Aveau camere mari, în case spațioase, cu ferestre largi, deschise spre lumină. Atâta lumină că te dureau ochii…atâta soare că le-ar fi provocat arsuri dacă Aislin n-ar fi avut grijă să își cumpere o cutie de cremă protectoare.
Iarbă și frunze verzi, arome plutind în aer, flori în ronduri pe marginea străzilor... Oameni mergând fără grijă, în strălucirea caldă a după-amiezii.
Dintre toate lumile pe care le văzuse, aceasta era cea mai veselă, plină de viață, atât de puțin atinsă încă de plaga mortală ce urma să o spulbere în cele partu vânturi..atât de aproape de dezastrul ce se pregătea în umbră.
O durea sufletul pentru frumusețea ce avea să se piardă, pentru sufletele ce aveau să moară. Oare câte dintre cele 6 miliarde de suflete aveau să scape ? Câteva mii poate, vânați, ascunzându-se prin caverne, până la extincția totală. Nu dispuneau de o tehnolgie la fel de avansată ca a lor, își spuse Aislin, care să le permită să supraviețuiască.
Când nimic nu mai fusese viu pe suprafața planetei, se închiseseră singuri în tunelele subterane, foraseră cavități tot mai mari, compartimentaseră și securziaseră fiecare colțișor…În laboratoarele sterile, amestecuri de celule nutritive se reproduceau fără încetare, asigurând alimentația coloniei. Alge, materii organice la limita dintre regn viu și amorf. Nimic nu se pierdea, totul era supus unei reciclări draconice. Si totuși, sursa de hrană era, în ciuda limitărilor de scară inerente, practic inepuizabilă. Fiindcă ei reușiseră să ajungă acolo unde nici una dintre lumile întâlnite nu putuse. Reproduseseră procesul originar. Creeaseră viața dintr-un material similar presupusei « supe organice » de la începuturi.. Era singurul lucru de care puteau fi mândri…și singurul care le permisese să nu dispară.
Sorbi o gură de apă dintr-un pahar așezat pe noptieră, lângă ea, și își concentră atenția asupra laptopului din poală.
Degetele i se mișcau iute pe tastatură, introducând datele în programul pe care Aiden reușise să îl creeze în mai puțin de câteva ore.
Lumile ca acestea erau vulnerabile, atât de fragile…Firește, nu puteau să aducă cu ei mai nimic din tehnologia lor atât de evoluată , din cauza constrângerilor Trecerii. Dar aveau totul în cap…și pentru un geniu ca Aiden, spargerea unor sisteme bancare slab încriptate luase doar câteva minute. Făcuseră astfel rost de bani, cu care plătiseră o cameră de hotel, cu conexiune la Internet…așa se numea aici Rețeaua și cele două calculatoare de ultimă oră…sau așa credeau ei… dar mergea, gândi Aislin obosită.
Generase profilurile și acum începuse căutarea. Dacă exista vreo potrivire cu profilul unei persoane ce se gasea în vreo bază de date…oriunde, ar fi trebuit să îl găsească. Numai că șansele erau, în continuare, de una la un miliard. Frumoasă probabilitate, nu avea ce zice.
Aiden plecase, să se plimbe, zisese și fără el, instinctiv, se simțea singură. In lumile acestea, deși atât de pline de culoare și sunet, sentimentul spațiului deschis o dezorienta. Trăsese draperiile și încuiase ușa de două ori, încercând să recreeze iluzia siguranței din buncărele în care trăise toată viața. Nu că s-ar fi temut de vreun pericol fizic…însă mental, ideea lipsei de bariere se dovedea pe cât de plăcută , pe atât de neliniștitoare.
Aiden…da, el se comporta ca un turist în vacanță. Vizita locuri și studia oameni. Avusese dintotdeauna o pasiune pentru științele exacte și trecuse multă vreme de când ea descoperise ce făcea el în ascuns. Construia paralele între evoluția propriei lor lumi, Alfa, cum i se spunea în limbajul curent și cele pe care le întâlniseră în Treceri…Selectând factorii cheie, pe baza studiului istoriei locale și încercând să detecteze punctele de fractură interdimensională. Era o muncă titanică, cu rezultate destul de vagi, fiindcă nu avea niciodată timpul suficient pentru a aduna informațiile necesare, însă, după cum îi plăcea lui Aiden să spună, îți deschidea perspective.
Iși amintea de o seară petrecută tot pe o astfel de lume, atinsă de fiorul distrugerii. Nu pe Alfa, fiindcă acolo supravegherea era permanentă și făra vreun respect pentru intimitate. Acolo nu puteau exista revolte, răzvrătiri inutile…iar în cazul lor cu atât mai puțin.
In seara aceea..era o seară cu stele și lună, își aminti Aislin, ca prin vis, șezuseră amândoi pe o culme de deal, aproape de o pădure…era toamnă cu parfum de frunze veștede și iarbă arsă…o toamnă cum nu văzuse niciodată, poate doar în vechi înregistrări păzite draconic, fiindcă ar fi putut trezi nostalgii și împinge la revolte.
Aiden se așezase lângă ea, strângându-și genunchii la piept, într-un gest instinctiv de apărare. Luna își revărsa din înalt lumina argintată și Aislin, privindu-l printre gene, știuse la ce se gândea el.
Era închis în sine însuși până la perfecțiunea unui cristal, însă dincolo de apele acestuia ea tot îi putea percepe zbaterea zadarnică. Trecutul care nu ierta…remușcările care rodeau.