“Inchide ochii si viseaza…o sa te invat eu. Esti sigura ca nu vezi nimic? Altfel poti strica totul”
“O sa ametesc, opreste-te!”
“Inca putin, ai rabdare, in curand se va sfarsi totul…”

...o chemase acolo, in locul acela umed, pentru un joc stupid. Ce a fost in mintea ei? Tristetile si dezamagirile din ultimul timp si-au spus cuvantul. Cu toate ca-l sunase in fiecare zi de 2 ori pe ora timp de o saptamana, mandria lui statea in picioare. Nici nu se astepta la altceva din partea lui. Il cunostea destul de bine si stia ce avea sa urmeze dupa fiecare gest, stia ce cuvant va veni dupa fiecare moft. Asa ca atunci cand a primit telefon de la X, timpul parca s-a oprit. Alta dezamagire din viata ei. Cu toate astea, i-a spus da. A spus da unui trecut. Si trebuia sa ramana trecut. Dar prea tarziu, deja se afla in locul acela. Stia foarte bine locul pentru ca fusese de multe ori cu el acolo, pentru a fi prada lui, amanta lui, iubita lui. La telefon i-a spus sa vina cat poate de repede si sa-si ia cateva haine negre. Ea nu a comentat si parca ghidata, si-a impachetat repede singura bluza neagra pe care o avea si o pereche de pantaloni, s-a urcat in masina si a plecat. A condus ca o nebuna. Simtea ca ceva o chema. Stia ca era o nebunie si totusi apasa acceleratia pana la fund. Numai la gandul ca il va revedea, pielea i s-a incretit, respiratia i s-a ingreunat. Asa a fost cu el mereu. Asta i-a si placut la el. In acea clipa a realizat ca daca ar fi ramas cu el, totul ar fi fost la fel. Se despartisera acum un an. De atunci ea a cautat un altul, opusul lui. Asa isi dorea si a primit. La scurt timp, l-a cunoscut pe Y. Era tot ce nu a a fost X. Optimist, o asculta, era importanta. Tine aminte ca puteau sa se plimbe ore intregi fara sa scoata un cuvant. Mana in mana, cu geana lipita de a lui, se sarutau si uitau de ei; se intindeau pe iarba si faceau dragoste. Nu le pasa de nimic. Dar s-au despartit. Acum nu mai vroia sa-si aminteasca de ce; a inchis ochii si a condus mai departe.
De-a lungul acestor cateva luni s-a gandit de mai multe ori cum e sa nu mai fii. Pentru ce sa mai traiesti daca pe interior te simti mort? Doar asa, sa-ti umble trupul cautator de oameni, cautator de idei, atunci cand mintea nu mai viseaza, cand ochii nu mai cauta? Nu a planuit nimic. Se uita la apa lata ce ii cuprindea privirea si se gandea cat de repede ar putea sa ajunga la ea. Alteori, privea muntii stancosi si parca vroia sa devina si ea un aprarator al acelui tinut minunat..un erou. Dar stia ca eroii nu mor de la sine. Stia ca intr-un fel sau altul trebuie sa i-a decizii mai rapide si pe termen mai lung. Nu putea sa traiasca de la o zi la alta, in speranta ca ii va fi mai bine.
Era intuneric cand a parcat masina. Si-a cautat cheile prin geanta spatioasa in care nu gasea niciodata nimic. A invartit cheia in yala dar nu se potrivea. S-a uitat mai bine ca nu cumva sa fie cheia de la birou. A sunat de 2 ori scurt dar apasat. Era deja obosita si inca nu stia ce avea sa se intample. Se mutase cu Y de cateva luni. La inceput le-a fost mai greu, ea avocat, el pictor. Era un artist, un visator. De multe ori ea credea ca in lumea lui nu e loc de oameni de rand. A incercat sa o invete sa faca cateva schite dar tot ce a reusit sa contureze a fost un soare si ala shilod si vestejit. Nu avea talent si gata. Stia si el foarte bine lucrul acesta iar ea il stia mai bine decat el. El ii povestea mereu de prietenii lui, de pictori, de stil..il asculta. O data a adormit...asta insemna ca nu era interesata? Si-a pus intrebarea asta sub dus de dimineata dar nu a vrut sa-si raspunda. A mai sunat o data. Stia ca el este acasa pentru ca vazuse de pe drum lumina la mansarda, o lumina oarba, o lumina intunecata, ca de lumanare. Ciudat, el detesta lumanarile. Cand ea isi facea baie obisnuia sa-si contureze cada cu lumina lor dar lui i se parea sinistru. Pasii repezi pe scari, un halat si un prosop ud: ”cu cine esti”?, l-a intrebat ea. “Cu Anda, vorbeam despre noua expozitie pe care urmeaza sa o deschidem luna viitoare”. Din capatul celalat al scarii, un halat si un al 2-le prosop ud. Era Anda... In acel moment a simtit ca i se taie respiratia. A luat cheile si s-a urcat la volan. A condus ca o nebuna. El nu a incercat sa o opreasca.
Si-a petrecut urmatoarele saptamani umbland fara nici un rost. La birou a ramas in urma, pe strada se izbea de oameni; isi cerea scuze si trecea mai departe. Apartamentul ei arata de parca ar fi locuit acolo o familie cu 10 copii, nu doar ea, fosta doamna avocat. In scurt timp si-a pierdut slujba. Avea de rezolvat un caz care aducea mari profituri firmei. Nu s-a mai prezentat la intalnirea cu clientul asa incat acesta a cautat serviciile unei alte firme de avocatura iar seful ei, serviciile unui alt avocat.
Totul se ruina si asta nu din cauza Andei, nu din cauza lui Y ci doar din cauza ei. Dupa mai multe zile petrecute ca o fantoma in cautarea unui corp, a realizat ca merita mai mult. Merita si ea cateva clipe de placere in tot acel abis in care cadea neincetat, mai adanc, tot mai adanc. A inceput sa se drogheze. Cumpara marfa de la un pusti care nici nu avea 18 ani. Ce pacat de el, de ea. L-a invitat o data la ea in apartament si dupa mai multe doze au facut dragoste. S-a trezit de dimineata cu o ingrozitoare durere de cap. Cand a realizat ce facuse durerea s-a atenuat si apoi acel gust amar din gura, parca il simte si acum. A aruncat toate acele porcarii..De atunci nu a mai “tras” niciodata iar pustiul s-a facut nevazut. A incercat de mai multe ori sa dea de el. S-a mai dus in acele locuri periferice ingrozitoare dar toti ii spuneau ca a plecat. Cand ii intreba unde, i se raspundea: “in cautarea fericirii” si apoi urmau hohote de ras, un ras diabolic, sinistru.
Dupa ce s-a gandit cateva zile, l-a sunat pe Y. Realizase ca alaturi de el petrecuse multe clipe ce ii redasera zambetul si o facusera sa uite de X. Dar usa i s-a inchis: “Am descoperit ca alaturi de Anda sunt fericit, ea este tot ce nu esti tu”. Ce ciudat, si ea isi spusese acelasi lucru despre el cand l-a intalnit: “el este tot ce nu a fost X”. A tot cautat sa se apropie de el.Il suna mereu. Se facea de ras si i-a trebuit mai mult timp sa realizeze lucrul acesta. Era dezamagita de ea. De fapt nu era vorba de nici o mandrie de-a lui Y. Asta a inteles-o acum.
Au trecut mai multe luni, timp in care si-a cautat de lucru. I se mai intampla uneori sa se surprinda ca viseaza dar nu la lucruri frumoase. Isi amintea de trecut si atunci inchidea ochii, ii tinea stransi, atat de stransi incat lacrimau. In acel moment pendula intre dorinte spuse si dorinte tinute ascunse. Mintea ei se transforma intr-o bila ce se rostogolea si se impotmolea la fiecare pas. Avea nevoie de o alta bila, sa-i reaminteasca, sa o rostogoleasca mai departe. Dar deschidea ochii si mergea mai departe. A reusit sa se angajeze pe o functie prost platita dar care ii permitea sa traiasca. A trebuit sa se mute in alt apartament, intr-un cartier mai indepartat de centrul orasului unde chiria era mai mica. In tot acest timp nu a cunoscut pe nimeni. Si nici nu vroia . Nu avea chef de socializari, nu avea chef de oameni.
Se gandea din ce in ce mai des la X. Trecutul revene. Nu avea timp, nu avea putere sa gaseasca un suflet nou, sa-l cunoasca, sa-l iubeasca. Era mai la indemana un trecut, deja format. Se gandea de multe ori ca si ea a gresit. Nu i-a spus niciodata lui X ca i-ar placea ca el sa se schimbe. Intr-o zi s-a speriat si a fugit. Atunci cand i-a spus “da” la telefon s-a impotmolit intr-un colt al ei, un colt din care cineva trebuia sa o scoata. Avea nevoie de o speranta ca va putea merge mai departe. Avea nevoie sa ii spuna si altcineva acest lucru. La Y nu se mai putea intoarce iar X se pricepea foarte bine sa-i dea sperante. De multe ori i-a conturat viitorul in dungi groase ce pareau ca nu se vor subtia niciodata. Dar ele erau de fapt ca niste fire de nisip. Nici nu se vedeau. Erau numai inchipuiri de-ale ei. Intr-o zi le-a vazut. A vazut cat erau de subtiri si a inceput sa impacheteze. Dar el a intors-o din drum. Ea il credea, despacheta si ramanea.
