poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-09 | |
… și au venit acolo în prima zi o mulțime de îngeri să-i vegheze somnul cu visuri, credeau ei că s-a născut un copil, neștiind că ființa dintru început era deja bărbat, bărbat cu multe femei, nici măcar cea care i-a dat viață nu a reușit să-l vadă la față după naștere, fiindcă el deja plecase, a smuls din țărmuri ancora vieții, îl ardeau tălpile, a stat nouă luni sau poate șapte în castelul maternal… gata! și-a zis, așa nu se mai poate!
Au venit a doua zi copiii, au vrut să vadă minunea, ascultau pe la ferestre, dar nu au auzit decât un răcnet de lup, venit din depărtări… el, plecase în căutarea lui Dumnezeu… încă de atunci visase la satul acela cu păsări și avea nevoie de viză să poată păși pe alt tărâm… visuri îi spuneau unii, dar el nu uită că un mâine poate fi tot un astăzi…își tot clădește crepuscule din zorii fiecărei zile… A treia zi au venit uristoarele să-i pecetluiască soarta, dar clipele lui ardeau în flăcări, degeaba au bătut la fereastră, degeaba îi pusese pe pereți icoane, sufletul lui mereu e într-o plecare, doar noaptea s-a împiedicat de luceferi vrând să-i vândă viața la preț dublu, timpul lui se zvântă până mâine la lună. Era cred a patra zi când preotul satului se pregătea să-i pună semnele Tatălui pe creștet, când mâinile măicuței se înălțau spre cer în neîmplinite rugăciuni… numai el nicăieri, ba da, este undeva pe la o uitată de-a lui de mâine… se rugau toți de el: hai frate acasă că a răstignit îngerul lacrima…era undeva pe drumul de luni spre Cluj. Suntem mereu visați de cineva, cuprinși de somnul celui ce visează… era deja dimineața zilei a cincea, căzuse blestemul peste singurul copac, mereu prin lume căutând o lume mai mică pierdută dar mare, mereu i se face de ducă, de blestem… l-am găsit, adormise în somnul singurei femei, într-o nemișcare… visează spun unii… așa este, visează! Am primit vești dinspre al nostru nenăscut, e semn că azi e ziua a șasea... nici o zăpadă și nici un drum la capăt de alt drum, caută ca un orb mereu de lucru, e așa ca un suflet frumos ambalat în hârtie strălucitoare... în sufletul lui urcă zăpada, a început să-i fie frig și tot mai des și sete, rotunjește semne, până dimineață a tot strigat de o nuntă, dar în pragul cununiei rămâne fără mireasă... de ce? întreabă unii, mă întreb și eu... era doar nunta de semne! Îmi este somn așa cum le este somn copacilor din mine se aude de undeva dinspre ziua a șaptea... unii spun că e deja nebun, eu spun cu siguranță: așa este! E călătorul unor poeme, multe nescrise... când să le mai scrie?... nu mai are nici timp să trăiască, doar fantezia o ia de multe ori înainte lui... Au trecut anii – imaginație multă și dragoste Poezia- un fel de uitare și purificare Cuvântul – pulsează, visează, crește și bate la inimi Privirea- zboară spre înălțimi Viața- o experiență pe muchia cuțitului
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate