Pinguin ciufulit, arde-mi pielea de pe fata, taie-ma pe brate si pe corp, loveste-ma peste cicatrice, decat sa-mi spui ca nu mai esti, sau nu mai sunt.
>
Devoreaza-ma, musca-mi pielea, lasa-mi urme ca ma inainte, mananca-mi sufletul, taie-ma si scoate-l din mine, iar apoi coase-ma la loc si zgarie-mi taietura cu lama cu care te-ai Oprit tu.
Nu-mi spune acum ca nu mai accepti provocarea, desi eu ma plimb pe singurul absrupt de margine, tu ai cazut in hau.. corpul tau cazand in hau , sabgele curgand din tine, lasand dare in sus, patand eterul... pinguin salbatic, ciufulit, cat de iubesc... nici n-am stiut de ce am mai lasat campul in tablou si nu l-am ars... pinguin furios, cu privire umeda, in marmura, te-am iubit, pinguin nebun, si te-ai oprit cu o blestematie metalica, asa fel incat... te iubesc pe tine, sau tot o himera sangerie batuta?
Arcuri si ace tasnind in coloana mea.. imbaracandu-ma pentru secunde cu adevarul tau... uita-te la mine pinguin trist, uita-te la mine, niciodata n-ai putut sa ma privesti, decat prin fereastra cafenelei in care fusesem inchisa. Stau langa mormantul tau neinscriptionat, priveste-ma acum pinguin mort, ca atunci cand imi frangeai buzele si nu te uitai l apupilele mele inecate, goale si morbide si singure. Fa-ma reala, nu mai trebuie mult. Nu-mi mai mangaia bratul, si opreste-mi bataile pieptului ca sa nu le mai pot asculta, si opreste-ma din vorbe.. adevaruri marunte. Fa-ma reala.. tu poti sa ma faci reala pringuin ciufulit.
>
Acum, pinguin mort, priveste-n sus din groapa ta si priveste-ti iubita aplecandu-se spre tine, din care picura lent adevarul... ia-l tu, graunte amar, mai bine ia-l tu decat sa-ti am numai o urma din parfumul tau pe incheieturile mele si o lama cinica. Uita-te cum iti picur din bucatelele mele de ardenta, vino la viata Tarin, vin-o la viata, pinguin salbatic.
Daca nu te intorci spune-mi de ce macar, eu tot nu inteleg. Oricum ne vom intalni iar la capatul sinei ferate.
O sa rasucesc blestemata asta de Margine invers, ca sa poti sa cazi inapoi, inapoi aici unde stau in nisip calcarid, prefacandu-ma in realitate pentru tine...Insa nu stiu cum, graunte, nu mai stiu cum pentru ca n-am mai fost nici vie, nici reala de mult timp, iar acum stau si ma chinui sa storc adevarul valtorit din mine, prin fiecare bucatica de piele despicata. Dar tu vino inainte-mi ca sa ti-l pot scurge pe buzele muscate. Altfel il voi prelinge oricum in eterul care te-a vazut cazand, si va ajunge cumva la tine, la capat de sina ferata.
Nu se mai aud urlete jilave, nici in capul meu, nici in pantecele tau, trezeste-te din visul acesta iubite pinguin, te va lovi si el peste fata sfartecata, intoarce-te si spune ca poti sa vezi ca nu-ti sunt nici mit, nici himera.