Dragoste în tranșee...

Ne iubim într-un decor în care tancul devine vizitator cotidian pe străzile sufletului prăbușit în tranșee. Nu mai ascultăm Clapton, Leonard Cohen, Lara Fabian sau Celine Dion, ci doar simfonia înspăimântătoare a bombelor care cad din cer pe ritmuri drăcești. Fiindcă ne este frică să ne îmbrățișăm și ne gândim la moarte ca la ceva firesc, am cumpărat veste de protecție de la supermarket, iar măștile de gaze stau la căpătâiul patului, acolo unde altădată – ce mult a trecut de-atunci! – se odihnea un roman de dragoste. Miroase a praf de pușcă, iar producători renumiți inventează parfumul cauciucului ars și al explozibilului C-4. Se merge la starea civilă bătând pas de defilare, iar miresele poartă cu mândrie uniforma de camuflaj în locul demodatei rochii albe. Lângă ele, mirii țin verighetele în tocul pistolului. Iubito, de ziua ta am să inventez un joc de strategie și am să alerg pe stradă cu o portavoce, strigând că viața pe care o trăim este definită cel mai exact de alarma de luptă. Avioane cu reacție au luat locul porumbeilor, radarele ne confundă pe amândoi cu ținte militare, Pentagonul ne-a trimis o invitație prin care suntem informați că vom fi așezați în capul mesei întinsă în cel mai adânc buncăr anti-atomic, iar vecina de la apartamentul vecin folosește pătrunjelul pentru a împodobi perdeaua din sufragerie, în speranța că un astfel de camuflaj o va feri de gloanțele rătăcite. Iubito, dacă va fi să cădem la datorie, pe un front mondial al distrugerii colective, îți promit că voi avea în buzunarul de la piept testamentul prin care las lumea unei civilizații mai pașnice, sosită din altă galaxie... Te voi ține de mână atunci când, prin ploaia toxică, vom încerca să evităm gloanțele inscripționate deja cu numele noastre și am să închid ochii cu o secundă înaintea impactului fatal, păstrând sub pleoape lacrimi de sânge...