Ci în cea de-a 1003-a noapte, după ce sultanul Șahriar îndeplini cu Șeherezada toate cele cuvenite, îi spuse:
-O, Șeherezada! Mai dulce ca mierea îți sunt vorbele și mai îmbătătoare decât iasomia! Și tare mai e carghios harapul acela! Ci, rogu-te, fără nici o zăbavă, fă-mă să aflu ce i s-a mai întâmplat căci, pe Allah, mintea mea nu s-a putut gândi astăzi decât la urâțenia harapului și la ifosele și împăunarea lui.
Iar Șeherezada, cătând la sultan plină de supușenie, spuse:
-Ascult și mă supun! Din toată inima și ca o cinstire îndatorată!

Mi s-a povestit, o, sultan al sultanilor, că harapul Mansur se ridică în picioare, cu obrazul pocâltit de foame, cu ochii împrăștiați și fornăind din nas ca un armăsar și, trântind ușa bordeiului său de pe ulița Gunoaielor, din cvartalul cel mai prăpdit, ieși îndată afară, amușinând în stânga și-n dreapta ca un copoi și surzind cu griorțăitul mațelor lui și pe cel mai tare de urechi dintre cântăreții la tumbelechiuri. Și fugea săltându-și burta, ca un bivol negru intrat în călduri.

Ci, o, norocitule rege, iată că de pe ulița Cămilarilor se întâmpla să vină chiar atunci, încărcat cu un coș de ouă, nazarineanul Juan. Iar acest nazarinean era întru totul deșucheat la purtare, întrucât din zdrențele lui nu lipsea nici o culoare lăsată de Allah! Iar un crac al șalvarilor îi mătura praful de pe uliță și celalalt era desirat până la genunchi. Si din coatele hainei lui sfâșiate ieșau niște piei zbârcite și negre de murdăria cea mai grețoasă dintre toate murdăriile. O, stăpâne al meu, ci asta nu era tot! Căci avea blestematul de nazarinean o cocoașă ce i se ridica dintre umeri până deasupra capului, iar capul îi ajungea la subțioara dreaptă. Și urechile îi spânzurau ca niște frunze de palmier crețe, iar din cap îi creștea un smoc de păr roșcovan, ca focul lui Iblis, trăsni-l-ar Allah și pecetlui-l-ar cu pecetea lui Soliman ben Daud în fundul celei mai întunecate mări! Și, iată, mărite, că și nazarineanul Juan căta cu un ochi la Bagdad și cu altul la Mossul! Încât niciodată nu s-a mai pomenit un nazarinean așa hâd. Iar acest nazarinean se credea mai frumos și mai delicat decât toți nazarinenii, iar despre drept-credincioși nu credea că-i ajung nici la degetul mic. Și iacătă așa.

