Toamna se asezase pe sufletul meu …Aripile albe de ploaie acoperise orasul .Prognozele meteo anuntau inundatii de proportii biblice..Cerul se sparsese si cantitati uriase de apa revarsau pe pamanat.Cuprinsa de tristete asteptam rezultatele la ultimul examen din restanta .Daca nu-l promovam nu mai aveam pentru ce sa mai stau in Bucuresti..si totusi alte ganduri imi intunecau sufletul si imi starneau nelinistea ..cu vara murise ce era mai frumos..simteam o ura impotriva tuturor..Nu mai avea sa mai fie alta vara impreuna…nu mai puteam sa tin timpul in loc…Ma simteam dezgolita de sentimente..imi era sila sa sper ori sa traiesc..Venise toamna..asta era sigur..As fi simtit cu ochii inchisi asta dupa negura din sufletul meu.Cand vine toamna o tristete chinuitoare imi intra in oase o durere sfasietoare se asterne pe sufletul meu..si apoi imi venea inevitabil in minte orasul meu mic, Copoul .. castanele care se pravaleau cu zgomot surd pe astfalt. ..nuantele incendiare ale frunzelor care in lumina soarelui pareau insangerate…tintirimul unde apunea soarele de fiecare data..si el..el dragut cu fata suava de copil el tinandu-ma de mana..el sarutandu-ma stangaci ..el fara de care nu as fi conceput sa exist …si el??? Unde era el acum? ..Se schimbase Viata il schimbase atat de mult …si mi-l luse fara sa-I pese ca adusese doar toamna in sufletul meu..Il inlocuisem cu un alt el ..invatasem chiar sa-l iubesc ..sa-I support ignoranta si felul egoist de a fi…unde gresisem..?Unde?De ce dezamagirile se tineau lant?
Imi sprijineam palmele de tample..uram viata cu tot ce avea ea..cand simteam ca nu mai pot incercam sa ma ascund in trecut…Acum imi dadeam seama ca nu poti fugi la nesfarsit.
Eram singura jocul se sfarsise ..era prima toamna cand eram intr-adevar singura…Indur orice sa ma scuipi sa ma bati sa ma injuri.. dar nu indiferenta ..Nu pot imi sfasie sufletul imi arde maruntaiele ma chinuie cumplit si el dupa un an si opt luni imi arbora impertinent tocmai aceasta
Nu pot acepta ca .oamenii se iubesc doar la inceput…si dupa ..dupa de ce nu?..eu pot iubi un om cinci ani la fel…ori zece…o viata .as putea sa iubesc fara sa dau inapoi..si el ..el dupa nici un an dadea semne de plictiseala..ma uram..ca nu-l parasisem cand as fi insemnat ceva pentru el..Ma urma ca nu aveam curaj sa-mi strang putinele lucruri ..si sa dispar fara urma…Stateam in casa lui “ca musafir”de cate ori ne certam imi arata usa..numai eu stiu de cate ori m-a izgonit ca pe un caine a nimanui Nu-I pasa ca era noapte ori ca imi era frica sa plec singura..Nu ..lui nu ii pasa de mine nu simtea nimic
Il uram ca nu-mi oferea siguranta macar ca ma iubea, nu ceream mult doarem doar sa stiu ca valorez ceva…
O lacrima mi se prelinse pe obraz ,apoi alta si alta ..cand m-am trezit din visare aveam ochii umflati de plans si buzele straverzii..