Mă uit la licoarea caldă de culoarea chihlimbarului din ceașcă... Are un gust ușor amărui.

Îmi amintesc de ceremonia ceaiului în cadrul căreia se pune accentul pe arta de a lăsa să se intuiască ceea ce nu se îndrăznește a se destăinui. În această taină veche doar personajele sunt noi.

Împărțim aceeași ceașcă fără toartă. O țin în căușul palmelor și urmele buzelor mele rămân pe marginea porțelanului. Nu folosesc chakin-ul pentru a le șterge. Urmăresc în tăcere cum buzele tale se așează ușor pe marginea ceștii peste urmele mele. Închid ochii și tac. Nu mai este nimic de spus. Au vorbit aburii înmiresmați din vechiul vas de porțelan...

La plecare observ că în jurul nostru ceilalți beau ceai cu miere și prăjiturele. Noi am preferat ceaiul simplu cu aromă pură și gust ușor amărui. Așa cum este viața uneori!