Ci nazarineanul, călare pe un măgar bubos, gândea în capul lui roșcovan:
- Acuși vor veni înaintea mea 100 de necredincioși adoratori ai idolilor și vor zice: „O, nazarinene, vestea despre frumusețea și gingășia și noblețea ta a trecut toate mările! Iar despre înțelepciunea ta, mai dreaptă ca a lui Soliman ben Daud, vorbesc și huriile din rai. Și toată lumea știe că nu este printre nazarineni altul ca tine. Ba nici măcar pe departe.” Iar eu mă voi uita la ei si voi spune: „Păi da! Păi chiar așa! Bine ați auzit, voi, care nu meritați să stați înaintea strălucirii mele!”. Iar necredincioșii, auzind înțelepciunea și frumusețea spuselor mele, și fiind cu totul supuși de privirea mea cea fără de seamăn de poruncitoare, vor cădea în genunchi și își vor acoperi fețele. Și vor spune: „Iertare, prealuminate! Că noi, ca niște închinători la idoli ce suntem, nu-ți ajungem nici măcar până la degetul mic! Iertare!”. Iar eu voi pufni mânios și pe urmă mă voi îndura de ei și le voi zice: „Hai! Acum răul l-ați săvărșit! Cărați-vă din fața mea!”. Ci ei vor începe a plânge și vor spune: „O, lumină a luminilor! O, înțelept al înțelepților! O, fală a lumii și podoabă a neamului nazarinean! Nu ne izgoni din fața ta! Căci noi ne-am strâns aici, cei mai de vază dintre închinătorii la idoli din Al Yraq, ca să-ți spunem că ne-am săturat de silniciile sultanului și de lipsa lui de înțelepciune și de împilările la care îi supune pe nazarineni și vrem să îl dăm jos și să-l facem sclavul tău! Și să te punem pe tine sultan, o, luminate! Iar cea mai frumoasă fată a regelui Frâncilor ți-o vom aduce ție, ca să te cununi cu ea în legea nazarineană. Ci, rogu-te, nu îndepărta de la inima ta rugămințile noastre!”. Atuncea eu, nici măcar uitându-mă la ei, le voi glăsui: „Voi, procleților și mișeilor! Nu meritați să vă fiu eu vouă sultan. Ci, în numele lui Mesia, am să accept, dar numai dacă toți vă lepădați de adorarea de idoli și îl renegați pe Mahomed și vă treceți pe dată în legea nazarineană.” Iar ei vor spune: „Ascultăm și ne supunem!”. Și după aceea însuși Papa și împăratul Frâncilor și al Grecilor mă vor chema la ei, ca să mă firitisească pentru izbânda mea asupra închinătorilor la idoli. Iar eu nu voi merge de prima dată, ci îi voi lăsa să se roage de câteva ori și să trimită soli cu daruri nenumărate și îi voi aduce în pragul nefericirii celei mai groaznice și abia după accea voi trimite o solie plină cu toate bogățiile Indului și ale Chitaiului și ale Yemenului și...”

O, luminate stăpâne, mi s-a povestit că în timp ce nazarineanul Juan aiura așa în visele lui de necredincios, ducându-se în suk să vândă ouăle pe care le furase de sub cloști, ca să-și bată joc de drept-credincioși, după obieciurile rușinoase ale nazarinenilor, de după colțul uliței Gunoaielor ieși în calea-i tocmai harapul Mansur. Iar când asinul nazarinenaului văzu în fața ochilor lui măgărești coșcogeamitea namilă, pufnind ca un buhai, zdrăngănindu-și burțile și clămpănindu-și nasul cel groaznic de buza de sus, o, stăpâne, se sperie în așa hal încât răgi, zvârli din copite și apoi muri! Ya Allah! Iar nazarinenaul Juan se pomeni în praful uliței Cămilarilor, tăvălit în baligă, și umplut din cap până în picioare de gălbenușul ouălor sparte!

Ci nazarineanul, smuls din aiurarea lui, nu se dezmetici prea bine și, ca un mâncător de hașiș, spuse:
- O, dezgustătărule, nu știi oare, mă rog frumos, că eu sunt sultanul?
Iar harapul Mansur, cu mințile învârtindu-i-se de foame, înțelese:
- O, îndurătorule, nu știi oare că ești mai frumos ca sultanul?
O, norocitule rege, ci lui Mansur, îi merse întrebarea la suflet! Și inima i se umflă peste poate! Iar pielea lui devenise prea mică, încât începu să crape pe la cusături! Ci, estimp, nazarineanul se trezise din năuceală, și văzu că asinul lui era mort și ouăle sparte toate. Și văzându-l pe harapul mansur, începu să-i spună:
- O, marțafoiule! Tare mai ești hâd. Căci chipul tău este ca fundul meu. Iar fălcile tale sunt ca bucile mele. Și tare mai ești negru, dar-ar Mesia să-ți moară cămilele toate! Și să mănânci numai baligă! Și pleoști-ți-s-ar zebbul!
Și dupa aceea începu să-l acopere de sudalme pe harap, spunându-i: tingire de catran, chip de smoală, dos de asin și toate celelalte, după obicei.

Iar când ajunse aici, Șeherzada văzu zorile mijind și, sfioasă, tăcu.