Nu-mi pot aminti nimic, nimic. Spune-mi, cine ma cheama ? Poate fi el un om pe care nu l-am mai vazut de patruzeci si doi de ani ? Care imi este strain ? Mircea nu e decat o unealta, altcineva este cel care se foloseste de numele lui, schimbandu-mi intreaga personalitate si fiinta launtrica. El repeta mereu : “Invata sa vezi adevarul”. Stiu ca aceasta experienta nu va dura mult. Ma voi intoarce la sinea mea obisnuita, dar in clipa de acum, crede-ma, o schimbare adanca se petrece in mine. Am izbutit chiar sa o iert pe Rama. Nu mai simt repulsia pe care mi-o trezea. Ma gandesc la zilele cand ea era o tanara fata. Era de o dulceata naturala si plina de umilinta. Ea a distrus caminul nostru. Ea a provocat mamei mele suferinte cumplite, dar ea insasi a suferit. Ea n-a fost in stare sa ajunga la adevar, s-a ales cu coaja, nu cu fructul. Astfel, tot timpul ea a incercat sa se incalzeasca din gloria invataturii tatalui meu, din numele si faima lui. Sub un pretext sau altul, facea ca numele ei sa apara in fiecare din cartile tatalui meu, ca o smintita. Cat de putin a putut avea ea, totusi, dintr-un om cu o sotie devotata si cu sase copii zdraveni ca noi ! Pe deasupra, tata nu avea darul de e iubi altruist. Acum, pe cand zilele de odinioara se intorc, ma gandesc la toate astea. Poate ca acum as fi chiar in stare s-o iubesc pe Rama. Crede-ma, o iubesc asa cum am mai iubit-o, odinioara. Intr-o zi, i-am spus : “Poate cineva umili pe cel pe care-l iubeste ? “ Dar astazi simt ca, foarte probabil, si Rama a fost o unealta. Nu jocul nostru il jucam noi. Suntem niste marionete in mainile cuiva. Poate ca ceea ce, din afara, parea ca o pierdere, era, sub un alt aspect, un castig pentru tata. Sandhu Bijoykrishna Goswami i-a spus tatei ca trebuie sa aiba o cadere in viata. Tata purta samburele ei in el, inca de la nastere. Exista acel urias “ego” al lui, pe care noi toti am incercat sa i-l protejam. Am regretat ca tata nu a putut fi presedintele tarii noastre. Nu a fost vrednic de asta, spuneam noi. Numai din cauza ei a pierdut el totul, puterea si prestigiul, si a murit in nemernicia “protectiei” ei.
Dar astazi vad altfel lucrurile. Oare ce mare castig ar fi avut el fiind Presedintele ? Poate ca a sfarsit-o mai bine asa cum a sfarsit-o. Poate ca, inainte de a parasi aceasta lume, a devenit cu totul lipsit de egoism si poate ca a dobandit pacea umilintei. Poate ca, pierzand toate beneficiile lumesti, fiinta sa launtrica a cunoscut desavarsirea. Pierderea s-a transformat in castig. Poate ca punctul slab pe care l-a avut, pe langa geniu, i-a fost spalat si inlaturat de lacrimile umilintei, si, mai inainte de a parasi aceasta lume, sufletul lui a atins perfectiunea, purificarea, si toate astea nu noi, ci Rama i le-a prilejuit. Acum inteleg ca aceasta lume nu este asa cum o vedem noi. Astfel incat eu spun : “Ridica-ti valul, Adevar, vreau sa te cunosc !”.