Ah, iar se aud zgomote în jurul ei. Sunt tare enervante când te întrerup din meditație.Mereu se întâmplă asta. Mereu cînd e seară și e răcoare si toți dorm și numai ea nu. Se simte atotștiutoare, și misterul plutește prin camera. Dar mereu trebuie să se audă bâzâind si protestând, de parcă ea ar fi regina lor. Păcat că e mult prea superstițioasă. Ar arăta foarte frumos un tablou cu gândaci striviți.
Iar li se aud picioarele mari lovind podeaua și mobila cu cruzime. Ai zice că uneori vin cu un anume scop acolo. Geamul spart este poarta către camera ei. Si ei profită. Din plin. Uneori vin organizați, în grupuri de câte cinci și patrulează în jurul patului ei dar slavă domnului că nu fac mai mult. Nu se urcă niciodată pe pat. E ca și cum ar respecta spațiul de meditație. Alteori vin rasfirați și se ascund pe unde apucă de parcă ar vrea să formeze o armată secretă și puternică.
Ea știe unde sunt. Dar nu are voie să îi omoare.Mulți oameni s-ar repezi la un spray și i-ar elimina in câteva minute.Dar o forță, o lege nescrisă mai presus de ea îi interzice să o facă.
Dar nici nu o mai apucă dezgustul când îi vede mișunând. Încearcă să ii ignore dar ei chiar vor să se facă auziți.
Nimeni nu mai vine la ea în cameră. Nici o ființă umană nu a mai călcat acolo. Ceea ce e perfect.
Așa secretul nu va fi știut niciodată. Toți manifestă un dezgust față de ea. Si toți o resping. Adevărul e că nu a fost niciodată prea draguță, dar a văzut mereu fete mai urâte ca ea în jurul cărora roiau prietenii. Înainte avea și ea câteva prietene dar acum nu mai are pe nimeni. Totul a început în ziua în care a venit bunicul pe la ei și a adormit din cauză că s-a înecat cu apă. Da, mama i-a dat un pahar si el a băut și s-a înecat. Dar apoi nu s-a mai trezit. Mama, cum e foarte meticuloasă, a făcut curățenie si apoi l-a așezat pe canapea. Bunicul s-a dus la spital cu ambulanța să doarmă și nu a mai venit înapoi. A vrut și ea să se ducă la spital să doarmă, că înseamnă că e tare bine să dormi acolo de vreme ce bunicul nu s-a mai întors..
Ah, gândacii.. Atat de zgomotoși..
Mama s-a dus unde s-a dus tata înainte să apară pe lume ea, primul copil, adică la tribunal. S-a întors și ea după multă vreme foarte slăbită, dar nu a vrut să vorbească cu fata ei. Nici măcar nu a venit să o vadă. Dar nu e nimic. Pentru Sandra tot ce are e de ajuns doar pentru că ea a auzit ca ar fi o pacoste pentru ei, o povară. Ziua și noaptea poate să stea și să se gândească la tot felul de lucruri.. ei, poate doar ziua, că noaptea trebuie să asculte gândacii galagioși.
Fratele mai mic era și el acasă atunci când bunicul adormise, dar el a început să plângă și mama l-a trimis în camera lui. El nu înțelege.. Totuși.. poate făcea scena asta doar pentru ca să primească mai mulți biscuiți la cină.. Nerușinatul.. Totuși.. el a mai primit biscuiți după cină de atunci, dar ea nu. Ciudat, ea mereu era cea care primea cei mai mulți biscuiți, fiind mai cuminte. Dar a auzit-o pe mami spunând că unii copii nu au voie să mănânce zahăr, că o iau razna. Și în plus cine e ea să pună la indoială vorbele mamei?
Ah, gândacii.. Nici nu îmi mai aud bine gândurile.
În ziua aceea nu s-a mai intâmplat nimic important..sau poate nu își mai amintește nimic din astea. A trecut destul timp. Nu s-a mai gândit de mult la ce ar vrea să se facă în viață, dar tot ce ar vrea să facă în viitor ar fi să se ducă să vorbească cu bunicul.. să il găsească. Dar ei sunt prea mulți.. Atât de mulți.. Dar ea are o viață întreagă în care ar putea să îl caute. Asta până nu bunicul imbătrânește și se topește și se duce în cer că ea acolo nu se mai poate duce.. Și nici bunicul nu o să se întoarcă de-acolo.. Așa că nu are toata viața..
