Vreau să stau lungit cu tine în iarba înaltă din Montana privind ciorile dezmățate lung cu praștia pregătită în ciorap.
tu chiar ai nostalgia unei iubiri de ordinul trei?
virajele ne amețesc, bestiile de păsări ce ne intră în ochi planat. aș dori să te țin în brațe dar tu faci inventarul bilelor de sticlă cîștigate de la almalanți și chiropragi. Vreau să îți spun că am facut o crimă cînd la ultima petrecere, pe acoperișul unei artiste postclasice cu caviar în frigider, am descoperit chiloțeii doamnei puși la uscat pe o frînghie abstractă la nivelul conștient al orizontului nevertebrat. Erau mici, cu danteluțe și broderii de broscuță pe dunga cusută mosor. Mi-am îngropat obrajii, pervers și fericit în aceste textile minuscule pe care nu mulți artiști boemi au privilegiul de a cerceta. Bătea un vînticel cald dinspre mare, mi-era o teamă nebună să nu fiu descoperit consumînd această experiență sacră pedebsibilă cu ștreangul arăbesc de gît. Nu mă pot opri să nu invidiez bucățica aceia de mătase parfumată care are contactul triunghiular, permanent cu intrarea în Nirvana. De aceia mă întorc spre tine întrebător, cu moaca spășită de conchistador ratat învins la turnirul de treișpedoișpe și aștept smerit să mă biciui după datină și apoi să mă lași să te privesc îndrăgostit butuc cum îmi legi rănile la loc cu leucoplast chinezesc de cea mai subtilă tandrețe...