-o dilemă, nu-i mai înțeleg pe cei de sus, deloc.
-Tu ești ca uleiul Andrei, vei ieși tot timpul la suprafață și am o mare încredere în tine, iar în ceea ce-l privește pe Mircea, nu-l voi implica prea mult.
-Și iată, sângele apă nu se face, domnule!
-Nu, tot ce facem se limitează profesional și numai atât Andrei.
-Bine Bos! Am înțeles, cum spuneți dumneavoastră.
-Și eu care credeam că te-ai lăsat de glume.
-Puțin zahăr, niciodată nu strică, șefu!
-Având în vedere viața asta de rahat, ai și tu dreptatea ta, Andrei. Dacă nu ai nimic împotrivă, dă-mi voie să mă retrag și să vă urez baftă și succese în muncă! La revedere!
-Numai bine, șefu, vă dorește casa!
Corina era mai tot timpul plecată, dorea atât de mult să se așeze pe picioarele ei și căuta locul ideal pentru aceasta, se învârtea tot timpul prin lumea bună doar, doar, va atrage atenția cuiva. Avea o frumusețe rară, natura fusese atât de darnică cu ea, încât nimic nu găseai lipsă la inventar. Mai mereu era în centrul atenției, dacă nu altfel, fizic și tot nu scăpau cei din jur, de zâmbetele ei. Pentru Andrei a fost foarte greu să intre în mrejele acesteia, mai ales că lui Andrei îi plăceau blondele, iar Corina era o brunetă desăvârșită cu pielea de un alb deosebit, mai ales în lumina candelabrelor de noapte. Avea acel tupeu de care ai nevoie să trăiești în acea societate de unde venea ea. Și uitându-te la ea, vedeai cum se scufundă încet. Pentru că pe lume, totul este trecător și în continuă mișcare. Corina fără tatăl ei, era atât de vulnerabilă, că oricine ar fi putut să o atingă, nemaifiind colosul lângă ea. Și totuși Andrei, trebuia să-și facă treaba, indiferent de ce se va întâmpla în continuare, el era spectatorul din sală, ce judeca la urmă jocul artiștilor din piesă. Nemaiavând altă cale, Andrei hotărî să o pună sub urmărire pe biata fată ce fusese pradă a tenebrelor pante ale societăți, sperând că aceasta îl va conduce la cuibul de viespii. În dosarul de la Moșul său, așa îi mai spunea el șefului, descoperi cu stupoare că Corina într-adevăr nu avea nici o legătură cu organul, splina, găsită la ea acasă. Amprentele și alibiurile ce le avea, erau atât de puternice încât chiar și afară din caz dacă erai, tot astfel ai fi gândit. Un lucru era foarte clar, moartea tatălui ei fusese foarte crudă și de bună seamă aici era vorba de o răzbunare, mai grav era faptul grotesc, Corina nu mai rămăsese cu nimic din averea tatălui ei, fapt ce o scotea și mai tare din obiectiv.
Totul era o încrengătură fără sfârșit, ce nu ducea la nici un rezultat benefic pentru organizație, mai ales că marele Bos, nu prea avea dușmani, ba mai mult, stătea mai tot timpul în umbră și avea grijă să-și spele urmele cu mare atenție, niciodată nu arunca lăturile în capul concurenților. De cele mai multe ori, ca să nu i se atribuie vreun merit, spunea prietenilor de afaceri, atunci când câștiga, că a fost ideea unui angajat de-al său.