Totul a pornit de la ochi, într-o zi când Valentin Baciu a încercat să înceapă o carte din același gen în care îi plăcea să se bălăcească. Zile în șir-un șir pe care el obișnuia să-l poarte la gât, fără să-și mai dea seama că acesta se îngroașă-ochii i s-au sleit tot mai mult, iar în acea zi au refuzat să mai miște la comandă și s-au făcut că ruginesc. Scoteau un zgomot asurzitor înăuntrul orbitelor atunci când stăpânul lor îi forța la cititul unei noi fraze, de aceea se refugiară în păr, dar când văzură că acesta începe să tremure se hotărâră ca împreună cu nasul, urechile și gura să coboare de pe chip, unde riscau să înghețe, și să migreze în alte zone ale corpului în căutarea luminii și a căldurii. De remarcat este că aceștia, ba căutau un loc mai bun pe trup, ba se așezau la marginea lui și îl clătinau fără ca el să reacționeze în vreun fel.
Mâna care ținea cartea nu se mai putea încleșta ca odinioară, se rupea singură din umăr și-și scotea din bibliotecă acele cărți care îi plăceau așteptându-și jumătatea de apucare să pipăie și ea.
Nici un om nu-l mai vizita pe Val ori Vali, cum îi spuneau prietenii sau cei cu care aceștia veneau pe la el. Și nu o mai făceau pentru că fiecare are niște file adunate pe un piept abstract pe care Vali nu-l mai vedea de multă vreme. Și chiar dacă ar mai fi venit vreunul s-ar fi speriat acum vazându-l pe acesta inert, neapucând să se mai dezbrace pentru că hainele erau mai rapide și se adunau singure (de) pe el. Știau ele ce știau. În plus, musafirul s-ar fi înfricoșat atât de tare încât teama care s-ar fi lipit de ochii lui ar fi putut fi citită fără vreun cuvânt de orice alt prieten și plaga s-ar fi extins îndeajuns de repede încât să înspăimânte întreg orașul care odinioară avusese intenția să se mute în acel apartament pentru a-i ține companie la citit lui Val, dar și din alt motiv.
Și la urma urmei cum să nu te înspăimânți dacă a-i intra într-o casă în care fotoliul locuit de o gazdă absentă ar avea ghearele picioarelor scoase, timp în care celelalte obiecte de mobilier și le ascut, sau bateria de la chiuvetă are bici în loc de trompă, ori paharele și cănile se sparg între ele și se grupează perechi în așteptare ca ochii unor chipuri invizibile încă… O casă în care ferestrele s-au chircit și sluțesc lumina intrată în camere în șuvițe deja ciunte, înspăimântate.
Ziua de lucru a lui Valentin Baciu se termina când văzul, auzul și gustul coborau în cele din urmă de pe trup, se ridicau deasupra lui începând să orbiteze în juru-i, la un moment dat aliniindu-se. Atunci, mâna înroșită de rușine, se încingea și incendia cartea pe care încă se mai încăpățâna să o țină în fața trupului ca pentru citire. Dar fumul se lăsa așteptat.