Ne place mătasea să o atingem să îi simțim delicatețea să o admirăm; îi prețuim calitatea, căldura, afinitatea ei. Îi distingem culorile calde și o îmbrăcăm cu eleganță, dar mai departe despre proveniența ei, rolul și sacrificiile care s-au făcut pentru dezvoltare? Ar fi multe de spus dar istoria are cursul ei firesc și o face cel mai bine.
Cu mult timp în urmă, elevii participau și ei cu mic cu mare la creșterea viermilor de mătase, școala fiind foarte activă în timpul orelor libere de practică cu această temă, iar copiii erau încântați li se părea o joacă strângerea frunzelor de dud. Viermii au un apetit foarte ridicat, mănâncă foarte mult și de aceea hrana lor consistentă trebuie asigurată la timp, să fie mereu proaspătă. De aici începe și povestea noastră, o fabulă ce este legată de aceeași temă. Dintr-unul din aceste cluburi făcea parte și Răzvan, autorul în persoană care a avut ocazia să o cunoscă în mod personal. Era un elev foarte devotat, inteligent, respectuos și foarte atent cu cei din jur. Nu lipsea niciodată de la orele de activități, indiferent de genul lor. Îi plăcea mai ales să culeagă frunze de dud, să se cocoațe sus, cât mai sus unde frunzele erau mai mari și frumoase, acolo unde nu toți cutezătorii se urcau. Era foarte apreciat de toți și îndrăgit până la culme. Nu se dădea în lături de la nimic și după ce își termina norma îi ajuta și pe alții, pe cei care rămâneau în urmă, așa-zișii codași așa se numeau.
Într-una din zile când era cocoțat în vârful copacului, sub coroana umbroasă ce-l ascundea de razele soarelui dar și de privirile celorlalți colegi care nu îndrăzneau să se urce așa de sus, mai ales că acesta era un dud înalt cu crengile ridicate de la pământ, el fiind singurul în stare să se urce auzii un fâșâit aproape de locul unde se afla, ca apoi cineva să-l cheme pe nume.
- Bună Răzvan ce faci?
- Bine, îi răspunse el cam mirat!
- Am auzit vorbindu-se de tine; ești un elev minunat!
- Mulțumesc, dar tu cine ești?
Și atunci își făcu apariția mai de aproape un vierme mare de mătase, auriu și cu ripioare aproape invizibile iar pe cap avea o coroniță ca de principesă.
Nu mai văzuse vierme așa de mare, frumos și strălucitor de-ți lua ochii și altceva nu.
- Sunt eu, Omidè regina viermilor de mătase, îi răspunse apropiindu-se de el.
- Încântat să te cunosc, nu știam că viermii de mătase au o regină!
- Cândva am avut și un rege, dar el s-a sacrificat în viața de fluture, căutând un loc adaptat speciei noastre.
- Interesant, poți să-mi spui te rog povestea voastră, asta dacă-ți face plăcere bineînțeles.
- Cum să nu, uite pentru că îndotdeauna ai fost un drăguț o să cunoști o parte din istoria noastră.
Au fost odată de demult, în trecutul îndepărtat doi călugări ce trăiau într-o pădure întinsă din imensul imperiu al Persiei. Erau încântați de natură și o iubeau ca atare. Cunoșteau bine locul și erau fascinați de tot ceea ce îi înconjurau.
Într-una din zile, pe când colindau așa prin pădure atenți la fiecare detaliu au descoperit sub umbra unui copac doi fluturi mari și frumoși strălucind de culoare. S-au apropiat și au luat fiecare dintre ei câte unul în palmă inspectând cu grijă fizionomia fiecăruia. Din păcate nu mai mișcau, zăcând inerți în propria înfățișare. Atrași de aspectul plăcut și formele interesante, culorile vi și emblema împărătească ce avea fiecare s-au gândit că poate așa le-a fost sortit să descopere frumoasele zburătoare.
Înainte să plece de la locul respectiv, având o oarecare bănuială au căutat mai bine peste tot să nu le scape ceva din greșeală. Afară era frig, ploase intens și umezeala intra peste tot în profunzime.
După ce au căutat bine pe jos s-au urcat și în pom să controleze mai bine. S-au uitat printre ramuri, în cuiburi de păsărele, în scorburile copacului, printre frunzele mari și lejere, căutând o zi întreagă. Se lăsa înserarea, dar ei tot nu vroiau să renunțe, ca și când cineva i-ar fi împins de la spate să caute, să caute mai departe. Într-un sfărșit, când se pierdu-se aproape orice speranță au găsit sub o frunză două gogoși de mătase. Le-au luat cu ei, alături de fluturi și înainte de a pleca au lăsat un semn mare pe tulpina copacului. Dar nu s-au întors cu mâna goală, adunând fiecare mai multe frunze în poală. Înapoi spre casă, au lăsat mai multe semne de recunoaștere pentru a nu pierde urma acelui copac. Ajunși la locul cu pricina au păstrat fluturii în două casete cu geam de sticlă și gogoșile le-au pus sus într-un loc uscat, lăsându-le lipite de aceeași frunză cum le-au găsit. Între timp din ouă au ieșit doi viermișori ce mîncau cu poftă din propria frunză. Călugării erau mulțumiți și se bucurau pe această cale de salvarea necuvântătoarelor ființe.
