nu știu ce m-a făcut să încep să caut, aveam cumva o presimțire, cu ancoră și în realitatea deja trăită cu ani în urmă, dar și o neliniște stranie, lucrurile nu puteau fi simple câtă vreme aici pentru cele mai mărunte chestii e nevoie de o întreagă procedură administrativă, drumuri, întrevederi, alergătură, acte etc.

dormisem ieri, după câteva luni în care somnul fusese mai mult o noțiune vagă. m-am trezit odihinită, limpede, în camera mobilată stil. draperiile filtrau lumina, le-am înlăturat să privesc orașul, de la etajul opt, spre sud, de unde se văd terasele de la blocurile din jur, perspectiva se deschide larg până la Porte d'Orléans cred. mă strecor printre trandafirii din micuța lojă, respir amplu și îmi spun că, înainte de a începe să simt orașul, e musai să aflu ce am de făcut zilele următoare.

tresărirea din mine mă avertizează ca un semnal de alarmă, fapt pentru care intru în birou, deschid computerul, verific emailurile, deocamdată nicio veste, iar asta e și mai neliniștitor. normal, la ora asta ar fi trebuit să mi se comunice unde trebuie să mă duc, actele necesare, componența juriului și alte detalii. pe site-ul universității sunt tot soiul de date, dar nimic despre formalitățile necesare, nimic despre dosarul tezei. ceva nu e bine. cafeaua deja s-a răcit, nu mai îmi pasă, știu doar că am câteva zile să rezolv totul și mă întreb cât depinde acum de mine sau nu.

telefonez lui D, pentru seminarul doctoranzilor de sâmbătă; aflu că va fi într-un mic orășel din afara Parisului, va dura toată ziua, însă e necesar să găsesc un loc în mașina cuiva, fiindcă se pleacă de dimineață, fiecare cum își aranjează. desigur că e abia începutul problemelor, îmi spun. D promite că va vorbi ea cu una dintre doctorande, dacă mai are cumva un loc disponibil. din vorbă în vorbă, o întreb despre procedurile susținerii tezei. nu știa nici ea mare lucru, dar se pare că ar mai fi etape intermediare, între momentul finalizării lucrării, depunerea exemplarelor și susținerea în sine. o evaluare din partea a doi raportori din afara universității, care, după revizuirea tezei, au de întocmit un raport pe baza căruia teza merge mai departe.

alerta crește, aud pulsul din toate colțurile trupului. nimeni nu îmi comunicase nimic despre asta, nici secretara, nici coordonatorul tezei, nici pe site nu figura nimic. iar drumul meu aici e special pentru depunerea lucrării și întocmirea dosarului de susținere, procedurile necesare la biblioteci etc. nu am nici două săptămâni; fizic, sunt doar 8 zile pentru tot. fixez un rdv cu una dintre profesoarele din echipa de cercetare a școlii doctorale. luni, de asemeni, trebuie să ajung la secretariat, apoi la dna B., miercuri întâlnirea la facultate cu dl J.A., iar până miercuri nu pot face nimic, ceea ce mă sufocă.

intru pe diverse site-uri universitare, ministerul educației etc.; bine măcar că F îmi permite să am acces din când în când la computer. nu știu ce voi face din 23 septembrie, nu voi mai locui aici, nici acum nu am găsit o soluție. le iau în ordine, fiindcă labirintul ăsta trebuie parcurs pas cu pas. găsesc pe alte site-uri universitare formalitățile obligatorii pentru etapa finală a tezei și pentru susținere. da, superb: mai sunt 2 etape de care habar nu aveam. desigur că fiecare universitate are și politica proprie, dar, în genere, procedura e aproximativ aceeași. patru ore am stat să caut, să limpezesc ce am de făcut, să citesc documentele, să stabilesc întrebările pentru luni și pentru miercuri. îmi era evident că nu voi avea cum să termin totul până pe 27, cu atât mai mult cu cât deja nu mai depindea de mine, ci de comisie.

era deja 17.30, aproape toată ziua de ieri am petrecut-o printre documente, pagini de web și dosare. trebuia să ies, mi-era tot mai greu, vedeam tot efortul acesta cumva inutil, totodată prezența mea aici era necesară. sâmbătă seara oricum nu aveam ce să clarific mai mult. m-am hotărât să mă plimb, chiar dacă nu mă puteam bucura mai de nimic. am luat 21 până aproape de Place de la Sorbonne, era soare, străzile pulsau de pași; sunt zilele patrimoniului, iar parizienii mai ales le dedică vizitei instituțiilor politice care de obicei sunt interzise accesului public. terasele mustesc de lume, peste tot stau ciorchini la măsuțe, nelipsita cafea sau o masă apetisantă.

