Bună dimineața ?



Somn somn somn ușor și ultimele oftaturi înainte de a deschide ochii spre o nouă și productivă zi. Cât de frumos și pașnic sună. Ce dulce naivitate! Dar vai! Nu e tocmai cum ai vrea, utopic - ce-i drept, să fie. Nu, nicidecum! Căci, dacă am incerca să ne apropiem, puțin măcar, de ceea ce e în afara visului nostru, atunci ar suna cam așa: (sugestie: acoperiți-vă urechile când zgomotul e prea strident, iar pe alocuri se pot chiar închide ochii. Vă ințeleg, poate fi prea mult)

Ora este către 7 dimineața, iar cei harnici incep să-și aprindă motoarele ( și la propriu ).Un uruit crescendo, care ajunge în scurt timp să cânte la unison, te smulge din ultima rămășiță de vis și realizezi că, da, cu siguranță motorul vecinului are “mici”probleme. Proprietarul nu se lasă cu una cu doua, că doar nu mașina l-a facut pe el! Și ambițios cum e din fire, îi mai dă o șansă, două, trei, patru…Aleluia! Douăzeci pare a fi azi numarul norocos!
Puțin sufocat de perna ce iți acopera fața,te ridici, doar putin enervat, căci obișnuința le rezolva pe toate și speri într-o cafea fierbinte și amară, doar mai ai timp să profiți până la 9, când te așteaptă primul curs la facultate. Și întradevar, cafeaua e promițătoare, fierbinte și plină de speranțe. Radioul te anunță că vremea va fi azi caldă, cu soare pe alocuri, vânt moderat, bineînțeles și oricum sub sau peste limitele normale, cum altfel? Niște note de jazz matinal, venit tocmai din Brasil, te vitalizeaza și-ți oferă un bilet gratuit pe Copacabana în câteva minute. Mmmmm, ce dulce e viața! ...”Viața mea, mașina mea/ Am valoare și lovele/ Femeile mă iubeste pentru ele!/” Ce ?!?!?
Mda, e… cine altul, decât adolescentul de cinsprezece ani de la doi , care s-a trezit la “viața lui”. Răgnete și bine-ar fi, mugete, te lovesc într-o serie violentă și aproape imbatabilă, căci Salam și celelalte mezeluri își fac vestită vocea,dacă pot să-i zic așa, în ale lor triluri incomparabile.
Muzica ta braziliană, sfioasă, se ascunde repede și ție iți vine să invoci vreun cor ceresc spre a-l implora la o intonare a puternicei Simfonii a 5-a , partea întâi, a preamult uitatului Beethoven. Ce-i drept, adolescentul știe de Beethoven, l-a și auzit lătrând! Iarași i-am subestimat cultura, scuzele mele.
Resemnat după bătăile în ușa, neauzite bineânțeles de nimeni, mă întorc cu un surâs amar în camera ce mă îndeamnă să ies cât mai repede din această greață. Măcar de-ar fi cea a lui J. P. Satrte, dar nu, nu e așa. E doar o greață si-atât. Nimic metafizic aici.

Ies din casă, aproape nespârand la mai bine, și totuși îmi revine pofta de viață când îmi aduc aminte de un banc : “Pesimistul catre optimist: - Măi, mai rău de atât nu cred ca se poate!
Optimistul :- Ba se poate!”

…bună dimineața!