nu voi desprinde lotușii. nici nu mai aștern cercuri. las așa apele îndumnezeite, până la marginea trăibilului. nu dau luptătorului decât ce este al luptătorului, înțeleptului ce e al înțeleptului. când ținem la viață, deșirăm deșertăciunile. deși...

desiș de neputință. nu întâmplător scris repetitiv. rareori fac alegerile la întâmplare. neîntâmplate încă ne sunt.

azi am ales adevărul cel din jurul frunții. mâine îl voi înălța ușor spre creștet. voi lăsa pe un munte al gândului întunericul tău. să rămână fără tine, tu să treci mai departe, fără sentimentul grandios al idolatrilor. fără expansiunea inutilă.

nu simți uneori o liniște față de simetrie? ca și cum ceva-ul acesta din mâinile tale se prelungește nedefinit prin toate spațiile asimetrice? cine vede, atinge.

***

iluzia unei dreptăți, a unei culori, a unui cuvânt scris. iluzia. ne construim în noi labirinturi iluzorii. ispita magicului, ispita credinței, ispita de a alege altceva decât esența. omenescul se moștenește, tot din omenesc.

***

acum îmi amintesc, Ioan, 13, 34: "Poruncă nouă dau vouă, zice Domnul, să vă iubiți unul pe altul, Precum Eu v-am iubit pe voi, așa voi unul pe altul să vă iubiți."
pre(a)văzător este Domnul în evanghelia lui Ioan. trece de punctul în care dragostea de sine ("iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți") este cerc închis. face o punte cu El. ("Precum Eu v-am iubit pe voi")

***

nu (mă) ierta, nu (mă) uita. iubește, așa cum El te iubește pe tine. e simplu când spui. e aproape imposibil în (ne)omenesc.

nu voi desprinde lotușii. le păstrez rădăcinile în okeanos, rădăcinile din care ne-am desprins, în Timpul fără timp. rei.