Mâinile tale au atins sufletul meu la început timid, iar apoi lăsând un contur adânc de câțiva centimetri, asemenea urmelor de pași pe nisip. Căpătând curaj, te-ai hotărât să-l modelezi. L-ai așezat pe roata unui olar și l-ai transformat într-un vas în care ai pus cu grijă sentimentele care îi lipseau: siguranța, dragostea. Le-ai dăruit din coasta ta de Adam. Desigur ai fi vrut să dispară incăpățânarea, dar nu era posibil, deoarece ea era deja acolo când te-ai apucat de lucru. Dintr-un anume sentiment ai vrea să-mi ștergi anumite amintiri, fiindcă orice creator vrea să fie original. Sau poate este vorba de un oarecare sentiment de proprietate. Ce nu ți-am spus este însă că ai poposit demult in locul acela care începe cu litera ,,i'' și are trei silabe. De atunci de când pe inelarul meu s-a așezat o bucată de metal galben care nu ruginește niciodata și de care te-ai mirat cât de mic poate să fie atunci când l-ai văzut prima dată. Încercându-l pe oricare dintre degetele tale nu trecea de unghie. Apoi m-am aplecat eu asupra sufletului tău. Am încercat să îndrept suprafețe aspre, dar nu cu dorința de a ajunge la perfecțiune. Și tot așa, la început timid, căci erai ca un melc, apoi cu încrederea pe care ți-o dă timpul petrecut împreună. Se întâmplă ca uneori când mă gândesc la tine în următoarele minute să mă suni. Îmi spui că așa ai simțit. E o reducere a distanței pe care ți-o dă faptul că fiecare dintre noi este într-o anume măsură oglinda celuilalt, căci orice creator dăruiește ceva din sufletul său creației sale.