Cercetand multe carti am ajuns la concluzia ca un inger nu a mai fost vazut de peste doua zeci de secole, cam mult nu?
Multi spun ca ingerii nici nu mai coboara pe pamant, fiindca din cauza radiatilor solare, a poluarii si a altor factori de mediu nu ar putea supravietuii...
Mai sunt multe guri care spun de asemenea ca ingerii nu mai vin din cauza noastra... e clar, ori una ori alta, ingeri pe pamant numai sunt.
Lasand la o parte aceasta intrebare mai veche, m-am hotarat sa fac o scurta excursie la NEW YORK. Cel mai interesant la aceasta megalopola este felul cum ajungi. Pe orice drum mergi, tot la NEY YORK ajungi, asta daca treci prin AMERICA. Daca toate drumurile duceau acum cateva secole la Roma, in ziua de azi toate drumurile duc la NEY YORK. In orice caz, dupa multe tramvaie, trolebuze, autobuze, taxiuri, autocare, trenuri, vapoare si avioane am ajuns la NEW YORK. Acest furnicar al societatii si adept pana la moarte al cotidianului, printre multele ace care inteapa norii conserva undeva prin ulite si in spatele lor cate o bisericuta.
Intr-o seara iesind dintr-o cafenea NEWYORKEZA in care se vorbeste numai despre alcool, droguri si prostitutie... trecand dincolo de acele ace, alei si toate cele am ajuns in fata unei astfel de bisericute. Uitandu-ma atent la ea, am observat ca undeva dincolo de turle si acoris, ceva se plimba. Imediat m-am urcat pe o scara de serviciu al unui bloc care era lipita de geamurile bisericii, urcandu-ma si urcandu-ma am vazut ca acolo, deasupra turlelor, niste tineri nemai pomenit de energici jucau football cu o sticla goala. M-am dus imedita la ei si am strigat: „Hey! Ce faceti, aici e o biserica nu un loc de joaca!”, ei se uitara la mine si incepura sa rada cu o pofta inimaginabila.
Insa nu considerara mult despre ceea ce am zis, insa isi continuara jocul lor, de geaba incercam eu sa zic prea multe, pentru ca nu aveam sa fiu ascultat, i-am lasat sa se joace in pace. Biserica era construita intr-un stil foarte simplu, dar turlele erau decorate cu imagini ale unor statui uimitoare, semanau exact cu tinerii care jucau fopotball deasupra bisericii. Am coborat scara, si inca ma mai uitam cum cele cinci aparitii care erau mai mult decat fericite. Coborarea scarii a fost mai grea decat urcarea, ma uitam la treptele care nu se mai terminau... Oare sa fi fost o scara sau altceva? Nu insa, era fier, era ceva palpabil, cei cinci inca mai jucau fericiti...
Am coborat si m-am indreptat dincolo de ulita pe care se afla ulita... La un moment dat se auzii o voce : „Baby, aici e paradisul pe pamant!”