Ne despart cam 70 de centimetri. Uneori când ochelarii nu sunt cei potriviți distanța e mai mică. Sau mai mare. Depinde desigur de dioptrii. De obicei noaptea ne întâlnim. Sunt multe aici în redacție. Dar eu am unul preferat. Tu îl știi. Þi l-am arătat atunci când....dar să revenim la... monitor. Dacă scriu acum că e un prieten de nădejde nu mă credeți. Nici eu nu cred.Nu-mi este prieten. E un amestec de plastic sticlă și ierburi inteligente din frunzele cărora dimineața când plec spre stradă înfloresc metale inteligente. Aseară de exemplu Maria lui Prochipiuc mi-a strecurat pe monitor o depărtare cântată de Tatiana Stepa. Acum un an parcă descopeream un poștaș virtual...o fată frumoasă care ar fi dorit o nuntă de semne. Am făcut dragoste multă vreme pentru nunta aia. Acum doi ani tot pe monitorul meu preferat citeam cinci numere norocoase la loto. Și în decurs de șase luni pe același monitor de încă patru ori numărul banilor. Într-o vineri să fi fost am sosit dintr-o călătorie și mi-am zis bine ar fi să mă îngrijesc de monitorul meu preferat. Am cerut de la tehnoredactare spirtul și celelalte. Ce frumos ! Cum păsările plecau spre satul lor am gândit că potrivit este să caut poezia celorlalți. Dar aceasta se întâmpla în alt an când Alina Manole chiar a crezut că sunt orb. Nici acum nu văd recunosc. Așa până într-o dimineață în care i-am scris unei femei de peste ape. Toate femeile vă spun sunt păsări de peste ape. Așa se face dragă domnule director de ziar că în dimineața aceasta de 18 septembrie 2006 pe monitorul redacției dumneavoastră nu mai apare nimic.
Vă spun sincer nu eu am șters praful.
Eram plecat.
Monitorul acesta ...o cutie în care crezi că: