poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-16 | |
Mă uit în jur și observ cu stupizenie că noaptea tocmai și-a pus amprenta pe oraș. Ridic ochii la cer iar în drumul lor, privesc cum adie vântul, răsfirând frunzele și părul meu. Miroase a căldură, a vară, a liniște. Liniștea dinaintea furtunii. E doar o presimțire. Cățelul meu mă trage de pantalon să-l urmez. Îmi cobor privirea și îi deosebesc ochii sticloși în întuneric, strălucindu-i de la o rază de lumină care lucește în depărtare. Îl ignor și îmi ridic din nou privirea la cer. Mă atrage cerul. Stelele strălucesc mai puternic noaptea asta. Prevestesc ceva.
În același timp, vântul îmi trimite o adiere caldă drept in față, făcându-mă să mă uit la persoana din fața mea. A apărut din senin. O privesc, aștept o mișcare. Caut o reacție. Nimic. Aștept. Tot nimic. I-am recunoscut profilul. Dar de ce nu se mișcă ? Am senzația de urmărire. Întorc capul să văd dacă mai este și altcineva. Nimeni. Mă simt eliberată de o povară. Cățelul stă lângă picioarele mele, lipit de ele. Este calm, nu tremură, nu dă semne de frică. Îmi îndrept privirea către persoana din fața mea. Nu mai e ! Întorc capul în toate părțile nemișcându-mă, căutând apariția care tocmai a dispărut. Nici o deosebire în întuneric în jurul meu. Mulți m-au lăudat cu o vedere de uliu, dar acum nu e nimic, nu văd unde ar putea să se ascundă, nu văd nici o deosebire. Mă uit la cățel. Mirată ,observ că s-a întors pe spate și stă cu burta sus ca să-l mângâi. Un surâs ușor îmi apare în colțul drept al buzelor. Când dau să mă aplec ca să mă joc cu el, simt o prezență în spatele meu. Nu mă opresc din coborâre, dar totuși am stat câteva secunde nemișcată. Mă aplec și mai mult și încep să mă joc cu Cățelul. Prezența o simt și mai aplecată peste mine. Nu-I dau atenție, o ignor. O simt că se mișcă în spatele meu. Nu mă întorc, mă joc cu Cățelul în continuare. O mână îmi atinge umărul. Mă trage ușor spre ea. Nu reacționez. Atunci, simt respirația Apariției în ureche șoptindu-mi: “Urmează-mă !”. Vocea îmi dă fiori pe șira spinării...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate