S-a-nserat într-o zi ca mai apoi să nu mai plouă niciodată. Și era geamul plâns de la prima ploaie sfârșită. Da. Geamul, singurul geam al micului vapor care dormea dulce pe apa din portul Serai.
Se-ndulcise somnoros la a sta. Și geamul se usca încet încet, odată cu izbucnirea seninului dintre norii de ploaie.
Acu seara, îl mai leagănă vântul și nu se mai aud tristețile pescărușilor...
El stă drept. Și nu se oprește. Se lasă mângâiat, se lasă plouat, se lasă legănat, se lasă seara: același vapor în port cu o singură fereastră. Și totuși nu pare mort nici indiferent ci enorm de fericit la toate care i se-ntâmplă.
E un vapor...și uneori fereastra lui e albstră, și uneori e albă, alteori gri, depinde de ce culoare are cerul.
Tace, dar de fapt bucuria lui face portul să răsune de un sunet care nu se aude ci se simte.
Pânza lui e mai mică decât ar fi fost normal pentru că s-a lăsat. A fost ruptă o parte din ea odată și acu e mai puțină. Flutură-n vânt ca o bucată de libertate, ca o frântură de fericire absurdă...pe care ceilalți n-o cunosc și-o cred nebunie. (Ne e dor de ceva atât de adevărat încât să-l vadă orice om)
Parcă ar privi mereu cerul și marea...de de fapt zarea...locul unde cerul se atinge cu marea într-un sărut șters...acolo pare să privească vaporul, mereu. Sărut șters, dar șters pentru că se află departe, departe departe, căci dacă ar fi aproape ar fi puternic ca o apocalipsă.
El privește marea...e sublim să poți privi întregul celui care te ține în brațe. El îi simte corpul, valul care-l ține, și-o vede totodată și-aproape și-n zare. Și e mereu cu ea, dar e veșnic în locul lui pentru că-l ține de-o mână pământul, nu numai marea-n brațe.
Un vapor care știe ceva...celelate vapare s-au plictisit. Au niște pânze mult mai mari, grele pe care stă praful, sunt îngăduitoare și adormite.
Dar în portul Serai nu este decât vaporul. Noi suntem o zbatere...doi oameni, o zbatere care zguduie pământul. Că suntem fără noi...cred că de-asta ne zbatem.
Dar las’ o să murim și noi, poate chiar când încă vom fi în viță. Și-o să fim și noi o liniște vie.
30 iunie 2006