Iisus se îndreaptă spre cetatea Nain. E însoțit de ucenici și de popor mult.

Dând să intre pe poarta cetății este martor la o scenă de un dramatism ieșit din comun. Un cortegiu funebru conduce la groapă pe fiul unei văduve. Singurul. Drama e atât de mare încât o mare parte dintre sătenii locului simt să fraternizeze cu văduva, conducând-o pe ultimul drum al fiului ei.

Convoiul mortuar trece prin dreptul lui Iisus. Căutând când cerul, când chipul drag, ochii roșii ai văduvei întâlnesc pentru o clipă ochii lui Iisus. În acel moment, asemenea unui fulger luminos în bezna deznădejdii, se aud cuvintele Sfântului:
- Nu plânge!
Pare un îndemn aberant! Chiar cinic. Cum să nu plângi văzând cum ultimul membru al familiei tale ia drumul gropii reci? Cerința e atât de șocantă încât lumea amuțește, fiecare încercând să respire doar cât să trăiască. Ceva ieșit din comun trebuie să se întâmple...

Iisus se apropie și atinge racla. Timpul stă.
- Tinere, scoală-te, îți spun!
Dacă primul îndemn fusese adresat văduvei, al doilea este adresat chiar mortului. Nimeni din cei prezenți n-a fost capabil în acele momente să decidă care dintre ele putea fi considerat mai deplasat!
Lacrimile s-au uscat deja pe fața extaziată a văduvei. Sătenii din Nain și-au pierdut orice reacție. Toți sunt paralizați de încordare. Toți ochii fixează racla.

Deodată liniștea se tulbură. Singurul vinovat de această stare de fapt este mortul care începe să se miște, să dea la o parte valurile de in care îl imobilizează. Se ridică greoi, după care – evident surprins de atâta aglomerație – începe să vorbească și să ceară explicații.

Cetate în delir, de bucurie? Nu încă. Toți, fără excepție, sunt cutremurați de frică. În mulțime se aud și atei care slăvesc pe Dumnezeu și strigă: „Un mare proroc s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.”

Deși pare de necrezut, nu a fost nevoie de televiziune pentru ca știrea să facă înconjurul Iudeii în timp record!