Uf, gândacii.. Când îi aud îmi vine să urlu.. Ai zice că vor să mă tortureze..
Are un medalion cu potretul lui la gât de la mama ei.În ziua când bunicul a plecat era fierbinte și i-a lăsat un semn mare. E foarte frumos, strălucitor..
Ca bunicul. El este foarte alb. Ca Moș Crăciun. El obișnuia să îi spună povești înainte de culcare și să o sărute pe năsuc ca pe un spiriduș. Atâtea povești pe care numai el le știa pentru că nu le citea din cărți..
Vai, gândacii.. Cât de enervanți sunt.. Numai dacă nu ar mai tropăi atâta.. E destul că îi aud cum vorbesc ("e aici..repede..")!
Deodată, un vânt răutăcios năvălește în cameră și deranjează gândacii.. Aceștia încep să țipe îngrozitor.. urlă.. Uf, oare ce o fi afară? Căci ea aude niște țipete omenești..Băgă capul prin mică spărtură și urlă să repete oricine ar fi țipat.. Dar ce se înâmplă? Când încerci să faci un lucru bun și vântul te răstoarnă.. Ce mai e și asta?
Vântul o aruncase pe podea, însă nu storci nici un gândac, din fericire.. Aproape e o carte ce nu a fost până atunci în cameră.. Conține poze cu ea.. Prima fotografie îl înfățișează pe bunicul adormit din sufragerie. A doua pe mama fericită ce spală de zor paharele.. În a treia este Sandra, cu o privire plină de bucurie că bunicul a venit pe la ea. Apoi, pe rând, toate fotografiile înfățișează un șir de întâmplări așezate ca pentru un film.. Mama în spatele unor bare nu prea groase.. Bunicul la spital.. Cam palid la față..Bunicul din nou acasă pentru că nu au mai vrut să îl țină acolo..poate pentru ca s-ar fi apucat sa spuna povesti tuturor oamenilor de la spital.. Tata trebuie să îl bage pe bunicul într-un pat nou, din ăla cu capac.. Dar tata nu are bani de el și... Tata îl pune pe bunicul în porbagaj că nu are loc in față și Sandra merge în față. Sandra și tata cară un sac din portbagaj printre resturile de la marginea orașului.. Când ajung acasă Sandra își aduce-aminte că l-au uitat pe bunicul în porbagaj.. Dar tata nu vrea să o asculte.. Sandra îl caută pe bunicul în porbagaj dar el nu e acolo, decât un sac plin cu resturi.. Își aduce-aminte de sac.. Au încurcat sacii.. Peste două zile ea stă deja deasupra corpului adormit.. Miroase tare rău in locul ăsta pentru că sunt numai gunoaie.. Deschide sacul..
Dar ultima foaie este goală.Deodata se simte ca luată de cap și aruncată în sus.. Ceva îi apasă tâmplele și nu se simte bine.. Nu mai vede nimic.. Își amintește.. Da, bunicul avea gura deschisă ca și cum și-ar fi dat sufletul.. Dar din gura lui.. Din gâtlejul lui iese un gândac mare, foarte mare. Poate că vine din bunic și a luat sufletul lui cu el.. Se urcă nepăsător pe mâna fetei și merge până la cap.. Parcă ar vrea să îi spună ceva la ureche.. Îi aude clănțănitul sacru și apoi îi simte picioarele încercând să se fixeze în părul ei. Apoi începe să plângă.. Dar de ce? Nu înțelege.. Dar nu aici e locul ei. Ea trebuie să se duca acasă, în camera ei.. Când ajunge, tata e acolo unde e și mama, că mătușa e din nou la ei.. Asta înseamnă că le poate da drumul ușor.. Mătușa nu o suportă și o s-o lase în pace.. Calcă în cioburi și o doare dar nu contează, trebuie să îi cheme.. E datoria ei.. Ea, mama lor..
Sparge geamul numai într-un colț și strigă după ei.. Vor veni sigur pentru că îi aude protestând..
