- Doriți o răcoritoare, domnule?
- Nu, îl vreau sec.
- Cu sau fără gheață?
- Azi dimineață am vorbit cu Dumnezeu, i-am spus că îl vreau sec, dar el îmi povestea despre gheață. Nu înțeleg de ce mereu dimineața, aș vrea să fie seară și tu să fii plecată.
- Da? Unde?
- Vă mai servesc cu ceva, domnule?
- Da, mă țineai de mână și îmi șopteai ceva. Dar nu îmi amintesc ce.
- Atât de departe!? Încep să nu mai înțeleg nimic. Și eu care credeam că...
- Știu doar că îți sclipeau ochii. Da, probabil ai dreptate, poate că de la vin.
- O doriți în sânge, domnule?
- Mi-e dor de absență. Când o să mor, vreau să ajung în raiul absenților. Ce imagine, un rai ca o absență nemărginită!
- ...timpul e un om viclean. Ajung să cred că e același prost pentru toți. Cel puțin pentru tine. Când te-ai uitat ultima oară în oglindă? Ești un monstru ținut la o temperatură necorespunzătoare.
- Ce dulce ispită e marea absență.
- Domnul de la masa alăturată vă urează la mulți ani și o căsnicie cât mai lungă, plină de împliniri.
- Da, și marea cea cu multe clipe mi se-ntindea între suflet și seară. Seara, o! dar seara, cu rochia ei transparentă ți se urcă din nisip pe piele și stă acolo o viață întreagă.
- Da, domnule, o să-i transmit imediat.
- Suntem un cuplu fericit, nu-i așa? Hai, te rog, spune că da!
- Atunci, timpul se oprește o singură dată în viață. Sânii ei te învelesc cu răcoare și ea îți zâmbește. Spune-mi, tu ai simțit vreodată seara?
- Eram sigură că o să-mi spui asta, ești cinic.
- Ce păcat! Dacă vrei, poți să pleci fără mine, ne vedem după ce răsare soarele.
- Domnule, mai doriți ceva?
- Da, o băutură răcoritoare.
- Îmi pare rău, domnule, dar barul s-a închis. Sunteți ultimul client.
- Atunci ar trebui să plec.
- Domnule, și restaurantul s-a închis, nu mai puteți pleca.