Mai era un pic si se facea miezul noptii si prezenti la locul de intalnire, la mine acasa, erau Viorel si Brosca. Brosca fiind tot un Viorel ca nume dar cu aspect de Misu, insa inalt ca o prajina, deci cu atat mai inspaimantator. Saba, catelusa mea, era gramada pe rucsacele lor bagata cu totul in mormanul de acareturi si mirosuri. Tocmai tragea cu dintii de o punga si se caznea s-o scoata afara. Ce dracu face tampita aia imi scoate mancarea, pleaca fa de acolo, se impacienta Brosca… Vezi fraiere ca poate-si baga un carlig in bot si incepe sa chelalaie de o scoala pe doamna si ti-l baga in cur ca i-ai ranit fetita, m-a atentionat Viorel… care fusese martor, cu alte ocazii, la aparitii meteorice ale sotiei mele, in usa sufrageriei, trezita din somn de galagia noastra. Cu ochii mijiti de somn parea ca zambeste. Dar era zambetul ‘rasului’ ce se pregateste sa-si infiga coltii in beregata victimei. Ne ramaneau cuvintele in gat patrunsi de laserele emise de retinele necrutatoare. Gata puisor fugi la nani ca terminam cafelele si plecam, incercam eu sa limitez monologul ‘corectional’ ce ne vibra in timpane. Ramasi singuri radeam pe infundate comentand aparitia majestoasa si ‘expresiile grele’ cu care si-o pigmenta.
In sfarsit linistea noptii a fost tulburata de zgomotul unei masini. A venit ‘gonflabilu’, a anuntat Viorel… si s-a dus sa deschida usa la perete ca sa nu sune. Liftul s-a oprit si din el a iesit o aratare acoperita pana la brau cu niste pantaloni de trening rosii bagati pana la genunchi in niste cizme militare, haina de camuflaj si o palarie de paie cu boruri largi, de mexican. Atentiune a aparut Pancho Villa in mizerie, unde dracu ai fost, la dans la Obezii Anonimi… Lasa-l ma ca punem taxa cand s-o strange lumea, ca la urs, sa-l vada si ne scoatem banii de benzina… Pune-i mana la ochi lu’Saba ca ramane socata si fugi si scoala pe nevasta-ta. Daca-l vede nu mai iese din dormitor nici daca e cutremur… Misu radea amuzat de primirea calda si ne-a adresat la fiecare cate-o ‘remarca’… daca ar fi fost auzite de un puritan i-ar fi cazut urechile…
Limuzina era o Dacie vernil de pe vremea lui Pazvante dar ingrijita de tatal ‘mexicanului’, fost sofer profesionist, care o pastra in cea mai perfecta stare si arata impecabil. De fiecare data cand plecam de pe balta Misu se ruga de noi sa-l ajutam s-o curete ca s-o predea in buna stare ‘proprietarului’ ca altfel n-o mai pupa. Normal ca nu-l ajutam ba mai faceam si halimai vazand cum o spala si o sterge. Acum incercam sa distribuim bagajele si personalul intr-un spatiu, evident, prea stramt. Colosii, Misu si Brosca au ocupat jumatatea din fata si eu cu Saba si Viorel, printre bagaje si lansete, in spate. Am plecat catre Bila, spre Alexandria, momiti de povestile Broscoiului care ne-a asigurat ca pestii ne asteapta acolo cu covrigi in coada.
Nici n-am trecut bine de Mihailesti ca prima bura de ploaie si-a facut aparitia. Ia zi mai nepotu lu’Topor (meteorolog renumit inainte de revolutie) nu simti ploaia in urina, l-a intrebat Viorel pe Misu… Nu e ba, azi e frumos. Ce va speriati asa ca nu va-necati, ne-a linistit el… N-a terminat ca pe parbriz ploaia curgea siroaie dar dupa vreo zece kilometri s-a oprit. Ne uitam cu admiratie la ‘meteorolog’ care nu-si mai incapea in piele desi semnele nu prea erau deloc linistitoare. Cu cat ne apropiam soseaua era mai uda si apa baltea pe margini, semn ca si pe acolo trecuse un mic potop. Am ajuns la locul stabilit si am facut dreapta, spre camp, pe o poteca taiata in peticul de padure. Pamantul inca mai suporta cauciucurile doar din loc in loc, la cate-o denivelare, masina mai derapa amenintator spre aratura. Dupa un cot am gasit niste ‘porti’ in perdeaua de stuf si ne-am asezat. Vis-a-vis se vedea, in lumina slaba a diminetii, satul.