Ziua in care a sunat X incepuse ca una obisnuita. Inca o zi banala, identica cu restul. S-a trezit de dimineata si a plecat in graba. Metroul avea intarziere asa incat a luat-o pe jos. La inceput a mers linistit, dupa care a grabit pasul iar in scurt timp a inceput sa fuga. Simtea atata energie in ea. Nu mai fusese asa de mult timp. Tine minte ca a reusit in acea zi sa rezolve treburi pe care in alte conditii le-ar fi treminat in 3 sau 4 zile. Nu isi explica ce se intampla si nici nu vroia sa stea sa caute raspusuri. Seara, cand i-a auzit vocea a spus da imediat. Parca era alta.
Era noapte cand a ajuns acolo. A parcat masina si a inceput sa mearga incet. De-abia inainta. O lumina se vedea in departate. A numarat pasii pana la el. Obisnuia sa faca asta cand ii era frica. Era unul dintre ticurile ei. In mana isi tinea bluza neagra iar pe umar geanta in care avea perechea de pantaloni. El o astepta. A privit-o scurt, dupa care a intors capul. Ii facuse semn sa se aseze. Deja ii era frica, o frica pe care nu o putea descrie. Cu toate ca-l cunoastea, parca nu-l mai vazuse niciodata. Nu se mai putea gandi la nimic in acele clipe. A inaintat spre el. A facut 8 pasi. S-a asezat langa el si l-a privit. Nu reusea sa-i vada decat jumatate din fata, aceeasi jumatate pe care a vazut-o si mai inainte. A incercat sa-i cuprinda fata intre maini dar el s-a retras. S-a ridicat si i-a privit chipul. Cealalta jumatate era plina de sange, un sange inchegat, tinut parca dinadins acolo, pe acea suprafata de acum intunecata. A scos un tipat. Ecoul s-a auzit in departare si s-a transformat in zeci de sunete ce spargeau pustiul. In privire i se citea groaza. A incercat sa spuna ceva dar nu mai avea glas. Nu reusea sa scoata nici un cuvant. In ochii lui citea sfarsitul. Doi ochi tristi, doi ochi obositi, doi ochi ce o astepasera prea mult. Ea s-a ridicat si primul lucru ce i-a venit in minte a fost sa plece. Ea nu vroia sa fie martora. “Ce egoist esti...m-ai chemat aici ca nu ai putut singur, marea e aproape. Daca vroiai sa o faci, nu iti trebuiau decat cativa pasi ca sa te scufunzi. M-ai chemat sa fiu eu vinovata pentru gestul tau. Si te-ai gandit sa-l faci chiar aici, in acest loc in care de multe ori m-ai adus, m-ai sedus, m-ai parasit, m-ai readus”. Dupa ce a rostit aceste cuvinte a cazut in genunchi. Nu mai avea nici o putere. El nu scotea nici un cuvant. S-a ridicat si a inceput sa mearga spre mare. Il privea cum a inceput sa fuga,sa fuga, sa fuga. Dar a stat pe loc. Intr-un final a gasit puterea sa-l urmeze dar era deja prea tarziu. El s-a pierdut in bezna valurilor iar ea , nefericita...ce facut, ce nu a facut? Se uita disperata in jur. Vroia in acea clipa sa nu mai existe. A fugit spre mare si a inceput sa tipe. A inceput sa-l strige.Apa era atat de rece. Nu gandea clar iar ochii ii fugeau in mii de directii. Intr-un final s-au oprit asupra luminii ce o vazuse atunci cand a parcat masina. Pana la ea a facut 25 de pasi.
In cel mai scurt timp posibil o parte din viata ei avea sa ia sfarsit. O data cu moartea lui X, din minte incepeau sa i se stearga clipele petrecute alaturi de el. Ar fi vrut sa le opreasca dar nu avea cum. Ea nu avea nici o putere. Se pare ca el statea de ceva timp in acel loc. Facuse un foc si avea cateva haine de schimb. Imediat i-au venit in minte hainele negre. Erau pentru inmormantarea lui. El isi planuise moartea demult. Avea nevoie de un loc pe lumea celalata dar stia bine ca nu i se poate oferi unul atat de usor. A facut un pact: el se va duce acolo si ea va ramane aici. Ii va lasa Lui pe Pamant un suflet trist, un suflet plin de ura. A semnat pactul si aplecat. Dar nu o putea lasa asa. Vazandu-se acolo, nu putea permite ca ea sa sufere pentru ca o iubise prea mult. A incercat sa-i stearga amintirile despre el, una cate una. Ii aparea in vis si o ruga sa-si aminteasca. Doar in acest mod il va putea uita. Ea auzea voci...era in delir.
“O sa ametesc, opreste-te!” Il vedea pe el cum o invartea...
“Inchide ochii si viseaza”...asa i-a spus. Era deja ametita. Una cate una, amintirile dispareau. I-a auzit din nou vocea: “ai rabdare, in curand se va sfarsi totul...vor ramane 10, 9 amintiri, dupa care 8, 7, 6, 5, 4, 3 ,2”. Dar numaratoarea s-a oprit la una. Cea din urma amintire nu vroia sa plece. Atat a ramas. Numai o amintire: amintirea lui. Si el numara acolo. Si lui ii era frica.