Dar pe timp ce creșteau viermii se făceau mai mari și mâncau mult mai mult așa că ei au trebuit să se întoarcă la copac să culeagă alte frunze. Mare le-a fost mirarea când au descoperit pomul pe care îl semnaseră înainte. Acum nu avea numai frunze erau și fructe mici și dulci foarte gustoase. I-au pus numele dud, un cuvânt dulce. Odată cu timpul viermii s-au transformat în fluturi, lăsând să cadă multe ouă din care au ieșit alți viermișori, multiplicându-se repede. Călugării au descoperit și folosința acelor gogoși de mătase și au început să investească foarte mult în această lucrare. Au trebuit să caute alți pomi deoarece nu le puteau asigura hrana necesară. Au prelucrat mătasea dându-i cât mai multe forme și culori, vânzând o bună parte din ele. Le mergea bine și țineau totul în secret. Găsiseră și alți pomi aproape, o livadă la marginea pădurii și afacerea lor se extindea pe zi ce trece. Au trecut ani buni și de acest secret nu mai știa nimeni iar mătasea devenise foarte căutată de toți și negustorii aveau un profit bun de pe urma ei, întrebându-se fiecare de proveniența sa. Așa se întâmplă că într-una din zile pe când se apropiau de livada cu duzi de la marginea pădurii, atenția le-a fost atrasă de o mulțime de oameni ce se mișcau pe acolo. S-au grăbit să vadă despre ce e vorba. Erau într-adevăr tăietorii de lemne și trebuiau să defrișeze o parte din pădure. Călugării au început să se roage să le lase măcar livada spunându-le că ei trăiau acolo și se hrăneau cu acele fructe mici și dulci, dar degeaba ce te-ai găsit nu era nici vorbă de schimbarea deciziei, ordinul venea chiar de la împărat. Văzând că nu-i chip s-o scoată la capăt s-au dus repede cu daruri scumpe la-mpărat. Au luat cu ei cele mai frumoase lucruri ca să încerce să-l înduplece dar nici pe această cale nu le-a fost prea ușor. Și împăratul devenise din ce în ce mai suspicios. Nu au reușit în nici un fel să-l păcălească cu fructele și au fost nevoiți să spună adevărul. Ascultând povestirile celor doi, împăratul s-a luminat la față și a devenit din ce în ce mai interesat de situație. În cele din urmă a ajuns la un comun acord cu ei ca să primească și el o parte din afacere. Au trebuit să coopereze nu aveau încotr-o, dacă nu, s-ar fi pierdut totul pe apa Sâmbetii. Astfel împăratul, după ce primii partea sa dăduse o lege ca nimeni să nu se atingă vreodată de acei copaci și renunță la tăierea din livadă. Mai târziu a plantat și el alte livezi aproape de castel, așa că afacerea s-a întins încet, încet în lumea întreagă. Toți erau încântați și participau cât mai mulți
la întreținerea ei. Cu timpul lumea se schimba, dar afacerea rămânea mereu în picioare. În felul acesta au început să participe și copiii, apoi elevii și cu toții să contribuie la realizarea ei. Așa m-am născut și eu și au trecut de atunci generații și generații, ani în care comerțul cu mătase a avut o mare dezvoltare, China devenind unul dintre cei mai mari crescători ai viermilor de mătase. Întotdeauna este bine să ai un rol în viață; cu cât el este mai important, cu atât tu vei fi mai bine păzit.
Între timp liniștea i-a fost atrasă de cineva care se apropia de copac strigându-l pe nume.
- Răzvaaan, Răzvaan, Răzvan?
- Da sunt aici, răspunse el!
- Pregătește-te că trebuie să mergem.
- Da o să vin, am auzit.
Dar când se-ntoarse, Omidè dispăruse fără urmă; nu a avut timp nici măcar să-și ia la revedere sau să-i mulțumească. Dar dacă a fost un vis, încă nu-i venea să creadă de ceea ce se întâmplase! Dându-și seama că e în întârziere, se grăbii să umple punga cu frunze ca să nu se-ntoarcă cu mâna goală.
Mai târziu în mijlocul colegilor le povestii tuturor de cele întâmplate; dar nimeni nu-l credea, râdeau cu toții pe spate.

Fiecare lucru are un început și ca început trebuie să existe o poveste, de aceea poveștile sunt frumoase.
Citiți-le sau ascultați-le cu plăcere, sigur or să vă placă!