Cat e ceasul nene de nu mai da soarele, a intrebat Brosca cu pantalonii fleasca pana la genunchi de la iarba uda si pamantul mocirlos in care isi afundase adidasii… Din stanga se vedea o raza dar totul era acoperit de niste valatuci negri. Viorel era deja cu lansetele la apa si Misu priponise vreo 3-4 carasi la undita asa ca nu-i puteai avea ca parteneri de dialog. Putea sa vina si inghetul si nu s-ar fi miscat de acolo. Eu si Brosca inca serveam cafea si tutun si asteptam sa vedem ce ne rezerva viitorul. Lumina, desi obturata de nori, a luat in stapanire imprejurimile. Hai dracu sa iesim de aici ca ne gasesc astia peste o suta de ani in stare de fosile in mlastina asta, a avertizat Brosca… Nu ne mai scoate nici cu mama lu’tractoru daca da ploaia peste noi, plecam peste o saptamana, am incercat si eu sa-i sensibilizez… Cerul se facuse din negru, vanat dar soarele nu putea sa razbata prin perdeaua densa. Nici Saba n-a coborat din masina ca simte ce vine peste noi, hai sa iesim la asfalt acum cat se poate, a mai incercat Broscoiul… Bai boule in zece minute se imprastie norii si ne omoara soarele asa ca dati tare pe peste, ne-a asigurat Misu.
Nu au trecut nici 5 minute si primul fulger s-a descarcat peste sat si o bubuitura fenomenala a facut sa ne tiuie urechile. Din fata venea in viteza un ‘perete de siroaie’ si in cateva secunde totul era sub apa. Am fugit diperati la masina si ne-am inghesuit uzi pana la piele. Misu a dat sa plece dar rotile s-au rotit in gol si s-au afundat in clisa. Nici unul nu mai vorbea, simteam ca e groasa… A mai traznit de cateva ori de asteptam sa ne ia cu farasul si vantul a inceput sa imprastie zidul de nori.
Ploia s-a oprit tot asa brusc cum a inceput si norii imprastiati de vant au descatusat soarele. Ne-am descaltat si cu panatalonii suflecati am pasit in mocirla. Am asteptat pe cei doi pescari obsedati sa-si stranga si apoi am trecut sa impingem masina. Picioarele se afundau pana spre genunchi si rotile din fata se transfomasera intr-o arteziana de noroi. Daca si-ar fi vazut masina in ce hal arata, batranul lui Mihai ar fi dat ochii peste cap de inima rea. Dupa aproape o ora de eforturi supraomnesti, mudari din cap pana in picioare, abia de am impins-o cativa metri. Pana la urma am plecat cu Brosca spre sosea, ceilalti au ramas la masina… sa se roage. Saba, vazand ca plec, a inceput sa ‘planga’ si dadea sa sara dupa mine. Am preferat s-o las prizoniera acolo decat sa-i duc doamnei un bulgare de noroi sub forma de catel.
Am ajuns la sosea franti si am inceput sa dam din maini disperati dar am observat cum soferii speriati ne ocoleau cu grija. Probabil, nu aratam a oameni normali, noroiti de sus pana jos si dirijand circulatia acolo, linga padure. Pana la urma am impresionat niste cai care au incetinit in dreptul nostru si am legat cateva cuvinte cu carutasul. Am aflat ca e din sat si ne-a promis, la rugamintile noastre cu cerul si pamantul, ca va trimite un tractorist. Ne-am asezat pe o buturuga si priveam in zare. Intr-un tarziu s-a auzit huruitul inconfundabil al motorului si in departare s-a ivit silueta unui tractor.
Cand am coborat in fata blocului semanam cu niste evadati dar cel mai jalnic arata masina. Bara era legata cu sarma ca fusese zmulsa la prima ancorare, toba ii cazuse pe camp agatata de buruieni si radacini si era stropita de noroi uscat atat afara cat si inauntru. Dupa debarcare, Misu a bagat cheia in contact si a pornit. Am avut impresia ca s-a dat startul la raliul Monte Carlo, asa urla motorul. Simteam ca o vedem pentru ultima data si nu ne-am inselat…

pescadorul