FÃRÃ NUME

Această poveste va fi de două pagini. Se poate așa ? Oare nu încalc vreo regulă ? Sper că nu. Simt că va mai rămâne jumătate de pagină albă. E pentru a scrie. Dar nu eu....
Mi-a spus să-i uit numele. Mă supun, nu am nevoie de numele ei. Oricum i-am dat deja un nume, de fapt două. Prima dată i-am spus sayiadina, vindecătoarea, l-am îndulcit cu un v pentru a putea să-i spun Savvy. În pidgin english „savvy” înseamnă „înțelegi” și doream asta.
Rănit de mult timp, rănit de mult mințit, am întâlnit-o într-o seară de vară, beat și cu mintea tulbure. Era cu mulți oameni la masă dar era singură. Singură și singura interesantă de acolo. Brusc mi-am dorit să nu fi fost beat, asta nu mi se întâmplă prea des, de obicei mă mulțumește starea de ebrietate. I-am spus „azi”, mi-a răspuns „mâine”, am acceptat la fel cum accept si acum.
A intrat in viața mea exact în momentul în care alegeam tipurile de nod pentru propriu-mi ștreang, Atunci i-am spus „Savvy”, vindecă și înțelege. Era rănită, mai adânc decât dorea să recunoască dar simțeam că dârele de sânge din sufletul meu, dârele care le lăsam în urmă se amestecau cu niște firișoare pe care le-am recunoscut a fi ale ei.
Am plecat împreună undeva la țară, eram mai mulți dar din nou am văzut că fiecare era singur. Râdeam fals. Cântam fals. Focul parcă ardea fals.Vorbea ascunzându-se de sine, bravând fără glorie încercând parcă să se convinga de propria invulnerabilitate.
Știa ca o doresc, orice femeie știe instinctiv asta, dar plătind prețul de a fi femeie își închipuia că-i doresc doar trupul. Sunt hulpav, luând trupul vreau să înghit și sufletul, să-l sorb prin ochii mei albaștri și să-l ard între coaste, să-mi umplu golul care crește mereu.
Totul are un început așa că i-am luat trupul, cu frenezie ca și cum urma să mor a doua zi.
A început să vorbească, parcă nu se putea opri, un fel de spovedanie autoacuzatoare și cinică în același timp. Fapte din viață, poate reprobabile în anumiți ochi, uneori de o amoralitate adorabilă, alteori atât de încărcate de durere reală încât simțeam continuu nevoia de a o îmbrățișa. Nu putea să-și învingă nevoia de a șoca, uneori agravând anumite întâmplări și urmărind recția pe fața mea. Ea vorbea cu gura eu încercam să-i vorbesc cu ochii. Trăiam cu impresia că multe din lucrurile pe care și le exorciza îi făceau rău.
Mă obliga să le retrăiesc alături de ea, jucării și lucruri întunecate, durere și scârbă, bucuria jocului și degradarea lui pană la josnicie.
Nu-i părea rău de nimic, asta mă fascina, oare trebuia să-mi stârnească vreun sentiment de repulsie ca să-și încheie jocul ? Fața ei își schimbă expresia mereu, poate de mai multe ori pe secundă, completând cuvintele.
Are cuvinte pentru orice situație, cuvinte care mă rănesc și cuvinte care o rănesc. Sunt doar cuvinte dar încărcătura emoțională pe care știe să le-o dea este fantastică. Poate, din nimic să plăsmuiască demoni care o apropie de mine, încet, fără să realizeze cu adevărat, îmi prezintă sufletul ei întreg iar eu mă pregătesc să-l înghit.
O prind de mână și tace, o, binecuvântată liniște…Oare de ce are lacrimi în ochi? Pentru că orgoliul ei rănit nu a reușit să accepte realitatea unei persoane care să nu fie șocată de revelarea totală a întunericului ce o cuprinde uneori …sau poate simte că a găsit ce poate oferi… Savvy….
Un vârtej nebun de viață a început să ma înconjoare subit, respir din nou. Și mă simt viril. Și erect. Așa că încep să-i sorb sufletul prin piele cu propria-mi piele și cu ochii care nu se mai satură de priveliștea clișeului pe care îl reprezintă : prostituata și sfânta, încarnate într-un înveliș care ar coborâ sfinții din calendar.
Oare de ce plânge din nou, acum că o țin în brațe? Mă speriu degeaba nu se ferește de atingerea mea , din contră se lipește de mine și stăm așa corp lângă corp lângă suflet lângă suflet. Și simt că am reînceput să trăiesc.
Orice minune ține trei zile dar cine spune că trei zile nu înseamnă o veșnicie?
Totul trebuie să se termine în două pagini așa am hotărât de la bun început. O iubesc? În două pagini aș spune că da. Lasă viața să fie două pagini și te vei grăbi să trăiești. Să iubești. Să fii tot ce ți-ai sau nu ți-ai dorit vreodată. Să fii tu.
(cel de-al doilea nume este…nu cred că-l voi spune…)


Rareș Jitariuc 2005-10-04