intru prin magazine, mă opresc mai întâi la Gibert Joseph, librăria imensă de pe Bvd. Saint Michel. cobor apoi spre chei, ocolesc pe străduțe, ajung la intersecția cu St. Jacques, la cochetul restaurant "Le Petit pont", chiar în fața catedralei Notre-Dame. locurile pe care le simt ca pe propria palmă, le-am parcurs de nenumărate ori. rămân câteva minute la Notre-Dame, încerc să mă eliberez din dezamăgirea aceea apăsătoare, găsesc în mine colțul acela de liniște, limpezirea, respir apoi larg, surâd, trăiesc clipa, voi vedea ce va fi mai departe.

dau ocol catedralei, de pe pod admir triunghiul pe care îl face insula St. Paul, trec vaporașe, perechi de tineri stau pe chei, oameni solitari se plimbă senini sau îngândurați. sunt pe Quai aux Fleurs; pe aici nu am mai fost decât o dată, în urmă cu cinci ani. undeva, pe diagonală, după insula St. Paul, se întinde cartierul Marais; voi ajunge în altă zi în Place de Voges, acum îmi doresc doar o plimbare pe chei, să îmi las gândurile deoparte, să pot vedea totul așa, în nuanțe deschise. traversez spre Mairie de Paris, sunt deschise fântânile, castanii de jur-împrejur sunt încă de un verde stins, văratec. mă amuză forma pătrată a coroanelor, deși în acel decor este potrivită.

trec spre Rue de Rivoli, e aglomerată, femei chic, familii, grupuri de turiști, fiecare purtând cel puțin o punguță de cumpărături. intru prin unele magazine de pe partea stângă, remarc nuanțele din toamna aceasta. moda e aceeași ca și la noi, diferența este la calitate și diversitate, precum și inegalabila eleganță de aici. despre prețuri, depinde, e mult de spus. desigur, nu pot să nu intru în Sephora, să amețesc de la parfumuri, caut ultimul Nina Ricci, are miros de cireșe amare. azi doar privesc, aleg din ochi ce aș dori să cumpăr zilele următoare, când voi mai rezolva din urgențe. pasiunea mea de a privi oamenii, locurile, clădirile mi-a redat spațiul interior, m-a revigorat.

am ieșit de pe Rivoli, pe lângă Luvru, am coborât pe chei spre Pont Neuf, podul pe care eu îl prefer, mai ales pentru istoricul lui, dar și pentru perspectiva deschisă spre cele două jumătăți ale Parisului. Ile-de-la-Cité este superbă acum, în septembrie, ca și în iunie. pont Neuf se restaurează, găsesc un locșor, stau câteva minute, e apusul pe Sena, lumina auriu-roșiatică desparte apele parcă în nuanțe de verde tulbure și verde clar.

traversez Place Dauphine, mereu trec pe aici, ador locul acesta, ascuns, cu o arhitectură elegant-nobilă, scuarul amenajat cu flori, retaurantele de un lux discret, rafinat. ajung de partea cealaltă a cheiului, pe rive gauche, trec de galeriile de artă de pe chei, o iau în sus pe una dintre străduțele ce dau în Saint André-des-Arts. pitoresc, decorul te atarge magnetic, pe câțiva metri doar trec zeci de oameni admirând restaurantele, magazinele mici de bijuterii, de decor interior, librării, galerii de artă, teatrul. ies în Place Saint Michel, Dumnezeule ce de lume... mă strecor, mă îndrept agale spre stația lui 21. pe tot traseul privesc totul în jur, chiar dacă e cunoscut, chiar dacă e același, cunosc pe de rost stațiile, explorez mai departe fiecare colț, descoperind schimbarea de la un an la altul.

ajung "acasă", după ce beau o cafea pe o terasă aici, la Glacière. cumpăr o baghetă de la patiseria din colț și croissant-ul cu vanilie și migdale. F mă așteaptă cu cina, stăm de vorbă despre proiectele universitare, despre ce a mai fost în ultimul an. ea încearcă să imi dea un anume confort, o căldură pe care rar am găsit-o la oameni, mai ales aici.

citesc "Et si c'était vrai..." de Marc Lévy. a fost tradusă și la noi, am văzut-o și în aeroport, în ambele versiuni. e deja miezul nopții, orașul doarme doar pe jumătate, aici în cartier e liniște, acolo, în centru luminile și oamenii ignoră orele nopții.

azi, duminică, e calm. mă alint cu aceeași cafea, cu ciocolată și struguri. am câteva emailuri urgente de scris. e musai să găsesc un loc pentru perioada 23-28 sept. completez agenda pentru zilele următoare. acum a ieșit soarele timid, așa, cred că mă duc spre Luxembourg, iar la amiază spre Panthéon, să o întâlnesc pe A.