Sandra se ridică greoi de jos și îndepărtă cu grijă albumul.. Niște gândaci erau prin apropiere.. Lucrurile astea nu aveau cum să se întâmple pentru că ea nu iși amintise niciodată de asemenea întâmplări.. Și totuși.. Își duse mâna la ceafă și dădu peste o suprafață dură. Deși îi tremura mâna smulse lucrul acela din ceafă și văzu un gândac mort, supt de viața.. Cadavrul se transformă repede în scrum și praful zbură suflat de vânt prin cameră. Nu avea cum să fie posibil.. Atunci ce s-a întâmplat de atunci? Dar atunci răspunsul apăru in fața ei fără să vrea: un schelet mic cu măruntaiele răsfirate sta pe pat. Totul în jurul ei era degradat și domina un miros îngrozitor.Gândacii schelălăie nemulțumiți. Sunt tare agitați. La gâtul scheletelui se vede o mică licărire.. E un medalion.. Când îl deschide vede fotografia bunicului.. Fără să vrea urlă. Fotografia se face praf și zboară prin camera.. Cadavrul acela nu era al ei. Normal că nu. Ea e în viața altfel cum ar putea să vorbească și să gândească?
Tot ce trebuie să facă e să iasă din cameră.. Da.. Să facă ceea ce trebuie.. Deschide ușa.. Lumină orbitoare și durere în toți mușchii.. Inima doare cel mai rău.. Ca niciodată.. Cu ce am greșit..?

***
Paul stătea la fel de inmărmurit în fata ușii surorii sale ca și acum 10ani. Ceva îl atrăgea în camera aceea dar în mod sigur nu trebuia. Nu avea voie.. I-a fost interzis incă de când bunicul murise și mătușa veni să locuiască cu ei.Din camera fetei veneau mereu zgomote fie zi fie noapte chiar și după ce ea murise.Dar acum era mare. Putea să facă ce vrea. Era pe cont propriu. De-abia daca și-o amintea pe fată.Încercase să o uite și reușise într-o oarecare măsură. Dar zgomotele și chelăiturile nu le va putea uita niciodată. Și nici când au simțit mirosul morții strecurându-se pe sub ușă sau când au târât-o afară din cameră, jupuită de carne ca mâncată de animale mari. Dar nu erau decât cațiva gândaci la ea. Poate că era nebună,cum ziceau vecinii. Dar el ar fi trebuit să știe mai bine. Ea .. era.. Sandra. Nimic frumos nu îi veni în gând cînd ii rosti numele, așa că renunță.
Nu și-o amintea și cu asta basta. Poate că ar fi bine să plece așa cum a plecat acum 10 ani, fără să se uite înapoi, și fără regret. Sandra nu însemna nimic. Și camera aceea nu avea niciun efect asupra lui. Plecă ochii.. Oare chiar era adevărat?
Dar până să apuce să răspundă,ușa din fața lui se deschise cu o scârțâială și se închise brusc. O mică flăcăruie apăru în aer și izbucni într-un foc puternic cu o pocnitură. În foc apăru un chip ce semăna izbitor de mult cu al surorii lui. Un urlet de durere umplu holul și focul se stinse. Pe jos se răspândi niște cenușă. Din ea răsări un gândac așa de mare cum nu văzuse în viața lui și Paul se ridica sa il ia. Gandacul se urca uimitor de repede până la ceafa lui unde încercă să își facă loc.
Surprins și scârbit, Paul smulse gândacul și îl zdrobi cu o lovitură de picior. Casa se zgudui sub lovitura unor suspine și urlete ce se stinseră destul de repede, totuși. Camera era acum deschisă. Era la fel de pustie cum o lăsaseră. Nu era nimic de văzut aici..Nu îcercă să iși explice cumva cele întâmplate..tot ce dorea era să iasă mai repede de acolo..
Dar cand dădu să iasă, auzi niște gemete și se întoarse.. Bunicul său zăcea acolo și părea că se îneacă cu ceva. Nevenindu-i să creadă încă îl bătu ușor pe spate pe bătrân și ..
Și apoi simți ceva străpungându-i ceafa și scormonind ușor în carne. Simți cum se prăbușește pe podeaua rece fără să poată face ceva pentru a se apăra..