poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-09-08 | |
Se zice ca demult, in zorii timpurilor, Zamolxis, stapanul dac al zeilor isi luase de nevasta o frumoasa zeita pe nume Enefora, ce-i daruise un fiu, Decaforus. Si cu cat treceau anii cu atat de iubeau mai mult cei doi indragostiti, iar baiatul era soarele ce le lumina viata.
Insa, in cea de-a douasprezecea toamna a casniciei lor, ascultand de voci rau-voitoare si nu de propria constiinta, in inima zeului a incoltit banuiala adulterului, desi zeita era mai pura decat lacramioara si nu trezise niciodata motive de suspiciune. Dar titanul era gelos si odata hotararea luata, nu mai era cale de intors. Intr-o seara, pe cand Enefora se juca fiul ei in aripa palatului ce da spre hotar, Zamolxis a cerut doicii sa duca copilul in casa, iar el a inceput sa-i reproseze sotiei o multitudine de inventii, unele amuzante, prin stupiditatea lor, iar altele, mahnitoare, caci exprimau o rautate pe care sufletul ei n-o merita. Ca raspuns la acuzatiile zeului, Enefora l-a rugat sa-si aminteasca dragostea si devotiune cu care il inconjurase ani de-a randul si sa probeze apoi la rece veridicitatea spuselor lui. Insa, titanul refuza categoric si ii ceru zeitei numele adoratorului ei. Cum Enefora se eschiva, facandu-l sa turbeze de furie, Zamolxis si-a scos sabia ca sa strapunga inima necredincioasei. Zeita si-a desfacut bratele pentru a primi lovitura, spunandu-i: “ Daca mi-am incalcat cuvantul, atunci sa ma amestec cu colbul spulberat de vanturile acestei terase. Dar daca tu ai fost cel vinovat, te vei topi in negura vremii, fara de semn si nume… ” . Titanul rase in hohote: “ Vorbe necugetate! Am un fiu si el imi va duce mai departe spita. “ Zicand acestea, o cuprinse in brate pe Enefora si-si apasa buzele pe gura ei, cu aceeasi patima cu care ii implanta sabia in trup. Apoi, se desprinse de ea si o lasa sa cada peste marginea terasei. Dar cum privea el spre pamant, ochii i se marira in orbite si fu cat pe ce sa scape un tipat de groaza… In cadere, trupul Eneforei se metamorfoza cu rapiditate. Curand, pamantul arid din fata sa se transforma intr-o imensa gradina cu tot soiul de flori – rosii, ca sangele ei si ca dragostea pe care i-o purtase lui Zamolxis, albe, precum sufletul ei candid si viata pe care o traise si chiar negre, ca vrajba zeului si ca moartea, cadoul de pe urma pe care i-l daduse iubitul ei si unicul pe care si-ar fi dorit sa-l respinga… Intristat de pierderea mamei sale si incrancenat la gandul la tatal lui fusese ucigasul, Decaforus a coborat pe pamant, undeva si-a dus viata printre muritorii ce-au populat ulterior orasul format din trupul mamei sale. Astfel, avertizarea zeitei s-a implinit in totalitate, Zamolxis ramanand fara primul nascut care, in legea data chiar de el, era insolitul mostenitor al imperiului ceresc.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate