poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-08-04 | |
O lacrimă cade precum o petală de miozot pe mana ta. Tresari, iar eu te simt tulburat. Mă înconjori cu brațele, iar eu stau sprijinită pe tine, întinși pe iarba încă rece sub flăcările soarelui de dimineață. Priveam cerul până nu demult, acum privirea mi-e împăienjenită de lacrimi care nu ascultă de rațiunea clipei ci de o cămăruță ascunsă a sufletului.
Mă strângi firav de umeri, îmi mângâi gâtul și absorbi parfumul părului meu. Îți simt respirația lângă urechea dreaptă. Îmi șoptești o întrebare. Îmi îndrept privirile spre cer. Acum lacrimile s-au topit din nou în soare. Din nou zâmbesc. Și-ți răspund întorcându-mi capul, privind în adâncul ființei mele prin ochii tăi: - Nimic…spune-mi, îți plac măruntele flori de Nu-mă-uita? Ating cu degetele mâna ta și dau de lacrima mea străvezie. Se oglindea cerul în ea, acum s-a dizolvat…parcă perlele nu mor niciodată, nu? - Nu mor în amintirea noastră nici florile, nici lacrimile, nu-i așa? Mi-ai șoptit atingându-mi gatul cu buzele-ți mlădioase și dulci. Atât de tandră a fost atingerea, atât de adânc m-a pătruns…știu că nu putem muri…nimic nu moare, totul se regăsește, renaște, totul chiar și nimicul…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate